O haită nesătulă ne sfâşie făptura,

Li-s sufletele noastre  adevărat festin,

Dar vezi, acum din inimi rămâne numai ura

Şi îngerii departe de toate se aţin.

Cu fulgi de disperare ne ninge prin iubire  ,

 Pe cerul tău albastru nu mai e nicio stea,

Iar cu eliberarea cea mai presus de fire

Primeşte totodată şi graţierea mea.

Te iert de neputinţa de-a-mi fi mereu aproape,

Tu exilata sorţii, deşi…

Și de mi-aș sfâșia până la moarte

Sărmanu-mi suflet, veșnic călător,

Oare-ai să vii să-ți dăruiesc o parte

Spre-a o păstra ca pe un sfânt odor ?

De-aș învăța din nou ce este zborul

Sub răzvrătirea unui tainic nor,

Iubindu-mă oare-mi vei duce dorul

Când mă voi pierde într-un alt decor ?

Și de m-aș dărui de bunăvoie

Ofrandă unor zei nemuritori

Oare atunci ai să-nțelegi că-n noi…

Într-o iarnă fără nume încă adunăm culori

Învelindu-ne anume în petalele de crin,

Nu vezi tu că disperarea țipă astăzi prin cocori

Când îi răscolește zarea sub eternul ei senin?

Ai deschis corola, lumii, nimeni însă n-a `nțeles

Că ai dat suflare humii și culoare tuturor

Florilor de pe câmpie, zorilor, dar mai ales

Unui fir de iasomie, tremurând de al tau dor.

Ploile căzând de-a valma dintre pleoape ca…

 Ion și Gheo, precum se știe,  

 Fiind doi prieteni buni,  

 Locuiau, nu cu  chirie,  

 La o casă de nebuni.  

 Spune doctorul vexat  

 Unei grupe de studenți :   

 « Gheo, când soața l-a lăsat  

 A ajuns la…pacienti,  

 Iar în celălalt salon,  

 După cum cred c-ați ghicit  

 E prietenul său Ion,  

 Cel cu care a fugit !”

 Ion și Gheo, precum se știe  

 Erau doi prieteni buni,  

 Numai că la o beție  

 Ion îi trase vreo doi pumni.  

 Gheo, pe dată, încruntat  

 Neștiind nimic a spune,  

 Îl întreabă supărat  

 De e glumă sau pe bune.  

 «  E pe bune mai bădie »  

 Ion se oțări anume,  

 « No, așe, tu știi că mie  

 Nu îmi plac astfel de glume ! »

Ne-ar fi fost mai bine dacă într-o seară

Sub lumina lunii am fi stat tăcuți,

Tu înfiorată pentru-ntâia oară

Așteptând doar clipa ca să mă săruți,

Eu pierdut în gânduri ca într-o  albastră,

Sfântă depărtare-a unui cer uitat,

Împletind cu raze  întâlnirea noastră

Dăruind-o-n taină visului curat.

Ne-ar fi fost mai bine sub o adiere

De zefir ce-n grabă a trecut prin noi,

Din înalte ceruri…

Dac-aș putea iubi tăcând, pesemne

Că norii ar pleca în pas  grăbit

Din cerul tău senin și-un infinit

Cu-atât mai mult s-ar strădui să-ndemne

Sărmanu-mi suflet obosit de ploi

Să mai rămână-n pace si tarie

Să creadă visător în poezie

Găsind iar taina mersului in doi.

Dac-aș putea să înțeleg cum tu,

Sub răzvrătirea falnicilor tei,

Te pierzi in noapte singură pe-alei

N-aș mai putea să…