se spune că-ntr-o zi spre seară

un prinț între felide plictisit

ceru bufonului o glumă rară

de care chiar să fie copleșit

acesta-l îndemnă  ca o bravadă

în blana unui câine răpciugos

să umble, iar curtenii lui să vadă

cât e în realitate de haios

dincolo de val

norii secau

sărutul giulgiu

risipit

străpunge și acum

pieptul dezgolit

boboc de trandafiri

plantat clandestin

în decolteu

gardul

crește odată cu lacrimile

un bondar pe stradă

învață să zboare

un păienjeniș să înoate

în ochii mei

nu mă plânge decât

o fecioară

când se întoarce

de la fântână

cu ciurul fără apă

sunt tânăr încă

și totuși…

prin cămașa de duminică

respiră un vis îngropat de viu

în pupilele dilatate

străinii mușcă printre limbi de foc

din fructul oprit

mi-e teamă

orizontul împarte

gândaci otrăviți de petale de crin

ascund un bob de speranță

în pumnul iubitei

doar în ochii ei sunt roua care

sărută ghioceii

îmi arată departe un nor

vin în slalom

șerpi

mii de șerpi

și în urma lor

culori…

nu  l-am înțeles niciodată

pe Dumnezeu...

L-am scris cu „d” mare

El mi-a spus să-l scriu cu D mic

dar să-L respect mai mult

m-am dus la biserică mai des

și  El mi-a zis că vin degeaba

dacă nu-L am în suflet

și m-am uitat în suflet

eu Îl vedeam

credeam că e acolo

spunea că este peste tot

deci trebuia să fie și acolo

în sufletul meu

și atunci...

oglinda...

mă întreba

de ce te…