mi-a sfâşiat toamna cuvintele

tumoarea-mi curge 

infiltrată-n perfuzii

pentru ultima zvâcnire

cerşesc sărbătoarea duminicilor

când pasărea nu a străpuns încă

copacul unde se odihnea fericirea

gangrena acoperă putred

marea amară zvâcnind

dacă te-ai născut printre flori

atinge-mi ochii cu suflet…

copacul

mi-a cuprins trupul

până-n colţul ideilor

mi-a atins păsările înalt

cu fiecare picătură de ploaie

fruntea flămândă

culege cuvinte ajutătoare pentru suflet

dacă înclini inima pe visele lui

te va striga cocorul vinovat

de Calea Lactee

durerea Raiului îţi va deschide trupul

şi-ţi va amputa…

istoria pictează pielea cuvintelor

se dezbracă de galopul cailor

cu pământ urlând sub copite,

trece cu înserarea legată de gât

întâmplările agăţate-n copaci

se lipesc transpirate de irişi arzând

altitudinea scrisului 

aduce de departe vulturii albi

înflăcărându-şi propriul sânge 

senzaţia morţii galante

plimbându-şi imaginea şi lecţiile de pian

prin faţa satelor fără porţi

se desfrunzesc pietre

sângele se aruncă cu praştia

şi se…

povestea vine de departe

coboară pietre din Rai

cu umerii dezgoliţi

îmi aliniază sub piele acea linişte albă

cât minutul din trup de libelulă

ochii goi

plâng peste gardul nopţii

cămaşa deschisă de vânt

în copacul meu

începe nesomnul lumii

o ploaie albă transpiră

tâmpla ferestrei

face tumbe şi ordine-n culori

e semn că frunzele

se vor deschide înalt

şi vor răsuci maluri de trestii

voi fugi

de durerea naşterii…

uneori

scriu aripi

în sufletul tău

între palma toamnă

şi ultimul plâns

ţi-am dăruit

vântul crengi

îmi odihneam 

adesea

câte un vis

de aripi albastre

la izvorul pictat 

sub pleoapele tale

aşteptând

apoi te-ai aliniat

sufletului meu

în formă de flutur

m-ai trecut

prin ploaie

de nesomnul lumii

încet

am crescut

prin degetele tale

apoi ne-am pierdut

prin…

Pruncul cuvânt scânceşte

în păcatul tălpii,

trece cu înserarea-n palmă

vama unui vis alb

îl descalţă pe Dumnezeu de rugi.

Cu vene căutând prelung aripi

iubirea se dezbracă pe margini de mal.

Copiii ei, flori de trup

îi pun embleme

pentru adus aminte fericirea.

Poate paşii de vacanţă

ocrotesc răni albe nerostite.

Aripile de fluturi şi genunchii…

Se răsuceşte poemul în mine

pe partea unde încep anotimpuri

unde aerul aleargă desculţ-

copil sfios adus din vacanţele şcolare.

Pribegia lunii

şi-a întins palme 

în poziţia de suflet

şi-a cules cuvinte în căuşul crud.

Singurul cuvânt rămas pe dinafară

pândeşte prilejul

când fluturii duc înserările pe aripi

şi le spală la izvor.

Şi totuşi,

n-am depăşit cu…

În umbrele descompuse ale nopţii

tăcerea aleargă

sub păsări

în hohot senzual,

leagă ţipete paralele

la capăt de drum,

boteaza cuvinte

şi le-aruncă peste garduri.

Loc pentru întârziat vara nu mai e.

Doar strigătul incert 

al unei zile,

trupul îndeajuns de întunecat

pentru a afla

rolul sării in bucate

singurătatea-

sală de aşteptare

fără permis de…