că va veni și acest moment

din prea mult alb

această zi prea colorată

s-a îndrăgostit  de mine nebuna

 mai presus de ființa ei m-a făcut sclavă

 

culori deșirate în neștire

ale unui timp încremenit

într-un singur nume

se poate zări uneori

calea sfinților

 

știu că tu ai împins culorile

cât mai aproape

în apele line devin fade

 mă lepăd în trup

de inocența absurdă

numai așa

pot privi în ochii zeilor…

dimineața trece cu fața spre mine

 mă vede atârnată de îngrădiri

 "este așa bine"

 îmi mângâie pletele

 să mă vezi parte din lumină  

 zori

 din patul meu

 o văd mică

 oricât mă întind să-i simt mirosul

 să-i ating perfecțiunea

 minciuna cu pipa atârnata de arșița buzelor

 bate din palme

 nu știu tu

 dar jumătatea lui doi

 așa de mult dorește să alerge cu mâinile…

cărările mă strâng

o ultimă întindere a duioșie

palisadă a somnului iernii

mă ajută să merg pe mijloc

nu mă las păcălită de cărări

voi înceta să mai cred

că albastrul clopotului mă strigă

cobor la fântână izvoarele promise

aștept

(cumpăna adulmecă miezul alb al mărului)

până când cineva

cu cărările la fel de strâmte

va plânge de sete

în adâncuri

pe scheletul celei mai lungi…

gândul plutește deasupra

mâinii ce ține lăstarul

privesc orizontul

zboară nelocuit de începuturi și sfârșituri

pe geana pietrelor

docil

- înflorește cu alunecarea mâinilor

lutul poeziei

culcuș de liniște

împletesc muze în seri pare

să fie despuiată de rugina cifrei unu

lumina revarsă cascade de duioșie

melcul prinde la tâmple infinitul

restul zilelor au numerele într-o…

diminețile acelea

 care numără fluturii arși 

 după o noapte 

 în care luna își deschide ochii plumburii

 în care golul este mai sângeriu

 mai mare 

 mai des

 decât cel lăsat de trecerea unui unu

 nu-mi place gustul migdalei

 mirosul liniștii

 doamne

 dă-mi pânze spălate-n alb

 să înnădesc de-a lungul cărării felinare

 să deschid ochii

 să văd brațul minciunii

 până la…

                                                                                                   Motto

                                                                    M-am rătăcit şi căutând răspunsuri,

                                                                    vârful peniţei l-am purtat în ploaia ta,

                                                                    printre poemele-n gingaşe…

nu voi rămâne fără cuvinte

 chiar dacă îmbrățișarea lor întârzie în vreun bar netot

 dintr-un cartier fără stradă

 tot vor ajunge pentru nupțiala îmbrățișare

 dacă va fi pentru ultima oară tot o vor face

 nu oricum

 nu stângaci

 cu tălpile șterse bine de praful rău famat

 fără gheața din paharul de Cola

 caldă

 aburindă

 stai stai lângă mine

 să privim drumul pe care l-am urcat

 cuvinte…

 nu vezi

 că nu ai atins niciodată umbra

 nici măcar cu gândul

 nu ai cum să-i simți pielea 

 tremurul

 nu o poți învia

 nu tu

 aseară

 a întors fața lunii

 acum este doar cu coarnele în sus

 senzația stranie a liniștii îi trage umerii prin frunze

 lăstari

 târâș

 nu mai știe 

 dacă ai pierdut-o

 sau te-a pierdut

 pe limba acestui timp nădejdea este tot mai…

 îmi era dor de acea clipă în care grijile dorm

 iar pe tine te puteam mângâia

 îți puteam modela orice haină

 să-ți potrivesc sentimentele

 culorile

 șoaptele

 fără frica pierderii vreunui mal

 erai copacul crescut în odaia cu aer condiționat

 nu știai

 sau nu vroiai să atingi seceta aprigă de afară

 durerea-i sângerie

 Doamne

 ce dor mi-a fost de tine

 încrezătoare deschid…

cu rigla în mână conturează o hartă

a faptelor neștiute

-se spune că India este cea mai frumoasă nestemată a Coroanei britanice-

mă desprind din visare și îmi adun gândurile

pe buza clepsidrei

viața începe din acest punct un perpetuum mobile…

gândul e o apă

pe care ard cuvintele nespuse

chipuri înțelese greșit

 

voi netezi calea să te poți naște

acum când soarele îmi este silabă

și lutul  bun de modelat…

te vei întoarce

 

picioarele pline de noroi

stau în pădurea de cuvinte nespuse

 

doar sălciile îmi cresc pe umeri

răzvrătindu-se

la auzul țipătului de bufniță

de lilieci

 

...aștept să-ți trăiești ecoul iubirii care mi-o porți

dincolo de râul întoarcerii

 

preferi să privești

cum în urmă apa se dizolvă

ceața se rotunjește

malul se surpă

 

în mână

port ramuri de măslin

 

mărul de…

în acel colț din grădină

unde salcâmii

au foșnet de miere

 

îmi așez hainele cenușii în crengi răzvrătite

ca albul să scoată din buzunare fiecare nor

 

îmi plac la nebunie florile de salcâm

pentru că seamănă puritate

în ochiul cunoașterii

 

gustul dulce îmi amintește de copilărie

de vremea când gândurile umblau hai-hui

cu zâmbetul atârnat până în călcâi

 

eram mică

atât de mică încât mereu eram câte zece in…

melodia trece prin tuia

cu ochii închiși

 

simte cântecul care a născut

neastâmpărul de sub gene

sărutul care tremură de frig

de dor

 …

când îmi spui că acele broboade albe sunt ploi

 

îți fac semn ca să taci

- să nu lași liniștea să treacă dincolo de orizont

 

- taci

- pune-ți voaluri și brocarturi

corbul cel rău care nu a încăput în…

în urma ta căldura alintului

dă-n flăcări

 

misterul buzelor îl închid în şoapte

uşa viselor se deschide

şi-mi străbate cerul frunţii adiind culori

 

nu te mira iubite că-ţi petrec vioara valurilor

acompaniind cerul

cu urmele lutului meu

 

este cald

 zâmbeşte...

 

iţi surâd

te dor

mă dori

şi-n lungul sărutului sădim panseluţe

 

aplec genunchii

ca să-nvăţăm cum se clădesc promisiunile…

te port încrustat pe rever

să ai grijă de mine

de răni

nu se lipește nici uitarea

în care anotimp

vom dansa

în care ne-am pierdut pașii

care brațe mă ascund

în umbra picturilor

când

unde

culorile sângerează

dansăm

se dezice ritmul

de clopoței

de moartea fluturilor

de zei

o singură noapte

să ducem iubirea până în…

 înșirate de la lobul urechii stângi 

 cu atingeri ușoare

 până la cer și înapoi  

 fără chipuri desenate pe umeri

 șoapte care umpleau golul pernei

 s-a sfârșit începutul

 cearșaful grădinii mustind de parfum

 cade

    cade într-un zbor lin

 după ultima sentință 

 dată dulcelui

 deschiderea aripilor

    mă înlăcrimează

 pământul 

este tot mai mic

 de…

visul meu

așază vorbele cu fața înspre zid

zid tău

o durere în piept

de care nu se mai molipsește nimeni

eu

 privire atârnată între da sau nu

tu

lumina între eu si tu

după un somn lung

sculptezi aripi sub gene

și împingi agale șoapte

la nunta florilor de salcâm

poteca urcă șerpuind

începe povestea

veșnicul tablou rămas mat

își vindecă…

pier în desenul strâns

a fericire

într-o singură culoare

 

pictez frunze pe copac

ale verii file

pot reține

freamătul din clipe

 

a frunze

mereu

mă voi desfrunzi

 

pictez inimi

tot câte două

pe uitare

pe alei

peste pași

 

frunze de copaci

reînvie clipe

pe partea inimi

unde sentimentul

trăiește nedesenat

 

ufff

am uitat

să pictez

viața

 

...oare…