dorule
ce stai mă p-aci
nu vezi că am
de
 vânturat făsuiu
iote
în bătătură la ion
e destul loc
hai
că nu-mi văd capu

unde mă duc mă eu acu singură undeee

ce mă fac eu mă cu viaţa asta pe mine ca o cojoacă ruptă

mă părăsişi mărineee mă lăsaşi gândului pământului

nimănui de m-or plânge pe mine apele pe secetă paparudele

te iubii ce te mai iubii colò pe vale sara printre maci

te-ngropai şi acu mă lăsai în genunchi să-ţi mângâi iarba de pe piept

ce piept când mă lipeam de el auzeam cum pârâie inima de fericire

stai să te şterg o ţâră pe ochii ăi negri şi…

moartea stătea lângă mine

îşi făcea timp din viaţa ei

de unde să ştiu eu că mă păzeşte

să nu cad în fântână ca ai lu mitrache

ş-ăl mic ş-ăl mare

făceam poze pe prispa lor când eram de şcoală

că aveau nişte liendri mari şi îmbobociţi o minunăţie

ne aşezam noi pe lângă ei cu zâmbete din alea

să ne aibă părinţii pe când trebuia să plecăm la oraş

să ajungem mari

nu ştiu de ce spuneau aşa

mari ajungem toţi numai că unii părinţi rămân cu…

să vorbeşti despre o fabrică
o fabrică este o fabrică
ea este din fiare
ea este beton
ei şi
se găseşte cineva să o demoleze
cu buldozerul
ce poate simţi ea

dar să vorbeşti de un om

mă trezii zâmbind cu gândul la el

l-am recitit de curând că-mi place al naibii

când mi-e rău mi-e de-ajuns să-mi amintesc vreo expresie

că gata îmi trece pot să îmi văd de-ale mele

viaţa nu poate fi mai caraghioasă de atât

uneori mă mai apucă prin autobuz

scot cartea şi şterg râsete de fereastră

(că dacă n-apuc loc nu urc) încolo spre mare

să nu zică ăi din jur că am luat-o pe arătură

de multe ori îl ascund în sân împăturit

într-un…

vere găsii tastele tocite
mă auzişi
dădui să apăs şi n-avui pe ce
mă gândii cine să se fi plimbat pe ele
ca pe dalele pe care
încăpeam cu iubirea mergând
ei ce vremuri silfide
se scurseră prin toţi
nu mai e unul cum îl ştiuşi

da’ ce-mi veni
mă uitai la buricele degetelor
şi mă luminai

să ne spunem cuvintele acelea care ciugulesc din noi

să le scriem pe ziduri pe copaci cu o culoare aprinsă

greu de şters de furtuni să rămână icoane de care

să-şi şteargă buzele credincioşii în dragoste

să le ascultăm cum sună în carnea noastră instaurată

vitejeşte pe oase luptătorii dinlăuntru să ţină piept

neîncrederii şi abolirii dreptului la fericire

să ne topim în ape în păsări în cer şi în zilele ce urmează

traiectoria magnetică a…

dădurăm ce dădurăm cu mâinile
şi din piatră începură să iasă toate
istoriile hărţile şi comorile
pe care nici nu bănuiam că
le-om descoperi vreodată
printre atâtea oscioare

dă-te mai încoa
dacă aşezi ochiul fix în capul tibiei
vezi tot drumul strămoşilor

trecu limba în sus şi în jos
şterse chibritul de obrazul lunii
îşi aprinse o ţigară de foi
şi fredodând un cântec
oltenesc se tot duse

ţi-ai cumpărat o maşină de dat răni

îţi place enorm să baţi cuie

să agăţi tablouri cu natură moartă

arhitectura mea permite

ai găsit pereţii potriviţi

să-ţi expui felul de-a fi

deşi nu se mai poartă încărcăturile

este de preferat să fii cât mai simplu

de la o vreme aerul între noi are

miros de pânză în ulei care descrie

un grandios apus de soare

zilele se îmbibă ca un mir

le simt în mâini şi în…

dacă ai şti cum se

iubeşte

asta înseamnă credinţa ta

o apă despicată de

oameni trec vieţile lor frânte

într-atâta mă dor genunchii pe sub care

dumnezeu a făcut lumea nu mi-e

greu să-mi bat inima asta cât

un popor care aleargă spre libertate

sunt cea care sunt urmează-mă şi

escadrile de lăcuste năpustesc

cerul celorlalţi noroios de patimi să

dovedesc

culoarea sângelui potoleşte

zeii într-un inel de lună

roşu…

e ceaţă şi eu mă gândesc la iubire

s-a scumpit ziua şi eu mă gândesc la iubire

trec pe lângă orfelinat spitalul de nebuni cimitirul cu ieşire la cer

fabrica arsă de focul oamenilor groapa de gunoi şi un mare gol pe câmp mă gândesc la iubire

de-o iarnă subterană mă tot gândesc la iubire

de sus tineri se aruncă în dor şi eu mă gândesc la iubire

păsări caută copaci de închiriat batrânii câte-un sprijin urmaş eu mă gândesc la iubire

poartă închisă încă şi încă…

îţi ducem tăcerea neîncăpătoare
în burta unei căruţe
rămân copacii fără mâini drumurile fără picioare
în urmă câteva fiinţe sub dărâmăturile unei pierderi
încearcă să reziste
tot restul se burduşeşte ca să ne strângă într-un singur loc
sub un clopot de cer se zbat norii
o luăm pe strada liniştii
nu ştim ce să ne mai spunem
lipim pământul cu sentimente
de-o veşnicie

de marionete
mă ocupam cu foarfece
şi ace treceam prin fiecare personaj
voce gesturi
trucuri
ştiam perfect ursul păcălit de vulpe

ciopleam istoria copilăreşte
sub stejarul din borzeşti

chiar şi baiazid se împiedicase de mine
ca de un ciot

eroii m-au trăit
până am devenit o enigmă
un joc de-a inimile

odată amza mi-a spus că iau totul prea
în serios

de-atunci schimb măşti

lumea suferă
de cancer moare lumea
noi ascuţim cuvinte de
îndepărtat
căutăm doctori
căutăm remedii
ne căutăm
nicăieri
cerul nostru de tumori
s-a întins
dintr-atâta injectare cu oameni
îi vine să verse
potop

decoloraţi de-un oarecare soare
ne pierdem
aspectul nu mai ştim
decât
ne muşcăm limba să ne doară
mai mult
afecţiuni unii
celorlalţi

îngerul mi-a dat mie hainele

dar nu ştiu să le port

mă priveşte cum

trec fiecare nasture

în afara mea

uneori uit haina descheiată

mă dor toate

cel mai rău este că şi el…

am început o dietă de prietenie

telefoanele pe off sms-uri nu

mailuri neverificate

evit facebook-ul

cele câteva scrisori lâncezesc în uitare

la serviciu sunt distantă

nu mă mai las impresionată

de nemulţumirile generale

de aere şi autosatisfacţii

pe filozofi îi ignor

chiar şi pe igor l-am lăsat să plece pe fir

şi dacă mă înţelegeam cu el prin tăcere

nu am decât să mă tac…

este aiurea să arunci firimiturile

în ele se află ceva din tine

cel mai bine te cunosc păsările

oamenii te zdrobesc din mers

de parcă nimeni nu observă

cum se fărâmiţează

timpul…

când se lumina bunica avea o vorbă cu mine

urcă tu pe scară şi adună cireşe

găseam mereu alte perechi şi mai dulci până spre vârf

urcă tu pe scară în pătul de umple târna

cum se mai zgâia mironosiţa de cu seară printre ştiuleţii noştri

urcă tu scara şi vezi de s-au ouat găinile-alea

că vine toma acuşi de la câmp înfometat şi

fereşte-ne doamne de graba lui…

sap aerul dintre noi

pe linia vieţii

cu palme bătătorite

respir destulă tăcere

iubirea se zbate după un cadran de ceas…

stau într-o aşteptare intimă
dintr-odată bucuria îmi sare
val de ceară călduţă
mă ciupeşte de glezne şi
am senzaţia aceea
dacă n-ar fi
aceşti martori neastâmpăraţi
aş zice că
am luat-o razna
chiar aşa
copac plin de furnici
la drum