Pătrunde-mă adânc până la os

Cu țipătul care îți arde-n vene,

Să mă înveți că timpul are rost

Când trupu-n ierni îți scrie în catrene,

Catrene albe-n liniști tulburate

Să-mbrace apele spre asfințit,

Mantaua cerurilor înghețate

Ce-n rama de cuvinte ne-a cioplit.

Și-așa tăcuți, umili până la carne

Zidim pe cer vitralii răsucite,

Zăpezi scheletice, iubiri umane,

Chemări și ape, vorbe împletite.

Mă arde focul căutării

Oglinzi ce ne-au murit înmugurind

pătrunse până -n măduva spinării

De dorul nins

Poteci ce astăzi sapă vaduri

în colț de trup brăzdat de noapte

Te strigă iar durerea cu-ndârjire

când timpu-n focuri mă înnoadă

Si febra trecerii îneacă așteptarea

Scântei împăturesc a visului tăcere

Unde să-ți pun îmbrățișarea

Când umbra lunii…

vin emoţii,

pleacă gânduri

până şi podeaua sufletului vibrează.

Oare câte poeme vor curge prin clepsidra mirării?!?

Fire ruginii 

despletesc poteca înfometată,

parcă aş întâlni paradisul pierdut al facerii omului

împachetează mâinile filele din rugăciune,

curg sângerând.

Să fii singur înnodând EDENUL pe-un zid al plângerii,

fără voluptate,

într-o timiditate lucidă...

Să-ţi aparţii 

fără…

Mă curge Universul prin murmur de cuvinte

Dar prin pocale albe îmi cerne visul nopţii,

Aprind în rugi de rouă oglinzi fără veşminte

Şi prin colindul zării dantelăria sorţii.



Iar timpul săvârşirii răstoarnă-n car de gânduri

Culori ce secundarul le-a împărţit tristeţii,

Pe fruntea aplecată eresuri trec pe rânduri,

Croind din taina zilei albastrul dimineţii.



Destinul mă îndeamnă să caut…

Te-am regăsit înveşmântat în stele

În aripa iubirii ce ne-aşteaptă...

Găsirea ta dă sensul vieţii mele,

Când amintirea cheamă doar o şoaptă.

În ritm alert îmi caut astăzi rugul

Şi-l trec prin sitele înseninării,

Îmbrăţişez cu duioşie-amurgul

Şi aripa ce-nfaşă spuma mării...

M-am îmbrăcat în catifea de roze,

Un vers îmi strigă dorul meu de tine,

Tu-l vei îmbrăţişa-n metamorfoze

Cum pe-nserat mă alintai pe mine.

De dincolo de jocuri asfințite,

Iar ne privești prin piatra cerului,

Deplângi iubirii buzele-arcuite

Și sărutarea eternă a curcubeului.

De dincolo de primăveri plecate

Prin pași respir cuvântul înflorit,

Ferestrele luminii înghețate

Pe scrinul alb o tâmplă au-mpietrit.

De dincolo de veacuri adormite

Îmi scrii, cenușa timpului așteaptă

Răstălmăciri udate-n stihuri împletite

Și-ntoarcerea divinului din…

Am trăit povestea noastră...
fiecare adâncitură din coapsa zilelor
strigă-n durerea ruperii cotidiene
- aripă împăturită-n lacrimi sângerânde -

Astăzi?!
da,
astăzi
retrăiesc complexitatea cuvântului durere
curge prin mine
amintirile se încolăcesc
strivindu-mi fiecare celulă
trăiesc în timpul tău
al meu a expirat.

Îmi tace gândul rupt de starea începută

Prin aplecări de ceasuri doar litera respiră

Abandonat în sânge prin fulgerări sărută

Întregul lumii albe din oglindiri deșiră.

 Așteaptă la răscruce întipărind tăceri

Pe sunete abstracte, și țipătul infirm,

Nimic nu-i mai trezește infamele plăceri

Topite-n umbre sterpe udate în destin...

Îmi tace gândul singur, suspină în regrete

Răstălmăcite-n palme, dospite doar în…

nimeni nu mă conține
viața are spini în mâini
albi până la durere
sufletul îmi tace țipând
deși inert respiră
clipele udate-n delirul
singurătății

nimeni nu mă trăiește
o scorbură-n nisip
adăpostește irisul fantomatic
vorbesc prin râs
lacrimile dantelează
cuvintele mute

nimeni nu-mi colindă privirea
cioturi de conștiință plâng
urlă tăcerea
cresc liniști
arborând nașterea
purității

Caut înțelesul tăcerilor 
ruperi uniforme de sunete mugesc în asfințituri

Mai lasă-mi timp s-ating gândul în șoaptă

Să-i amprentez iubirea-n stih și cânt, 

Strigându-i cerului căzut pe buza coaptă

Să-nghețe flori de lacrimi, în cuvânt

Se trezesc sentimentele la viață...

călcând cuvintele pe suflet,

linii paralele dezlipesc destinul de trecut.

Miroși a tâmple înflorite,

anii ți-au strecurat surâsul

în buzunarul inimii!

Auzi?

fiecare tresărire udă-n zâmbet

bătăile anilor în care ai lipsit,

diminețile rostogolesc care de lumină

peste universul adormit...

împreunarea mâinilor

copleșite-n sărutările eului divin

aduc…

descurajat de-atâtea suprimări
aluneci ca o șoaptă
în jurul coapselor
curtezi cuvânt după cuvânt
iar gura tragică și răzvrătită
pe-un colț al vălului cel mut
dezbracă linia-pură sărutând
negații succesive
încerci să definești
o iarnă glacială
orgie de suspine
prin uși întredeschise în destin
chipul schimonosit de-o strâmbătură mută
trăda tăcerea din trecut

Răsădesc urme-n irișii ruginiți
- cuprinsul alb al întrebării -

afară vânturile croiesc veșminte cuvintelor,
plecările s-au reîntors...
primenind arborii dezbrăcați de neliniști,
râurile se spală-n oglinzi de regrete.

M-am trezit înecată-n focul timpului, 
sorbind răspunsurile nespuse.

solitar în puritatea silabelor
împăturești ferestre statuare
scâncet de cioburi
reflectat în umbra umbrelor

Când vise insolente în taină mă sărută

Șoptind extaziate implozii de cuvinte,

Întregul univers înmărmurit strămută

Potirul nopții albe în purele veșminte.

Aprind felinarele gândului

în purpuriul pleoapei flămânde,

scânteierea abrutizează

cuvintele opuse,

negația intervine

în apărarea luminii

și,

zvârcolindu-mă în așternutul nopții

surâd umbrelor,

pasul inundat săruta pupila...

îmbrățișată de-o ciudată-ncrengătură,

despletesc oasele mâinilor,

învelesc inima pământului 

strigătul ei îmbracă hainele sărbătorii...

așteaptă-mi neînțelesul la margini…

Îmi ceri să tac și să ascult doar vântul

Cum răscolește-n mine fiecare pas

Purtat în amintiri în care plânsul

Închide oblonul lumii fără glas.