Hai, vino aici,

plimbă-te prin cenușa inimii mele,

pășește ca pe o plajă neagră,

până nu vei mai putea să înduri gheața din tălpi,

apoi oprește-te și ia un pumn de nisip, cât ți-ar ajunge pentru o clipă 

să curga în fire subtiri.

Cheamă copiii să privească la dunga neagră

ce curge în ea însăși

și spune-le că nimic nu se pierde fără urmă,

ridică un castel înalt de nisip

în care să încapă toate iluziile

unui…

Noiembrie. Ultima ploaie

Se ține cu-un deget de nori.

De mâine porni-va războaie,

Decembrie, greu de ninsori.

O cioară avidă de luptă

Se-avântă cu jind, în asalt,

Iar toamna cu aripa ruptă

Își toarnă pe rană bazalt.

Noiembrie. Vântul dezbracă

Grădina de umbră și floare,

Lăsându-i pe umeri o plagă

De amintire și soare.

De mâine clepsidrele-ngheață

Și tot ce-i nisip- e…

adevărul sta drept în picioare

și a venit unul și a venit altul

în palmele verzi ale șesului

un cioban își păștea oile lui

care dădeau laptele alb

și bietul cioban niciodată nu se întrebă

ce-i ăla adevăr

că laptele tot alb rămânea



apoi a venit unul

cu o pisică neagră ce mânca numai noaptea

și-i…

Prin ceața toamnei, satul, cu umerii plecați,

Se frânge sub coroana gutuilor răscoapte,

La mesele tăcerii, în coate, rezemați,

Își numără bătrânii, păcatele, în șoapte.

Pe drumul tot mai gol, ce urcă înspre cer,

Duc satele povara singurătății caste

Și parcă și-ar desface aripile de fier,

De nu s-ar risipi rugina de prin coaste.

La mesele tăcerii bătrânii au de toate:

O candelă aprinsă, un măr…

Se desprind din tei galbene șuvoaie,

Plouă de o lună, plouă de un veac,

Plouă, parc-ar ninge-n Rùsia bălaie,

Geme cerul alb, ca un cardiac...

Cine știe, poate, ploaia e o Mare,

Ce se zbate-n maluri invers, vertical,

Noi vom fi fiind niște zburătoare,

Fulgerați în aripi de un ideal.

Paznic pe epave e un ochi de pește,

Ruginesc tăcut ancorele-n ploi,

Nu se mai deschid velele-n tempeste

Plouă de-un…

nu mă grăbesc nicăieri

nu cobor

nici nu urc

sunt deja într-un tren

la care am întârziat

demult

vagoanele sunt toate la fel

doar timpul e setat 

la un ceas diferit

văd iarba mustind prin podea

aud șinele în puls

ruginind

întind mâna

spre taraba din inimă

și îmi aleg o acadea

pun pe ”repeat”

sunetul gării

și-mi lipesc fruntea de geam…

Iubirea ne era o căprioară,

Mușcând din noi, ca dintr-o iarbă nouă.

Tu desenai pentru întâia oară

În palma mea - un cerc curat de rouă.

Pășeam cuminte-n gândul primăverii

Și cercul îmi părea o coamă rară

Al unui cal ieșit din spuma zării

Spre herghelia basmului ce zboară.

Iar un copil ce semăna cu noi

Tot arunca cu scoici, la întâmplare,

Și cercul ca o flamură de ploi

Se aprindea și se făcea mai…

Cireșul copt se rumenea la soare,

Ca un bătrân, de iarnă ce-a scăpat.

Și ațipea cu dor, de-o întâmplare

Cu un Ion ce vine la furat.

Și rezemat de timpul fără leac

Zări cireșul, parcă, pe bădița

Cum stă de vorbă cu un Prepeleac

Pe-un cal Bălan cum plânge Smărăndița.

Zâmbea prin somn Copilului cel Mare,

Cu ramul său de fructe interzise

Și frunzele cu ochi de mărioare,

Dar pupăza îl deșteptă din…

eram un punct

iubirea mă cuprindea cu un cerc

ca pe un saturn

al unei galaxii de nectar

legată de un clopot

trage-l a zis Dumnezeu

mama strânge la piept

matrioșca dezbrăcată

eu beau din sticluță

timpul alb concentrat

ca pe o cale lactee

mă înfășor

ba cu viață ba cu moarte

jumătăți mai mult decât imperfecte

peste sferele sparte

le aburc în spate ca pe…

inelele mari lunecau

de pe trunchi

mugurii în sferă vibrau

copiii sorbeau laptele vieții

dintr-un triunghi

ca pe un ou Fabergé

secunda spărgea peretele orei

înghițind orișice

un călugăr bătea în toaca de lemn

în cuib lumina gălbuie

reverbera în pui ca un semn

oval de gutuie

de cealaltă parte a timpului

sub prosopul în unghi

bunica în casa cea mare

se ruga în…

Cel mai lung exil a-nceput.

Iarna sună în coarnele nopții,

Noi ne-ascundem în oale de lut

Lupii negri își numără colții.

Pe un cal, înhămat la un plug

Coasta satului, vântul o ară

Și în file de zi, ce se duc,

Își sucește tutunu-n țigară.

Pe o scară urcă nebunul

Și coboară cu Luna în spate.

Râd pionii, când moare vreo unul,

Ignorând, că și ei sunt pe moarte.

Spre a cloștii enormă…

mersul nostru e doar o repetiție

într-o bună zi vom zbura firesc ca niște păsări

cu patru perechi de aripi

spre lanul cel cu grâu copt

peștii plimbându-se prin ochii mării

ne-or zări crezându-ne îngeri

se vor rupe din apă ca dintr-un ou un pui

și vor imita zborul nostru

cât o clipire

abia atunci vom înțelege că

mereu am fost zburători în adâncul

infinit al apelor

spre stelele-de-mare prinse…

Iarna e din ce în ce mai departe

s-a răsturnat ca o cană plină

pe care o apuci de toarta înfierbântată

și parcă îți pare rău

și parcă te bucuri

ca de un dinte de lapte căzut

ne învârtim în jurul pământului

ca lutul în roata unui olar

și mergem câte unul, ne ținem de mâini

umbrele noastre grele, niște zale de tălpi

mai lungi și mai vii decât noi

ne privim unii pe alții ca pe niște stafii

iar umbrele ba intră ba ies din trupurile…

Deslușeam în ochii nopții lumină.
În inima frunzei - rapsodii de culori.
În ploaie vedeam albia norilor plină,
de zori.

În pieptul drumului inundat de băltoace
am zărit un alt cer rezemat de asfalt,
balansând, paralel lumii noastre opace,
de bulevard.

Ca un pește cu-aripi, umbra mea levita,
între toamna de-aici și o vară în rouă,
când un câine sorbi din oglindă, avid,
spărgând-o în două...

Pe cerul cu o mie de pridvoare,

În templul unui singur Dumnezeu,

Își poartă cocostârcii iar cărare

Spre primăvara cea din satul meu.

Din depărtate zări, de printre aștri,

Torențiale stoluri se desprind-

Atâția cocostârci cu ochi albaștri

Nu am văzut de când sunt pe pământ!

Înveșnicită-n liniștea-i senină,

Își zice-n gând, clopotnița de lemn:

-Cât m-am rugat acasă să revină...

Copiii mei, cu zborul lor, cel demn!

În satul mic e…

Jumătate plină, goală jumătate,

Jumătăți de glie arse pe la coate,

Jumătăți de Codri, sferturi de copaci

Gem cu rădăcina în romani și daci.

Jumătate nouă piatra din Cetate

Jumătăți de sate, în singurătate!

Jumătăți de case, dorm cu mir în gând...

Iar Traian își culcă Valul sub pământ.

Nu se poate dorul înjumătăți...

Cerul nu ni-l poate nimeni împărți!

Țară mică, Țară... Ce aștepți, ce vrei?!...

Te-au făcut mai mică, tot copiii…

Primăvara
munții sunt niște păsări
migratoare printre penele de granit
își desfac aripile
albe de brândușe
strigă cu glas de muguri
să audă
tot stolul lor de păsări rare
că a început marele drum
spre cuib.