lui Ion Lazăr da Coza, al nostru

***

Un Lazăr nu moare atât de ușor, 

învinge hotarele luminii celeste 

și urcă-n înaltul Parnas, într-un zbor,

spre lumea de dincolo, printre noi creste. 

Un Lazăr nu uită că suntem aici, 

lumina de jos îl împinge-nainte, 

dar aripa lui încă mângâie reci

dureri sângerânde și fără cuvinte. 

Ridică-te, Lazăre, nu…

Dacă fluturii ar dispărea într-o zi,

s-ar reîntrupa în ninsoare de vise,

i-am lăsa să colinde-n zăpezi argintii

de gânduri hoinare nespuse, nescrise.

Le-am culege în zbor, leac de suflet pustiu,

am închide povești în castele de dor

și-am alege un vis să-l trăim mai târziu,

cel mai tainic, mai dulce, mai răscolitor.

Inima mea s-a născut

într-un lan de maci, la capăt de lume

și un roib a trecut pe acolo-nspumat,

s-a oprit ,a luat-o apoi printre munți,

peste râuri și văi mângâiate de stele,

tristeți și iubiri au nins-o domol

și din focul haiducilor, la ceas de seară,

mi s-a dat  trup de floare, de femeie,

de cântec și chip de om am primit,

să vă semăn, iar  de atunci,

ofer fiecărui trecător prin destinul meu călător

bucăți…

Se vede treaba că a fost

o loterie în cer.

Neîndoielnic am jucat și eu,

de vreme ce sunt aici.

Am venit să mă joc de-a viața

și culeg arome, zâmbete, dureri.

Uneori e dulce,

alteori e amar.

Experimentez doar,

nu se cade să o iau în tragic.

Savurez momentul și 

mă cufund în el, 

orbitoare ploaie de lumină,

 o cascadă de trăiri incandescente

 îmi biciuiește simțurile 

intens…

Să nu ucizi

visele din miezul cireșelor dulci-amărui,

ploaia cu gust de semne de întrebare,

zâmbetul florii soarelui  agățat de un petec de cer.

Lasă-mi doar o aripă,

o s-o port ascunsă sub haină

și nimeni nu o să știe că eu sunt

un înger refugiat printre voi.

Mi-am luat și partea mea de durere

și pe cea de noroi.

Acum știu ce iubiți și ce urâți.

Nu am înțeles de ce,

dar asta e altă…

Cuvintele mele sculptează candele de tăceri suprapuse

în miliardele de secunde care rod zidul din piatră de râu

din inima fortăreței cu nume de lacrimă.

Nici nu mai contează cine ești tu sau ce sper eu de la tine.

Zâmbetul meu cald devine grimasă.

Am rămas închisă în zid și accept claustrarea

fără să mă zbat eu știu că ai calea ta 

 nici fluier de os  nici de fag nu ajung până la tine

în odiseea liniștii de ceară

destinul meu e…

Prin mine curg visurile neîmplinite

ale trecătorilor prin gările șansei.

Sunt paratrăsnet pentru poverile

uitate vremelnic pe umerii roși de sarea pământului.

E prea mult colb pe durerile

lăsate la biroul de obiecte pierdute.

Am obosit, trag anevoie prin lume

un sac de iubiri, de ocazii ratate,

de vorbe dulci nespuse la timp,

de speranțe neuitate, dar nu sunt ale mele,

n-au fost niciodată și mă mir că încă există analgezice

care mă…

Doctore,

cu mine se întâmplă ceva!

Mi s-au îmbolnăvit cuvintele,

își țipă silabele în adâncuri

și refuză să iasă la lumină.

N-am putea vorbi în limba copacilor?

Ei măcar nu cunosc gramatica disperării.

Știi, de când mă rănește zgomotul orașului,

caut, prin toate amintirile,

motive de a face față provocărilor fiecărei zile,

mă obosesc zorile, pietrele drumului

ce  se ascut sub tălpile mele,

sunt captivă într-o…

in memoriam Tomiţă Lazăr

Durerea aridă arde sufletul greu

Muşcă din noi şi înghite pe nemestecate

Râde hâd destinul prelins pe la colţurile viselor

Otrăvite de nelinişti toride

Cuvintele au murit de mult

Desagile zilelor grele aruncă sare pe rană

Plecările nu au nevoie de gări

Nimeni nu te anunţă când urmează să treci

Din zborul înalt în adâncă furtună

Cuţitele secundelor amare

Scurg sângele din venele amintirilor…

Din potirele nopţii

pescăruşii culeg

aur topit de pe crestele norilor

într-un vals delicat şi sprinţar

marea ţese dantele din  şoapte sărate

briza mângâie ţărmul fierbinte

cu parfum de alge amar

luna toarnă în cupa de vise

stropi de linişte leac pentru pleoape

fremătânde de oarbe iluzii

undeva în cătunul iubirii

un pescar îşi aruncă năvodul

şi-n ecoul din scoica vrăjită

jocul dragostei abia îngânat

lasă-n urmă oceane…

De te-ai cuibări

în culcuşul gândului meu

cu parfum de stele gemene

ţi-aş imprima

în zăbrelele coliviei  de argint

urmele degetelor de ceaţă

să simt că eşti gardianul

nefericirilor sezoniere

hoinare prin sângele neînflorit

pe emisfere de întuneric fierbinte.

Pun cuburi de gheaţă

pe cicatrice impietrite

de spaime mute

carnea viselor ustură

rup coaja iluziilor albastre

mă dori deşi…

Copacii tineri pier fără speranţă,

ucişi prădalnic într-o zi de vineri,

căci moartea n-are nicidecum vacanţă

şi nu cunoaşte tainice reţineri.

Ne lasă văduvi de iluzii calde,

de-mbrăţişări, de râsete zglobii,

ca sufletu-n durere să se scalde,

să ne mirăm că suntem încă vii.

Din cioburi de-amintiri culegem clipe,

le-nchidem în clepsidre de argint,

e viaţa slalom scurt printre risipe,

oglinzile ne…

Secundele pier printre doruri bătrâne,

zadarnic privesc către ziua de ieri,

tăcută, mă-ndrept înspre ploaia de mâine,

iar timpul hain naşte-n mine dureri.

Dar nu e nimic de citit printre rânduri,

doar geamăt în pieptul de stele străpuns,

am munţi de urcat şi-o pădure de gânduri,

făcliile nopţii nu-mi sunt de ajuns.

O lacrimă rece drum aspru îşi sapă,

Un vifor amar muşcă patima mea,

Din ciuturi de vise vreau limpede…

Mi-e sufletul bătrân de aşteptare

şi lasă riduri fiecare val,

în inima bolnavă de uitare,

lipsită de prezenţa ta pe mal.

Mă strânge cerul plumburiu din care

Curg dantelat în noi regrete line,

E iarnă-n mine şi târziu îmi pare

Să caut iar azi drumul către tine.

Pe alte ţărmuri tu îţi porţi iubirea

şi alte valuri trupu-ţi înfioară,

tânjeşti să capeţi poate nemurirea

sau să devii copil a doua oară.

Gheţari…

Pe buza nopţilor toride,

Dorm cântece nescrise încă

Şi din pierdute atlantide,

Se nasc recifuri peste stâncă.

Flori de coral am în privire,

În noi clepsidrele sunt sparte

Şi plâng în cioburi de iubire,

Nisipuri ale Mării Moarte.

Din alge frânte am brodat

Un dulce cântec de sirenă

Şi un tezaur ţi-am  lăsat,

Cu rime din a vremii trenă.

Mai am un pumn de mărunţiş,

Din ce credeam o epopee.

Prin…

În culcuşul parfumat şi crud din adâncul pădurii de vise,

m-ai cuprins şi simt respiraţia pământului

vibrând în tandem cu bătăile inimii.

Trupul mi-e acum un mesteacăn argintiu,

doar vântul îmi mai aude gândurile,

în ceasul în care suflarea-i ascuţită

răscoleşte crengile plămădite din dorul

de atingerea aripilor de înger ce-şi mistuie secundele,

în zbatere incandescentă,  pe cerul trăirii,  năuc şi bolnav.

M-ai învelit cu tristeţea din…

Aseară, din întâmplare,

pe când intram într-un scuar,

căci ieşisem la plimbare,

ca tot omul, prin oraş,

am zărit pe un trotuar

câteva scrisori căzute

dintr-o geantă de poştaş.

Curioasă, se-nţelege,

mi-am permis să le citesc

şi de-aceea, fără preget,

vreau să vi le povestesc.

"Vecino, dragă vecino"

-am citit în plicul bleu-

"hai să bem un cappuccino,

tu nu ştii cine sunt eu,

însa te-am…

Cu dragoste,

cu dor,

cu disperare,

cu boare de parfum,

cu val de mare,

cu zâmbet,

cu descântec,

cu suspin,

cu nori de ploaie

şi cu cer senin,

cu zări de curcubeie înflorate,

întinse peste sufletele toate,

cu zbor albastru, trecem printre vise

şi ne oprim ades la porţi închise,

iubim în taină sau urzim speranţe

ori transformăm visările-n vacanţe,

trăim intens o clipă fermecată

şi murmurăm…

La capătul liniei izoelectrice

e un tunel fluorescent

pe pereţii căruia îngerii fac escalade,

suspect de aproape de un torticolis sentimental,

emaciate vise ce emerg reumatic din frustări sui generis

refluează într-un epistaxis posterior,

se solicită o angiografie metafizică,

este iminentă o toracotomie.

Marele Chirurg  a  explorat funcţional

organele interne ale limitelor noastre,

înainte de decolarea spre neant.

Spre surprinderea…

I

Tristeţea ploii

se revarsă-n regrete

cu gust dulce-amar.

II

Cocorii vestesc

amurgul surâsului

din inima mea.

III

Din miezul de stea,

prima floare de lotus

mângâie noaptea.

IV

În ochii mei verzi

se naşte o flacără

din raze de dor.

V

Luminile mor,

cerul amintirilor

se stinge-n…