toamna ţi se strecoară-n trup

îţi ucide glezna veselă

şi caişii din vis

te obligă să faci dragoste

în locuri nepermise

cu ultimul foşnet de-aripă

şi râde nespus

cu toţi plopii crescuţi pe umăr

cu sângele frunzelor

aburind cireşele-n inimi

mâinile cerşetorului

nu mai găsesc loc

să împartă fericirea

fărâmii de pâine

nici semne de carte pentru ploi

pentru îngerii fluturilor apuşi

certificatul de garanţie al toamnei

se…

Dumnezeul toamnelor mele

mai naşte fluturi

pe coame de cerbi

sub fereastra deschisă

Bacovia-şi stoarce sufletul ud

am traversat nepermis de verde

respiraţiile toate

crescând în firul ierbii

crucea timpului 

mi-a zidit sub piele

crengi şi tălpi de frunze

prelungiri de strigăt

îmi sunt…

adevăratul mers pe vârfuri

se învaţă în inimă

cruţi palmele de noroi

şi tâmpla de vise

nu ştii la plecare

unde te aşteaptă Dumnezeu

şi dacă primeşti la pachet

viaţă pentru acasă

o porţie de bun rămas însă

alungă gustul de rană al duminicilor

în care n-ai îngenunchiat ochii rugii

îţi iei cu tine sufletul cu ochii închişi

tânjind primăverile

bărbatul îţi spune pe nume

e cel mai recent

şi mai pregătit 

pentru a trece…

bucuria pe care-o simţi când eşti ACASĂ

îţi ia sufletul de mână

şi te poartă hoinar prin grădina bunicii

îţi face scrânciob din vise şi tei înfloriţi

te-nvaţă cum să creşti duminica-n palme

rugi şi cireşe perechi

uneori te lasă să-nserezi la gura sobei

cu obrajii plini de poveşti

alteori te-nalţă din iarbă

înger desculţ până-n fluturi

să-nfloreşti păsări albe...

nu scurge de vis firul ierbii

şi…

iertarea e un exerciţiu

de ascuţit pasul şi pântecul sufletului

scurgi sudoarea din visele sterpe

şi rămâi cu zâmbetul agăţat in zadar

pe alei poţi culege

somnul copacilor rupţi

mai aproape de paşi însă,

asfaltul nu e decât un detaliu 

de a despărţi cotidianul pe treceri

seamănă uneori cu viaţa

când îşi împarte poveştile pe anotimpuri

unele sunt iubiri neâmblânzite

altele doar simple permisiuni la zbor

numai Dumnezeu poate să…

avionul coboară

devreme ca viaţa-n septembrie

copilul de ieri priveşte ţara

în formă de suflet

dinspre îngeri se deschid ferestre

pentru adus clipele înapoi

unele dor atât cât să desfrunzească viaţa

şi să şteargă rugina din toamne

cobor acolo unde

nu s-au mai întâmplat deloc anotimpuri pentru mine

unde ceasornicul e întors cu zbor de îngeri

şi timpul stă la coadă pentru un vis frumos

un plânset se-nfruptă din trupul meu

mi-e teamă că o…

mi-a sfâşiat toamna cuvintele

tumoarea-mi curge 

infiltrată-n perfuzii

pentru ultima zvâcnire

cerşesc sărbătoarea duminicilor

când pasărea nu a străpuns încă

copacul unde se odihnea fericirea

gangrena acoperă putred

marea amară zvâcnind

dacă te-ai născut printre flori

atinge-mi ochii cu suflet…

copacul

mi-a cuprins trupul

până-n colţul ideilor

mi-a atins păsările înalt

cu fiecare picătură de ploaie

fruntea flămândă

culege cuvinte ajutătoare pentru suflet

dacă înclini inima pe visele lui

te va striga cocorul vinovat

de Calea Lactee

durerea Raiului îţi va deschide trupul

şi-ţi va amputa…

istoria pictează pielea cuvintelor

se dezbracă de galopul cailor

cu pământ urlând sub copite,

trece cu înserarea legată de gât

întâmplările agăţate-n copaci

se lipesc transpirate de irişi arzând

altitudinea scrisului 

aduce de departe vulturii albi

înflăcărându-şi propriul sânge 

senzaţia morţii galante

plimbându-şi imaginea şi lecţiile de pian

prin faţa satelor fără porţi

se desfrunzesc pietre

sângele se aruncă cu praştia

şi se…

povestea vine de departe

coboară pietre din Rai

cu umerii dezgoliţi

îmi aliniază sub piele acea linişte albă

cât minutul din trup de libelulă

ochii goi

plâng peste gardul nopţii

cămaşa deschisă de vânt

în copacul meu

începe nesomnul lumii

o ploaie albă transpiră

tâmpla ferestrei

face tumbe şi ordine-n culori

e semn că frunzele

se vor deschide înalt

şi vor răsuci maluri de trestii

voi fugi

de durerea naşterii…

uneori

scriu aripi

în sufletul tău

între palma toamnă

şi ultimul plâns

ţi-am dăruit

vântul crengi

îmi odihneam 

adesea

câte un vis

de aripi albastre

la izvorul pictat 

sub pleoapele tale

aşteptând

apoi te-ai aliniat

sufletului meu

în formă de flutur

m-ai trecut

prin ploaie

de nesomnul lumii

încet

am crescut

prin degetele tale

apoi ne-am pierdut

prin…

Pruncul cuvânt scânceşte

în păcatul tălpii,

trece cu înserarea-n palmă

vama unui vis alb

îl descalţă pe Dumnezeu de rugi.

Cu vene căutând prelung aripi

iubirea se dezbracă pe margini de mal.

Copiii ei, flori de trup

îi pun embleme

pentru adus aminte fericirea.

Poate paşii de vacanţă

ocrotesc răni albe nerostite.

Aripile de fluturi şi genunchii…

Se răsuceşte poemul în mine

pe partea unde încep anotimpuri

unde aerul aleargă desculţ-

copil sfios adus din vacanţele şcolare.

Pribegia lunii

şi-a întins palme 

în poziţia de suflet

şi-a cules cuvinte în căuşul crud.

Singurul cuvânt rămas pe dinafară

pândeşte prilejul

când fluturii duc înserările pe aripi

şi le spală la izvor.

Şi totuşi,

n-am depăşit cu…

În umbrele descompuse ale nopţii

tăcerea aleargă

sub păsări

în hohot senzual,

leagă ţipete paralele

la capăt de drum,

boteaza cuvinte

şi le-aruncă peste garduri.

Loc pentru întârziat vara nu mai e.

Doar strigătul incert 

al unei zile,

trupul îndeajuns de întunecat

pentru a afla

rolul sării in bucate

singurătatea-

sală de aşteptare

fără permis de…

E prea scurt zbuciumul flămând 

și zâmbetul indiferent 

al existenței.

Oamenii dansează în fiecare zi,

fiecare dansul și-l știe

în papuci din hârtie glase

cu diamante ciobite de praf

sau își vând emoții pe doi bani

în colț la librărie.

Între virgulă și asfințit

își plătesc factura la apă

și pleacă în drumul lor.

Se-ntind uneori pe iarbă,

își aduc soarele de…