Turma ninsă de cuvinte se coboară pătimașă

Ca o dulce evlavie peste trup de trecător,

Și din toată decăderea nu găsesc nicio cravașă

Care duhul să-mi trezească, să fiu iarăși răbdător.

 

În oceanul fără margini de penițe și condeie

Aveam baciul de cuvinte ca un far cu fruntea sus,

Valuri albe de speranțe se urneau dintr-o scânteie

Când primeam un sfat de bine ca un cer în palmă pus.

 

Uneori trăznea ironic, sau acid, pe-acela care

Ducea limba românească în ținutul greu, mizer,

De venea cu-mbărbătare, ce frumoasă sărbătoare

Punea-n sufletul de floare cu privirea către cer!

 

Orice spirit plin de-nalturi căuta dulcea-i lumină

Ca o sfântă izbăvire, că-i pe drumul cel mai bun,

Dar și de-l rănea cuvântul nici în fund de vizuină

Nu scăpai de pana-i rece furișată-n glas de tun.

 

De prin crânguri de lumină vin izvoarele la poartă

Pregătite să erupă ca vulcanii-n scoarța grea,

Nu i-am fost nicicând tovarăș, nici măcar părtaș de ceartă,

Dar în ochii lui sta cerul ațintit asupra mea.

 

Prin văzduhul ființei sale mierla și privighetoarea

Fâstâcite, sorb cerneala cuibărită sub condei,

Și fântâniile uitării căutau întrânsul marea

Cu tot focul de cuvinte adormit pe fruntea ei.

 

Veneau zorii dimineții fericiți în palma-i fină

Și tot farmecul trăirii urca-n fagurii de gust,

Trandafirii beți de soare dansau veseli în grădină

Și tot Raiul din cuvinte fierbea-n cupele-i de must.

 

Din pădurea lui de gânduri, luna, ce i-a fost surată,

Se pitește melancolic după nori de catifea,

Slovele nevinovate vin la crucea lui să bată

Cum la jgheabul de lumină vin luceferii să bea.

 

Chiar din piept un cerb carpatic vine țanțoș peste vatră

Și tot satul râde-n soare lângă lanul plin de maci,

Din volumele-nvechite urcă liniștea de piatră

Pe când astrul vorbei vine în aluat de cozonaci.

 

Labirintul din zăpadă” rupe puritatea-n două

Pe când Ana-și pune visul în pântec de monastiri,

Crucea umbrelor” se nalță sub cupole noi de rouă

Lăsănd baciului lumina din ceasloave și psaltiri.

 

Îngerii de grijă-și poartă prin apusul viu, lunatic*,

Și-n tipar La Ghezunie” fierbe satu-n matca lui ,

Urcă Gloanțele fractare” în același turn romantic

Care doarme plin de vrajă „La umbra Vezuviului”.

 

Uneori cu-așa blândețe prințul vesel, de pe “Însemne”,

Punea aripi de lumină visului crescut în noi,  

Dar tăria lui din slove nici de piatră sau de lemne

Nu putea să fie-nfrântă când e vorba de eroi.

 

Peste toate ce trecură, ca o liniște de vară,

Ne-am trezit fără de țintă într-un ruginit apus

Tocmai când visa în ceruri buna Maică, întâia oară,

Lupii răi au dat năvală și din turmă...ne-a fost dus.

 

Oare nu erau în ceruri magi cu stelele pe frunte?

Oare nu mai sunt de-a dreapta snopuri mari de cavaleri?

Dacă ar fi prin forța slovei cineva să-l mai înfrunte

Eu m-aș duce după dânsul să-i duc sacul cu poveri.

 

Plâng luminile tăcerii prin livezi de simfonie,

Plânge codrul cu verdeață sub dulăii răi, de ger,

Cui să mă rog, Preamărite, să-l trimiți iar în câmpie

Lângă turma de condeie adormite-n somn stingher?

 

Hai, mai lasă-ni-l o vară, să ne ducă-n ceruri visul

Ca un clopoțel de aur cu glas bun și parfumat,

Să ne fie veșnic baciul cu harmonica și scrisul

Precum slovelor rămas-a cel mai devotat soldat!

 

Nu te rog doar eu, Mărite, ci te roagă Vrancea toată

Nu ți-e milă de pârâul ce plânge numele lui?

De ce-mparti în două luna peste zarea-ntunecată

Și lași câmpul de visare sub fum rece și gălbui?

 

Se-mpletesc sub grea povară și trei râuri de lumină

Care vin să mi te roage: lasă-l, Doamne, înapoi!

Dă-ne baciul turmei noastre prin poeme să revină

Și-ți dăm veșnic de pomană chiar și sufletul din noi.

 

Iesi din groapa nemuririi în cămașa-ți de cuvinte

Și vom lua cu pana noastră piatra de pe umbra ta!

“Ieși, Lazăre!”, la lumină cu-al tău spirit preacuminte

Că din grota de-ntuneric, prinde Domnu a te chema!

 

Plânge Coza pe coline și prin Tulnici vântul zboară,

Miorița prinde viață lângă Ungureanul baci,

Floarea toamnei fără nume coborâtă-n primăvară

Pune focul din cuvinte în destinu-n care taci.

 

Se-nfioară vântul toamnei peste harta de durere,

Cârjele-nverzesc sub scaun și coboară-n codrul iar,

Pânza-ntinsă de-ntuneric ca o boare tristă piere

Și la geamul casei tale ard cuvinte-n felinar.

 

Piatra ce-a pitit vremelnic gândul rece și destinul,

Brusc, a fost înlăturată  prin chemarea din nevoi,

Să ne lumineze calea, să ne-aducă-n ochi seninul,

Chiar da Coza, plin de farmec, se reîntoarce printre noi.

 

Ne uităm ca la icoană cum se-așează iar în frunte,

Luăm cina împreună, ca o taină sfântă, grea,

Nimeni nu mai îndrăznește cu-a lui umbră să se-nfrupte

Că Iisus, ieșit din muguri, a-nflorit din carnea sa.

 

18.01.2021

 

*este vorba de Apusul îngerilor. Povestiri ” – Lucrare de același autor

Vizualizări: 144

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Rolea Nicolae pe Noiembrie 24, 2022 la 11:51pm

Mulțumesc doamna Chris! Considerație!

Comentariu publicat de Chris pe Noiembrie 24, 2022 la 7:34am

frumos, frumos!

Comentariu publicat de Rolea Nicolae pe Noiembrie 21, 2022 la 11:18pm

Mulțumesc, Denysa , pentru cometariul !

Comentariu publicat de Rolea Nicolae pe Noiembrie 21, 2022 la 11:17pm

Comentariul tău, Aduța, poartă faguri de lumină

Și swarovski străluceste în al slovei tale glas,

Și mă bucur fără seamăn că-n a inimii grădină

Ți-ai zidit cișmea curată unde sta-vom la popas!

 

Comentariu publicat de Ada Nemescu pe Noiembrie 21, 2022 la 9:21am

Citesc și recitesc această odă, aceste versuri atât generoase, sensibile până la plâns, puternice și expresive...

         Mă și mir, sunt și uimită (!) de faptul că a trecut neobservată postarea, (de trei zile!!!??? ) a unui poet prin excelență, premiat pe Insemne Culturale, de însăși administratorii site-ului, în timp ce altele au fost văzute, comentate!

         Ce să mai vorbesc despre mesaj, despre ilustrul călătorit dintre noi?! E în stele...

Cunosc stilul inconfundabil *N. Rolea*, dar pot adăuga cu responsabilitatea cuvântului, că această mostră de virtuozitate stilistică, de o asemenea întindere și complexitate, nu poate să fie la îndemâna oricui!

Nu m-aș mira (și chiar recomand autorului) dacă în locul poeziilor minunate, ar imagina o poveste minunată, asemeni lui Sota Rustaveli (VITEAZUL ÎN PIELE DE TIGRU-tălmăcit de Victor Kernbach) în care să regăsim dorul măicuței,  copilăriei, satului, iubirilor, în parfum de liliac, cum altfel...

Și chiar de nu vor fi 1742 de strofe (n.n. VITEAZUL...) tot va fi o călătorie în pași de suflet, fără comparație, de sine stătătoare, personalizată, parfumată a liliac...

Sper că nu am supărat pe nimeni, mai ales pe Rolea Nicolae inimitabilul poet. 👏👏👏

*Așa-i lumea asta: nimeni a se bizui nu poate

Pe-a ei vreme, ce-i atîta cît o clipă se socoate.

Ce cătați? Căci soarta face de badjocură la toate.

Bine-i numa când ursita jale-n inimă nu scoate!*

strofa 1741 din VITEAZUL ÎN PIELE DE TIGRU-tălmăcit de Victor Kernbach

Considerație, aDa nemescu

Comentariu publicat de Denisa Curea-Popa pe Noiembrie 20, 2022 la 8:40pm

Frumos omagiu! Am recitit printre lacrimi. 

Deosebită apreciere! 

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

Pentru acest an au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 300 Lei

important!

Comentându-i pe alții, vom fi, la rândul nostru, comentați.
Așa-i într-un cenaclu.

Activitatea Recentă

bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog trebuia... a utilizatorului bolache alexandru
cu 26 minute în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Când scrii, a utilizatorului Maria Mitea
cu 1 oră în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog trebuia... a utilizatorului bolache alexandru
cu 1 oră în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog și frunzele plâng a utilizatorului Maria Mitea
cu 1 oră în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog *** a utilizatorului Costel Zăgan
cu 2 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Murmur a utilizatorului Ada Nemescu
cu 2 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog ziua cârtiței a utilizatorului petrut dan
cu 2 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Rugă pentru pământ a utilizatorului Monica Pester
cu 2 ore în urmă
Dacu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dorință a utilizatorului Dacu
cu 4 ore în urmă
Dacu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dorință a utilizatorului Dacu
cu 6 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Zidirea a utilizatorului Monica Pester
cu 17 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog picturile au învățat să învie a lui Ariana Zburlea
cu 17 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog picturile au învățat să învie a utilizatorului Ariana Zburlea
cu 17 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Zidirea a utilizatorului Monica Pester
cu 17 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Zidirea a lui Monica Pester
cu 17 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Fără îmbrățișare (poezie scrisă în timpul pandemiei) a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 21 ore în urmă
Gavrilă(David) Giorgiana Teodora a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ninge cu amintiri a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 21 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Fără îmbrățișare (poezie scrisă în timpul pandemiei) a lui Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 21 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Ninge cu amintiri a lui Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 21 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ninge cu amintiri a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 21 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor