ți-am rostit numele
de atâtea ori
încât îmi pare că am învățat o nouă limbă
numele tău poate înlocui orice cuvânt
apoi într-o zi
mi-ai spus că negrul e alb
și mi-ai dat să-l beau
l-am băut
și n-am murit
moartea e și ea doar un cuvânt
mi-ai spus
și mi-ai dat să-l beau

în fiecare dimineață
altfel deghizat
trec prin fața ta când ieși din casă
așteptând ziua în care
vei lua de bărbat
primul necunoscut ce-ți iese în cale

am mușcat din laptele tău cald
cu colți de lup
nu cu dinți de lapte
tu
cea care naști din mine
mai departe

dacă vreodată te vei uita
peste versurile mele
atât cât zăbovește o rază de soare
voi avea ceva în comun cu Lucian Blaga
pe amândoi ne-a citit o regină

despre femeia cu unghiile lungi

până la cer

care mi-a atins zborul

și Soarele a asfințit roșu

despre femeia care m-a sărutat

în somn

lăsându-mi pe chip

zâmbetul celui care visează frumos

despre femeia care mi-a tulburat gândurile

așa cum fecioarele tulbură apa lacului

în care s-au scăldat

îmi trec palma

peste lumânarea aprinsă

să-mi mai încălzesc linia vieții

„femeia care nu mai poate scăpa
de înțelesul cuvintelor”
scria pe umărul ei
nu eu mi l-am făcut
mi-a spus
apoi și-a acoperit umărul la loc
l-aș fi putut citi oricum
în aerul din jur
sau în nopțile lungi
în care somnul ei îmi aburea ochelarii
și îmi amintea că sunt viu

anotimpul preferat toamna
dacă L-ar vedea pe Dumnezeu
L-ar recunoaște
mâinile ei fac inimile de gheață
să transpire
nu mi-a spus cum o cheamă
și totuși... dacă i-aș auzi numele
gata
vă rog nu mai pot
e foarte cald aici

așa cum uneori

mă gândesc la îngeri

femeia de lângă mine își sună bunica

să-i spună ce mare s-a făcut nepotul

îl poate rosti deja pe r

își leagă singur șireturile

și tot întreabă când mergem la bunica

să mâncăm castane

e stația mea

îmi trag căciula pe urechi și cobor

răsăritul are culoarea obrajilor…

am ascultat pe repeat
ultima noastră întâlnire
să găsesc momentul în care
lucrurile au luat-o la vale
nu trebuia să te ameninț cu pionul
iartă-mă
în aceeași clipă ai plecat
trântind ușa
încă mă iubește îmi zic
altfel n-ar fi trântit-o

femeia care nu mă vrea

mi-a pus fluturii din stomac

în insectar

să-i poată admira în fiecare zi

tocmai a răsărit cea mai frumoasă lună plină
(nu mă voi duce să o văd)
lângă mine
într-un fotoliu mic
acoperită cu o eșarfă albastră
doarme prietena mea
din vârful buzelor vișinii
până-n tălpile menite să încapă
în cei mai mici pantofi albi
doarme toată

am intrat

fără să bat

în loc să-și ascundă sânii

a ascuns cartea din care citea

unii copii își pun ochelari de soare
și devin invizibili
eu în schimb
desenez fețe zâmbitoare
și curcubee

oamenii mari nu te întreabă
despre zâmbete
sau cât de mare a fost furtuna
câtă vreme nu depășești conturul
te lasă în pace
și te privesc cu dragoste