Îmbrățișând o pasăre rănită

[Grig Salvan]

când întâlnești o pasăre căzută
s-o ocrotești cu mâinile-amândouă
cu inima ta caldă o sărută
și setea să i-o stingi cu stropi de rouă

o pasăre cu aripile frânte
căzută ca o frunză pe mormânt
o pasăre ce-a încetat să cânte
și către ceruri nu-și mai ia avânt

oprește-ți pașii și îngenunchează
ridic-o-n brațe ca pe-un dar al sorții
și poart-o către soarele-n amiază
ferind-o de suflarea grea a morții

să-mbrățișezi o pasăre rănită
și nu lăsa tristețea s-o doboare
revigorează-i inima sleită
dă-i aripi noi și las-o iar să zboare!

[Grig Salvan]

Chris, mulțumesc de trecere și semn!

Trist și optimist în același timp, într-un amestec dulce-amar ca și viața însăși!

O seară frumoasă!

[Grig Salvan]

Mulțumesc, Mihaela, pentru popas și semn! O seară bună!

[Grig Salvan]

Valentin, onorat și plăcut surprins de mesajul în versuri! Mulțumesc frumos!

[Chris]

trist, apasator

sunt de citit si comentariile :)

[Mihaela Popa]

"dă-i aripi noi și las-o iar să zboare!"

semn de plăcut popas

[Stanescu Valentin]

îmi plac mult versurile Grig

şi le recitesc în noapte

cu galsul tare eu le strig

ele îmi răspund în şoapte...

 

şi-mi spun: nimic nu este-n van

ai fost aici şi-o să revii

ascultă-ndemnul lui Salvan

cifrat atent în gânduri mii...

[Grig Salvan]

Mulțumesc, Ada! pentru faptul de a fi mereu aproape de mesajul meu, fie liric, fie melodic...

O noapte lină!

[Grig Salvan]

Stănescu Valentin, mulțumesc de trecerea fecundă și catrenele lăsate ca niște ecouri ale versurilor mele, dar până la urmă constituindu-se în poem de sine stătător, încheiat atât de frumos: 

„n-aş fi crezut că am să fiu în stare

să fiu durerea păsării ce moare...”

O noapte liniștită!

[Ada Nemescu]

O poezie caldă, curge firesc , lin, tămăduitor ca o mângâiere!

Aș scrie versuri, dar nu e loc după Valentin Stănescu :))

vă admir... aDa

[Stanescu Valentin]

o pasăre un câine un fir de trandafir se sting în azi şi mâine din ani ce trec în şir deasupra tuturora e cerul gol şi mut în valuri plânge aurora răsună plânsul ei în lut...

 

’’când întâlnești o pasăre căzută
s-o ocrotești cu mâinile-amândouă
cu inima ta caldă o sărută
și setea să i-o stingi cu stropi de rouă...’’

 

 

n-aş fi crezut că am să fiu în stare

să-mbrăţişez un câine din ogradă

să-mbrăţişez o pasăre ce moare

gândind că am să fiu timpului pradă 

 

eu le-aş fi dat din anii mei o clipă

să-l văd încă odată cum îmi latră

s-aud în vânt o zbatere de-aripă

se stinge jarul lin la mine-n vatră

 

 clipeşte ochiul meu în lăcrimare

când trist ridic privirea către cer

privind privirea lor cea rugătoare

nu am putere să-i ajut ... disper

 

n-aş fi crezut că am să fiu în stare

să fiu durerea păsării ce moare...