Plâns de-albastru

[M M]

 

 

Într-o iarnă fără nume încă adunăm culori

Învelindu-ne anume în petalele de crin,

Nu vezi tu că disperarea țipă astăzi prin cocori

Când îi răscolește zarea sub eternul ei senin?

 

Ai deschis corola, lumii, nimeni însă n-a `nțeles

Că ai dat suflare humii și culoare tuturor

Florilor de pe câmpie, zorilor, dar mai ales

Unui fir de iasomie, tremurând de al tau dor.

 

Ploile căzând de-a valma dintre pleoape ca un vis

Blând le mângâiai cu palma, le dădeai un sens și lor,

Visul ce vibra sub tâmple, niciodată însă-nchis,

Aștepta să se întâmple o minune și în zbor

 

Să se-nalțe spre tărie ca un fulger, strălucind,

Peste iarba ta să fie un albastru infinit,

Când cuvânt ascuns în carte, între file, tu fiind

Vei simți că ne desparte plâns de rouă-n asfințit.

 

Cenușie e zidirea clipei ce se zbate-n noi

Și albastrul amintirea unui mers tăcut in doi...

[M M]

Plansul nostru nimeni nu-l mai stie,

S-a ascuns in munti de dor, sihastru,

Poate sa-l gasim in poezie

Singuri cand vom mai visa albastru...

Seara minunata,Gina !

 

[M M]

Multumesc Sofy,

Gand bun

[gina zaharia]

Plâns de-albastru peste nori vulcanici,

Crini, cocori, uimire, zbor și iasomie,

Vrajă-nlănțuită. În munți, orbii tainici

Scriu povestea vieții pe o păpădie...

Seară frumoasă, Mircea!

[Sofia Sincă]

''Într-o iarnă fără nume încă adunăm culori'' - precis ai vrut ''într-o iarnă?''. Eu zic că toată poezia se potrivea mai bine cu o vară. Însă gusturile...  nu se contestă.

În rest o poezie plină de culoare şi parfum, curată şi corectă prozodic.

Am citit cu plăcere, Sofy!

[M M]

Multumesc Mihaela,

Gand bun !