În vântul nimănui

[gabriel cristea]

Zburătăcesc pe dealuri,
urcând piscul solar.

Lăsată-n urmă, lumea
se face furnicar;

Privesc, bătuți de gânduri,
copaci ne'ngenuncheați,

urcușul desfrunzindu-mi
cu ochii migdalați...

Morțiș mă ține-o stâncă,
s-admir floarea de jar,

ce-și înfioară trupul
sub timp crepuscular;

Ce sângerie-i piatra,
apusul ce senin,

foșnește iarba naltă
sub murmur bizantin!

Simt seve de cicoare,
și-aud cum pasc flămând

tălăngi de-alamă veche,
topite rând pe rând...

Mă zdrențuiesc rafale
și urc mereu, mereu

spre soarele-apune
- un roșu ochi de zmeu.

Ajung pe o sprânceană
de cer, cum altul nu-i,

și-mi risipesc atomii
în vântul nimănui.

[Dinca Valerian]

Frumos zis, parca urci undeva sus, in dorinta de a te imprastia in toate

[Mihaela Suciu]

Gabi, într-o lume încrâncenată tonicul umor ne revigorează. Mă bucur nespus că ai perceput aroma... în final cred că rămâneam cu starea care ne-o dă un om, iar postările tale, mie îmi fac zilele mai senine. Mulțumesc!

[gabriel cristea]

Mihaela, m-ai făcut să râd de-a binelea, văzându-ți comentariul  tonic! :))) Dacă se pornește vântul dinspre Istru, sigur prinzi ceva atomi dobrogeni. Și p-aci e alcalmie, dar se ostenește să răzbată un zâmbet de vânt.

[Mihaela Suciu]

Pornisem cu gândul la vânare de vânt, poate-ți prind un atom. M-au sabotat cei de la meteo, e acalmie! :))

[Mihaela Suciu]

Ce mai contează că-i vântul nimănui... bine că e! Avea tata o vorbă: ,,Mihaela, după 50 de ani, doar soarele te mai pârleşte, doar vântul îți mai ridică fusta!'' şi am devenit precaută, port pantaloni. :))