Ploaie săracă

[gina zaharia]

Mi-ai șoptit nu știu ce și te-ai dus.

Și a-nceput să plouă-n apus.

De la mine la tine, pe noi…

Ca-ntr-o vamă ascunsă-n noroi.

 

Și-am pus mâna căuș să te văd.

Treceau păsări orfane spre nord.

Dar de ce, mi-am tot zis, dar de când

Ne-am trezit, într-un fel, lăcrimând?

 

Între noi, un râu se formase;

Mângâia niște nopți friguroase

Și atât. Nu mai știu ce a fost.

Am rămas santinela din post

 

Care-ntreabă, pe cine apucă,

Unde stă iubirea uitucă,

Cu ce haine-a plecat către ieri,

De și-a pus ochelari de tăceri...

 

Și atât. Niște șoapte sărmane

Se agață de ploi diafane.

Le-ai pierdut, le-am… Și ce dacă!

A fost doar o ploaie săracă.

[gina zaharia]

Vă mulțumesc, dle Corneliu Neagu!

[Corneliu Neagu]

Orice ploaie a cugetului, bogată sau săracă, într-o poezie frumoasă hrănește roadele pământului sufletesc, precum inspirația - benefică în aceste versuri care se articulează atât de elegant!

[gina zaharia]

Lisia, mă bucur că rezonezi cu stările aduse aici, este o imagine furată din paginile ochilor închiși, Te îmbrățișez draga mea!

[Vasilisia Lazăr]

Poate n-o fi doar secetă de-acum. Excelente metafore! Poezia ta, Gina, întotdeauna îmi creează o stare de nostalgie. Sunt trăiri care parcă simt că le-am avut și eu cândva. Dar nu le pot concretiza în amintirile mele, gândul meu doar le atinge pentru o clipă, nu le poate cuprinde pe de-a-ntregul. Felicitări și aici!

[gina zaharia]

Manuela, mulțumesc!

[gina zaharia]

Ana, și ele, versurile, se vor acasă. Îmbrățișări!

[gina zaharia]

Doamnă Floare Arbore, vă mulțumesc!

[Manuela Munteanu]

,,Când te doare,

Când te-nșfacă gerul vieții

Sub furtuni, sub ani, sub vânt -

Să zâmbești cu nepăsare

E cea mai înaltă artă 

Din câte-s pe pământ" - Serghei Esenin, ,,Omul negru"

Ați reînsuflețit o concepție asupra existenței, definită  și expusă filosofic. Două viziuni și versiuni poetice cu aceeași substanță. Mi-a plăcut tare! Felicitări!