de reverul nopţii

ascuns

misterul aruncă mănuşa pulsului amorezat

pe braţ tresare în mai vreau

tăceri descheiate

foşnet gânduri

fiori îndrăgostiţi 

furişează senzaţii

lăsate pe lob

mângâiere

şoptind sfârşit de preludiu

trandafirul de la butonieră

prinde iz de noapte

freamăt

dorinţa se plimbă ne plimbă

retraşi în noi ascultăm…

între vis şi starea de prezenţă
sunt
aproape de o limită
îngroşată
a naibii de tare
că nu pot trece de ea

îmi este mai uşor când mă aştepţi
într-un poem
în cuvântul cel mai strâmt
inteţionat ales aşa
că îţi place 
să nu mai am cum
nimic să-mi feresc
iubindu-ne

deja

e ziuă, ziuă
în vis
odată cu ea se termină şi el
repetabil
cumplit este că 
mor trandafirii

da

pentru

noptea în doi…

ninge iar

pe de rost ninge
acelaşi ritual
viscol
prin cuvinte
e frig
tremur şi scriu o scrisoare
dragă moş crăciun
nu mai veni la mine
cu barba aia de vată
nu mai veni
de sărbători
îmi doream ambrozie
a dispărut
ca mit
şi vrei să mai cred în tine
când ninge pe de rost
poveşti fără poveşti
la gura sobei
fără…

Dorinţa freamătă o melodie

Cu poftă de amor clipele amuţesc

Tăcere în senzaţii torni

Vag 

Neştiind cum şi până când

În noaptea asta cu aromă

De fruct interzis

Mă laşi să curg

Nesaturat

Din emoţii  sorbi

Ca şampania degustată 

A plăcere

Şi...

... şi tăcut mă bei

frunza necăzută

încolăcind un ram de umbre alungit

încorsetat de frig

cade greu  

prin iarbă

acoperă un pas ce-i lăsat stingher

sub un strop de linişte

nu mă vezi

răsuceşti călcâiul în sâmbure de câmp

strivit e pământul, ghiocei din alb

rupt în amintiri

miroase a dragoste

privirea sticloasă  ascunsă-ntr-un sfârşit

cu aduceri aminte la început

de anotimp

umpli paharul gol…

Încă o zi şi încă…

nu-mi spune  nimic altceva

poate un sfârşit

departe

cu amintirea-n palma trecută repetat prin faţa ochilor

orbi rămaşi lângă un ieri

când tot câmpul era albastru de nu mă uita,

mângâiere de pământ virgin ca brazda lasată în fata plugului

firesc adânc haotic de proaspăt

aşa ne eram

respirarea din ieri

şi mâine...

azi

ştiu că nicicând înseamnă întotdeauna

cicatrice este noaptea-n care

bezmetic

umeri mi-ascundeai

sub muşcaturi

mă dor şi urmele pe coastă

când frântă-n palme

pofta mă strângea

sub pletele-mi udate-n respirare

tot un sărut

în ploaie

şoaptele-ţi curgeau

atât de proaspete 

rămase

te văd mereu

nu m-ai văzut de-un veac

aşa îmi spui

când te privesc

cum o mai duc ce fac mă tot întrebi

de bine sunt la fel

răspund încet…