Pe o margine de clipă, într-o pasăre de gheaţă,
Îşi clădise nemurirea un crâmpei de fortăreaţă;
Avea ape cu zăvoare, calendare de prin veri
Și troiene lungi de soare în ferestrele de ieri.

Înflorise-n unde limpezi sub poteci neobosite
Și citea de prin sertare nişte versuri rătăcite,
Renunţase la salutul trecătorilor spre munţi
Fiindcă niciodată setea nu lăsase alb pe frunţi.

Nu cerea nimic, niciunde, iar fiinţa-i înflorea
În fântâna ce-n oglindă sufletu-i înfăşura;
În priviri purta o floare de cenuşă fermecată
Și scria pe înserare: ce frumoas-am fost odată!

Apoi s-a topit în zidul destrămat orizontal
Și îndată am simţit-o trenă-n lacrimă de val,
Era punte, întrebare, vârstă, aer şi răvaş,
Drum pustiu cu mii de care adunate-n bun-rămas.

Dar zâmbea îngenuncheată în tăcere absolută
Și rupea din briza serii câte-o stea necunoscută;
Se ruga de ploi-lumină s-o aşeze într-o ramă
Unde sensul nemuririi început-a să adoarmă

Și păşea pe flori uscate, printre lacuri şi viori,
Numărând petale moarte pe altare de uitări;
N-avea vreme de sosire, nici peron de catifea,
Doar o tolbă cu iubire într-un singur fulg de nea.

Vizualizări: 50

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de gina zaharia pe Septembrie 24, 2012 la 8:59pm

nu pot decât să-ți mulțumesc, da Coza!

Comentariu publicat de gina zaharia pe Septembrie 24, 2012 la 8:45pm

Cât de frumos ai descris scările timpului, Sofy! Fiecare poartă o torță în priviri și o monedă pe care-o aruncă din când în când...

Cu toată prietenia,

Comentariu publicat de gina zaharia pe Septembrie 24, 2012 la 8:41pm

În fotografia cu prieteni, desigur, Maria! E neprețuită!

Drag,

Comentariu publicat de gina zaharia pe Septembrie 24, 2012 la 8:40pm

Știu că și copacii cântă, Vasilisia! câte o doină în fiecare anotimp...

Îmbrățișări,

Comentariu publicat de gina zaharia pe Septembrie 24, 2012 la 8:39pm

Rodica, cunoști o grădină în care florile înfloresc doar pentru mine. În fiecare dimineața le șoptești descântecul luminii apoi le trimiți să-mi dea binețe... De aceea am toate clipele colorate! Mulțumesc!

Comentariu publicat de gina zaharia pe Septembrie 24, 2012 la 8:35pm

L-am conservat din zăpezile poveștilor de dor, Mihaela! Mulțumesc!

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe Septembrie 24, 2012 la 4:20pm

Tu nu poţi fi decât frumoasă, Poeto!

da Coza

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe Septembrie 24, 2012 la 8:39am

... apa trece, pietrele rămân. Poezia ta Gina, nu o poate clinti nimic, ea luminează universul tău poetic, îi dă savoare, dă culoare vieţii. Fortăreaţă de nestrămutat. Versul dulce,  sculptează zidiri de cuvânt şi străluceşte la orice adiere.       

Deşi lung, condensat, versul se citeşte dintr-o suflare datorită muzicalităţii cuprinsă în el, în fiecare cuvânt, de altfel.

Apreciere deosebită, Sofy!

Comentariu publicat de Belean Maria Ileana pe Septembrie 24, 2012 la 8:35am

Se ruga de ploi-lumină s-o aşeze într-o ramă
Unde sensul nemuririi început-a să adoarmă'- cu siguranta poezia ta va ramane in rama sufletelor noastre... te imbratisez cu drag!

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Septembrie 24, 2012 la 12:00am

Gina, unde oare ascunzi atâta poezie?

ce frumoas-am fost odată! 

Nu ştiu cât de frumoasă ai fost, pot doar să-mi imaginez, dar ştiu cât de frumoasă eşti acum. Eşti REGINĂ a poeziei. Ştii asta?

 

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

ADA NEMESCU - poetă

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Uneori simt ochii copacilor a utilizatorului Mihai Katin
cu 49 minute în urmă
Utilizatorului bolache alexandru îi place postarea pe blog Uneori simt ochii copacilor a lui Mihai Katin
cu 51 minute în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog magic a utilizatorului petrut dan
cu 58 minute în urmă
Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog magic a utilizatorului petrut dan
cu 1 oră în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Izvorul a utilizatorului Monica Pester
cu 1 oră în urmă
Dacu a adăugat o discuţie la grupul
cu 3 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog magic a utilizatorului petrut dan
cu 7 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Fundal a utilizatorului IOAN stoian
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Fundal a lui IOAN stoian
cu 7 ore în urmă
Postare de log efectuată de IOAN stoian
cu 9 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog magic a utilizatorului petrut dan
cu 12 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog magic a utilizatorului petrut dan
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Nebun cu memoria lacrimilor a lui x
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Ploaie fără preaviz a lui C.Titi Nechita
cu 14 ore în urmă
Lui Georgeta Nedelcu i-a plăcut discuţia Minuni a lui violetta petre
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului Culiţă Ioan Uşurelu îi place postarea pe blog ținută de seară a lui petrut dan
cu 15 ore în urmă
Postare de log efectuată de C.Titi Nechita
cu 17 ore în urmă
Dacu a contribuit cu răspunsuri la discuţia O întrebare a utilizatorului Dacu în grupul FILOSOFIE, MAXIME, CUGETĂRI, PROVERBE, GÂNDURI...
cu 19 ore în urmă
Ada Nemescu a contribuit cu răspunsuri la discuţia O întrebare a utilizatorului Dacu în grupul FILOSOFIE, MAXIME, CUGETĂRI, PROVERBE, GÂNDURI...
ieri
Ada Nemescu s-a alăturat la grupul utilizatorului Vasilisia Lazăr
ieri

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor