Cerul. Priveam stropii, lacrimile albastre

cum se împerecheau în roşul amurg

al serii, cu pământul. Se strângeau

toate într-un verde de viaţă întins

peste noaptea bătută cu senin de stele -

tărâmul viselor din zori.

În noapte se aşează cerul pe pământ

ca un sărut prins între stele şi căzătoare

mai sunt unele. Doar par că se sting.

Ating sufletul cu buzele lor şi vrajă

dăruiesc viselor ce-şi întind aripile

în ochii (cu)prinşi de roşul nisip

al gândurilor mişcătoare-n albastru.

Nemărginire.   

Pictat din minte când alergam cu maşina

de tuns, pe creştet, la coaforul ikebana

să-mi aranjeze faleza pe o parte,

am plantat numerologia literelor

douăsprezeze şi şase şi zece

să completeze alfabetul scrisului cu penelul.

Tabloul prindea viaţa albastrului

din zborul gândului cu băncile

stropite de roşul lutului în şaptele 

din curcubeul mărginit de violet.     

Bate cu zorii în fereastra ochilor, dimineaţa,

să-i deschid cu visul din noapte cocoţat

pe cerul zborului în doi şi e albastru.

Alături, aburi fierbinţi îmi poartă mirosul

pe urmele cafelei proaspăt măcinată

din ibricul de pe focul începutului de zi.

Doar patul în care mi-am adăpostit trupul,

mă îmbie în cearceaful aruncat

într-o margine, pe pernă să mai…

Modelat, pământul stropit cu sevă, apă

roşie dinlăuntru, cu viaţa vântului

printre ramurile de verde, cu suflul

albastru din cerul nopţii, lutul

prinde forma vie a păsării în zbor

printre piscuri suite, crescute aleator

de norii ca o oglindă falsă ce-şi plâng

trecutul de dincolo de ei - Sufletul.      

Încrustat în visul din zori, gândul îşi coboară

văzduhul. (Cu)prinde umbra-ntinsă, roşie pe pământ,

ca o plasă în jurul capului.

Zâmbetul îi e şiragul de cuvinte nevorbite

ale sufletului stăpânit de patimile albastrului  

din apele cerului.    

Aprins e dorul vâlvătaie până la cer

cu limbi de foc. Roşu. Din apă, peştele

sare pe grătarul iubirii albastre, în amurg,

peste câmpul de verde al vieţii…   

Din piept zvâcneşte dorul nebun

să-şi plece pletele zălog legate-n stropi

de iubire.

Picuri  de soare în tot drumul, (ră)sare

câte o umbră răzleaţă din pomul

vieţii.

Adulmec albastrul plecat între neamuri

cu cerul şi apa fierbinte clocotind bătăile

de inimă.   

Aşezat pe pământ, ghemuit, chircit,

căutam cuiele singurătăţii şi ciocanul

în noapte, printre stele, pe cer să le bat

să curgă roşu, sânge, iubire

să mă plouă şi vioara să-mi cânte

pâlnie în urechile sufletului.

Ştii tu cum e să te stropească

iubirea din tot şi toate unghiurile vieţii

cursă pe faleza plantată cu plimbările

paşilor în doi, singuri ? Odată ai tăi,

odată ai…

Au explodat stropi de roşu dinăutru,

pe frunte. Mi-au împăienjenit ochii

şi balamaua hubloului prin care priveam

cerul, s-a rupt. Şi era albastru, senin, aprins,

parcă pictat uniform, fără nicio pată

de culoare, de alb, de nor. Fals să fi fost şi tot 

nu-mi curgeau nervii şiroaie. I-am lăsat să iasă

toţi. E linişte la mine acum. Sunt pregătit.

Aştept sufletul să-mi vină acasă. M-am…

Din clepsidră cad clipe mai goale şi timpul

pare că merge mai încet în momentele nevăzute.

Doar roşul umple sacadat fundul de sticlă

aşteptând împerecherea nebună cu cerul.

Albastru şi divin violet (între)pătrunde orb,

nemurirea din suflet. Boabe de nisip…     

Lăsat în pădurea vopsită cu verdele adiat

de vântul stingher de soare, trupul

s-a ascuns în spatele frunzelor căzute

din anii trecuţi. Doar gândul  aleargă

în dansul ciripitului de păsări.

N-au plecat, încă, spre căldura anotimpului

de peste ape. Aştept covorul proaspăt peste trup

să-mi cadă şi privirea spre cer să o ridic,

să-mi clătesc ochii în oceanul albastru

al soarelui…

În noapte adulmec lumina care-mi poartă

sufletul printre stele. Cu fiecare pas

din timpul clipelor, semnul lăsat pe cer e

drumul meu de-ntoarcere-n destinul legat.

Legat cu lanţuri nevăzute de ochii zilei

purtaţi pe cărări bătucite de lume

şi bacul ce-mi traversează puntea de ape

spre Luna prinsă-n ocheadele unui aparat.

Aparat de fotografiat momente de roşu aprins

în…

Stelele în noapte cad pe pământul înflorat.

Albastru şi-a întins cerul lui pe ape

ca o „zgârcă” să le adune pe toate

şi eu, eu privesc spectacolul de lumini.

Aşez câte una care şi-a pierdut direcţia,

să păstreze calea pe care sufletul zboară

şi zboară din constelaţie în constelaţie

ca un fluture să mă ajungă înainte de zori,

să-mi aşeze inima în odihna de peste zi,

să-mi fie pregătită privirea…

Cad stele într-un şir luminos din senin,

în noaptea unde luna fără nicio bătaie

de cap, îşi apropie faţa de pământul

învolburat de ape rupte de cerul albastru.

Ziua-n care drumul întoarcerii în matcă

a sufletului, e deschis. Da, stele căzătoare

străjuiesc faleza din universul meu.

Prinde-mă de mână. Ascultă muzica inimii

cum ne înalţă. Mai sus, tot mai sus. Paşii…

Dimineaţa îmi dezvăluie ziua cu lumina

din drumul în care Sufletul se-ntoarce

scăldat de cerul din ape cu soarele

călătorind prin razele iubirii de viaţă.   

Sfârâie clipă de clipă sub tălpile poposite

pas cu pas în răsăritul aşternut calm, unduit

de valuri, nisipul. Mă plec la poalele ţărmului

înspumat de culorile sufletului-albastru,

turcoaz cu roşul meu pătat de vreme,

străluciri în soarele nopţii alunecat văratec.    

Picură pe străzi pavate cu cer, stropi

de roşu. E sufletul meu plecat

din faţa uşilor închise de oameni

cu zăvorul pândind la ferestre, luna.

Sunt ochii netrăiţi de verdele albastru

crescut prin crăpături de nori. Izbesc

ţărmul obrajilor cu alge printre stele.

Adorm îmbrăţişat de sângele gândului

sărutându-mi dorul din liniştea cu tine.      

Din nemurire, iubirea cheamă cerul

pe cărarea albastră presărată cu nori

de alb. Adânc în privire matelotul

dirijează cârma printre stelele nopţii.

Şi tună şi fulgeră cu încercări de oprire.

Zvâcnetul din piept îşi coboară capul

scânteind valurile poticnite de ploaie

pe faleza cu maluri de dorul

necuprins de picuri roşii de viaţă

împerecheată de timpul despărţit de…

În noapte colind potecile drumului

spre tine, presărat cu lacrimi din roua

zorilor de ieri şi strig pădurii să-i aud

ecoul răsfirat albastru printre crengi

de verde pictate cu roşul paşilor mei.

Mă doare dorul călător prin şoapte

când tu, în joacă, îi despici frunza

cu care-ntre buze îţi şuier cântând

iubirea pecetluită pe cer, de ieri,

de dinaintea întrupării în trup

a visului ce-şi zboară…