nu ești în povestea aceasta

[Tudor Cicu]

nu ești în povestea aceasta

 

uneori, iubirea îmi pare un roman încă nescris

unde se cern amintiri ca într-un dans de umbre

așa cum palmele tale

lipite de buzele mele spuneau:

ia te uită! se apropie de noi taina a tot ce e de

nespus

și unele presimțiri nelămurite... ca fericirea.

uneori, cît vezi cu ochii

câte cineva își caută un drum, o cale, norocul

și nu mai răspunde chemărilor

simți și tu...

o pasăre rănită mi se lipește de inimă

ori asta poate să însemne că îmi vorbește de renunțare.

a! ce vreme frumoasă e azi, îmi spun;

care să fie începutul acestor singurătăți

dacă nu atâtea iubiri înfrânte cu fiecare bătălie

care se dă la răspântia unei alte lumi,

spre mari depărtări?

dar tu nu ești în povestea asta, o, da!

se-ngroașă cerul de păsări de tot felul

văd și aud ca și cum ar fi trebuit să fim clopote

și ce vis frumos am fi fost

așa agățați de cuvinte amândoi

să fi tremurat până la capăt

în atâtea rostogoliri, atâtea victorii;

am fi crezut și noi în ceva

ori poate că într-un basm adevărat

nu e bine să-ți dorești prea mult un lucru?

[Ana C. Ronescu]

Ador lirica dumneavoastră, cu vag parfum de Edgar Allan Poe, dar mult mai caldă, mai optimistă:

„o pasăre rănită mi se lipește de inimă

ori asta poate să însemne că îmi vorbește de renunțare.

a! ce vreme frumoasă e azi, îmi spun;”.

:)

[Tudor Cicu]

Gina: și cuvintele din acest comentriu au acel roșu al macilor din lanul cu grâu al poeziei tale. Salutări de pe strada  crângului de la noi. Strada asta, de la un capăt (Armată) și până la celălalt capăt (linia de autobuze) e locuită numai de poeți, nu-i o glumă. 

[gina zaharia]

Toți cititorii poetului Tudor Cicu intră în poveste, atrași de farmecul ei! Pasărea singurătății atinge înălțimi egale cu iubirea, așa încât aripile ei, fie și rănite, nu rătăcesc trilul. Toată poezia place, dar aceste versuri sunt superbe:

și ce vis frumos am fi fost

așa agățați de cuvinte amândoi

să fi tremurat până la capăt

în atâtea rostogoliri, atâtea victorii;

Prețuire!

[Tudor Cicu]

Doamna Sofia: se spune că nu în zadar am început primele clase în limba turcă, fiindcă am rămas dator cugetărilor din pildele abecedarului folosit la învățătură. Același poet (tătar/turc) Ahmed Yesevi, spunea: „Puterile mele sunt zahăr și miere, îmi găsesc creația în ele/Toate cuvintele sunt fără contur deși cresc cu adevărurile” (sau) „În această lume, eu, dacă voi deschide tainele acestei iubiri divine,/Voi vedea că nici în ceruri nu se află oameni care să mă asculte pe mine”. Dar dacă aceste ziceri ale sale sunt o parabolă, atunci poate că fiecare îi va afla un tâlc și își va construi după aceste percepte propria viață, nu? Altfel, după 400 de ani de la aceste ziceri, noi de ce n-am merge mai departe de ceea ce a gândit atunci, poetul? Fiecare după puterile lui. Salutări din Crângul Buzăului!

[Sofia Sincă]

Proză lirică de dragoste. Ultimul trubadur!...

Ce frumos le zici!

Sofi