inima nu doare. Aşa mi s-a spus

când am luat-o să o închid în mine. Că

mă ajută şi (ca o pisică ce toarce) pompează

sânge (mă-ntreb, dacă ar fi pompat

în afară, oceanele s-ar scufunda în el? Ar pluti

ele sau sângele deasupra precum uleiul 

înnebunit după albastru?). Acum îmi bate

în coşul pieptului. Mă anunţă că vrea

să zboare şi mă-ntreb din nou:

să o mai ţin

sau

să o las

să…

e norul din “baba” de azi. Îşi scutură  stropii (de ploaie)

mai rece,

mai adânc, 

mai aspru, uneori, rupe pământul,

îneacă muşuroiul din drum

ş-un semn din cer ca un sunet,

tunet,

fluier, anunţă sfârşitul

de meci închis în biruinţe

de lupte de vieţi trecute, prezente

şi

pace

şi

lumina.

(În)frânt, dar nu învins.    

întrebam dacă

să mă îmbrac cu mine în timpul acela

care nu aşteaptă ziua să treacă

în formaţie cu furnicile. Mişunau

prin

mierea

zaharisită

de sunetul frunzelor,

corzi de chitară rămase

în pragul serii şi eu eram gol.  

plin de picuri albi stau într-un colţ 

de albastru de iarna ce-mi dezbară trupul

în verdele primăverii (cu)prins de soarele

cocoţat în creasta dealului. Dealul din mine

ce-şi aşteaptă secerişul din toamna trecută

de vara cu galben spic de urmă

de şes bătătorit de ape curse,

să-mi văd ghioceii la tâmple,

să-mi bucure

sufletul,

copiii

(din copiii)

mei ieşiţi 

la umbra pădurii de…

n-am ştiut cum şi mai ales de ce, sufletul

sângerează. Mi-am pus acoperământ nou

(lenjerie pentru suflet) şi m-am îmbăiat. 

Mă săpuneam

în zorii

de cu seară

veniţi,

de murdăria ce-l acoperea

până am ajuns la tălpile lui. Erau pline

de spinii cărărilor minţii bătute

de viscolul de afară.

L-am pansat.     

7-a zi din săptămâna asta sau prima 

din cea ce stă să înceapă. Nici eu nu mai ştiu

când m-am trezit, dar am hotărât să-mi scot

Dumnica la plimbare. Am invitat-o la cafea

printre boabele de aburi sau fum din aer 

şi ne-am pus la taifas. I-am spus

pe unde (o duc) şi după un dejun

să îi ajungă până-n prânz, am intrat

într-un concurs al vieţii cu trepte până la 100.

Şi a început grăbită de clopotniţă, să…

cu noaptea-n capul zilei de gândul

rămas de aseară, după îmbăierea

ca pisica,

m-am cocoţat

în magazinul cu lumină

să-mi agăţ neonul

din bucătărie, peste drumul

cu gropi, să nu calc strâmb

şi privirea să fie spre înainte,

să nu fie piezişă  

când trebuie pomana sufletului

să-mi fac

dreaptă cărarea

pe uliţa satului cuprins de florile

ce au înmugurit pe malul apei curse

din…

a stat prea mult să mă aştepte în

colţul lui de pe perete să-i mut 

limba şi când să dau şi eu din coate

prin dezordinea din mine, 

să şterg praful, să aspir

la viitorul ce tocmai a trecut, timpul

a luat-o la vale. Aluneca de parcă avea

ceară pe minutarul ce sucea

orele şi capul meu de vraişte 

ce era prin casă

şi nici nu poţi zice  

de mâine

că e ieri deja 

azi

când…

stă înghesuită undeva între vis

şi realitate. Nici cu forcepsul

nu vrea să iasă de acolo, pe gură.

Se dilată

parţial

pe hârtie

într-un timp al ei ce

ţie

sau

mie,

poate, ni se pare prea scurt, dar arde, 

mereu, cu vlaga vântului înteţit 

de zările amintirilor din dimineaţa clipei.  

se joacă “şoarecele cu pisica” între clipele 

ştirilor despre mine ascuns în lumina

lumânărilor şi peşte cu iz de apă

se strecoară prin tigaia cu ulei de măsline

îl credeam

că aşa a spus la TV

şi doar în întuneric am văzut că

era doar meseria aceea veche

cu “trotuarul”

mutat (cică) în palate,

pe sticlă că tot papucul,

din piciorul altuia, mi-a lovit

ochelarii.   

pe locul meu, în închisoarea ce-mi anunţa

detenţia din frigul ce-mi îmbrobodea timpul

analizei de sânge ieşită în afară de mine. Anemic

mă aflam la limita de minute înşiruite

pe firul de aţă străpuns de vizita pe care glasul

necuvintelor tale

a folosit-o să-mi devină

chiriaş statornic de noapte,

în ziua

când eu mă flendur

la poarta acelui cabinet

de…

uiţi să iubeşti ciotul din mine rămas

când încercam să percep realitatea  

din iarna mea, pe ţărmul plin de valuri 

ce-mi ciuguleau frunzele şi eu, îmi

dădeam înmugurite florile

în stânga

şi

în dreapta

şi

uitam să privesc înainte. Aştept să vină

anotimpul acela, primăvara,

doar pentru tine,

să mă culegi

dinlăuntru.  

eu. Nu sunt trist, cum nici vesel nu sunt. Doar

mă bucur de picătura de sânge ce-mi curge

din rana ca o floare de

Nu-

Mă-

Uita,

de la piept, pe care ai avut grijă să o înlănţui

în mine cu acelaşi cuţit cu care ai dezlegat

tărâmul de jos, de cel de sus, aşa cum munţii

îşi păstrează ţinuta când  

ţin

pe cap

cerul.   

nu intraseră zorii pe fereastră. Mi-am făcut

la repezeală bagajul. Îmi pusesem în el,

trupul, mintea şi nu mai era loc decât pentru nişte

rămăşiţe de suflet. Am plecat 

în grabă

prin viaţă

să o colind.

Nici nu ştiu cât am străbătut din ea, pe unde mă aflu,

dar rămăşiţele s-au terminat şi m-a pocnit

o durere în moalele capului. Stau acum 

pe un povârniş

de memorie

rămas

amputat

de…

am luat bilet la un spectacol. Nu-i aflam numele

decât la sfârşit. Aveam doar 10 lei la mine şi el 

costa 11. M-a lăsat să intru în sala plină de scaune

goale, să mă aşez pe unul plin de mine şi să fac

linişte. Spectacolul începe. Nici nu ştiu ce era. Un

actor cobora de pe scenă urcând direct spre mine.

Bolborosea întruna, în atenţia celorlalţi şi şi-a înfipt

ghearele în gâtul meu de parcă jucam un rol şi…

Toată ziua

în parc, pe banca

cu soarele ce mă izbea

în ceafă

şi ochii plecaţi

spre gândurile de tine.

A venit noaptea.

mi-am antamat trupul

în alt pat

să doarmă,

să mi-l găsesc

dimineaţa pe terasa

cu aburii cafelei

şi rotocoale de fum

aruncaţi în zare

după…

Mi-am oprit respiraţia

pe bancă,

în parc

aşteptându-te

de dor în dor

şi-ntr-un moment

de linişte,

mi-am creionat

un stop cardiac

să vin,

să vii mai repede,

să ne întâlnim

în muşuroiul gol

de lângă mine

şi furnici

în sus şi-n jos

au început s-alerge

ş-un strop de…

Mă

aştept pe bancă,

între copaci

şi păsări ciripind

şi

furnici

pornite şiroind

spre mine vin

aşezate-n flancuri,

constuiesc

muşuroiul gândurilor mele

invadat de ploaia

dorului

de tine.

Trupul

mi l-am aşezat

pe masa de operaţie.

Era în jurul orei două

când mi-am dat consimţământul

că am să-mi întorc sufletul

după ce îmi vor scoate doctorii

plămânul putred de mine,

să-mi facă loc,

să-l mai umplu cu tine.

Acum stau,

stau şi aştept

gândul sufletului hoinar

să se-ntoarcă.

Sunt…

Mi-am rupt

aşteptarea de trup.

Mi l-am lăsat să se odihnească,

în câteva ore

urma să intre în operaţia de suflet.

Gândul l-am lăsat să zboare hoinar,

să alerge spre tine colabat

de mine

să se-ntoarcă

cu tine

în mine

mereu.