tăcerea cu fulgii,

scântei coboară

din ceruri, pe poteci

nescrise de doruri

aprinse şi săruturi

niciunde pe trupul

bântuit de vânt

şi urme lăsate

de talpa gândului

spre zări

ale dimineţilor  

de suflet adânc

pictează-n culori

paşii dinspre noi.    

27.01.2014, ora 12’35’’

din noaptea

de afară,

mă piteam

în spatele

unor grade

din paharul

ce scotea

rotocoale de fum

în lipsa ta

de mine

şi frică-mi era

să nu-ngheţ

singur. 

01.02.2014, ora 23’02’’

alb e pământul

şi nu pot să-i explic

ameninţarea

paşilor mei

în drumul spre tine

orb

şi murdari de noroi

când am trecut

prin cimitirul amintirilor

să-mi privesc buchetul

de trandafiri

să smulg unul

cu roşu

să mă caţăr

la fereastra din care

în liniştea

de afară,

notele inimii bat

clopotele…

să fie, dar

mai ales acum

să taci în albul  

ce e roşu-n mine,

în surdină  

cu draperia

sufletului trasă

peste întregul tu

cu distanţa

ce se micşorează

din năvala fulgilor

căzuţi în coama dealului

de mine

şi apa

a îngheţat

pentru patina

gândului

spre tine

şi tu  

eşti...…

Furtuna, în contratimpul

aşteptării

plinului de tine,

în rafale, cred,

mi-a spălat pietrele

adunate-n templul

de la intrare în suflet.

Acum ninge,

ninge cu imagini,

imagini

ce-mi arătau paşii tăi

aşezaţi fulgi unul peste altul

pe strada

gândurilor mele.

Pornisem

la drum

înainte de a fi…

baie

fierbinte să mă răcorească

mi-am zis că-mi trebuie,

nu ştiu de ce şi cum,

doar văzul îmi rămăsese

intact

când mă priveam,

eram eu

şi miroseam a tu,

mă săpuneam de zor

cu palmele ce păreau

că te ating pe tine,

nu pe mine

să mă eliberez

de gândul

ce nu-mi da pace

şi…

gând şi ultimul

cu timpul între ele,

era al meu

şi-n noapte vis

cu tine toată,

mă alunec

printre clipele

cu ochii deschişi

prin ceaţa

ce dezbaieră cerul

de stelele căzute

fulgi

în ziua-n care

ca doi copii,

cu sania pe pârtia

drumului dintre noi,

aruncam cu bulgări

să-l scurtăm.…

să fiu eu,

mă caut

undeva

prin timp.

Într-o vreme,

mă plimbam

pe acolo.

Alergam

după iubiri,

după năluci

ce mă bântuie

şi azi când

privesc

la vâscul înverzit

cumpărat în ajunul

Crăciunului meu.

Nu m-am aflat,

voi hălădui mereu

pe coclaurile pline

de şanţuri ale…

îţi spun

că nu ai de unde să ştii

cum e să fi

nefericit de fericire.

Nu ştiu

să ţi-o desenez.

M-aşez la şevalet

cu pensula pregătit

să o prind.

Fuge mereu.

Am tot strigat-o,

i-am spus

că te chem pe tine

să-mi dirijezi

degetele,

că o priveşti

cu ochii tăi

în…

ta, e roşu (a)prins

din tangoul ce

valsează

pe albastrul porţii

dintre noi.

Eu

orb, tu

doar împrăştii parfumul

pe urma paşilor tăi

să-l simt,

să nu greşesc

viitorul

sunet să-l sfărâm

pe caldarâmul

minţii din suflet

şi puzderie de stele

să-mi acopere privirea

şi aşa…

mi-am lăsat ochii

în altă viaţă,

la poarta sufletului

să se odihnească.

Acum

sunt orb,

doar pleoapele

îmi ţin loc

ochilor să cred

că văd în întuneric.

Plecat

în gânduri,

nu mi-am mai găsit

nici ochii,

nici sufletul.

S-or fi ascuns

rătăcind prin lumea de vise

căutându-te…

n-am învăţat nimic.

Au trecut

vieţi peste noi

să ne (re) întâlnim acum,

să ne întregim,

dar

repetăm greşelile

din cuvinte

fără să ne vedem,

doar interpretări

de valuri lovite de ţărm

dăm bărcii

ce ne poartă

în viaţa care

nu ne lasă

pustiiţi

în…

A

început

să plouă,

parcă ştia cerul

că eu nu mai am lacrimi.

Mă trece gândul

să-mi aprind o tigară

şi-n fumul

ce prin ochi

şi prin suflet iese,

îndreptam

inima spre tine

sau

spre neant,

nici eu nu mai ştiu.   

de noaptea

cerului fără cer,

era surâsul unei zile

cu soare şi razele

cădeau albastru peste

verdele ascuns doar

la mine

de negru.

Priveam adânc

în susul sufletului

să-mi găsesc

bucata mea de roşu.

Trăiam

iluzia vieţii

pe ţărmul timpului.   

cu viaţa

să mă iau la trântă

când ştiu că doar

cu moartea mă-nsor?

C-apar

pe drumul vieţii mele

oameni, pietre, piedici,

e şi normal-n

al nuntirii mele

cu tine Moarte.

De supărat mă aflu-n cale

de semeni, situaţii şi nevoi,

tu iartă-mă,

ei nu încearcă

decât să-ncetinească

nunta

dintre…

de lut, l-am lăsat să ardă,

să prindă coajă,

să fie tare,

să reziste la loviturile vieţii.

Doar

de ciocanul oamenilor

din cuvinte,

mi-am lăsat sufletul

ca o plastilină

îmbibată cu stropi

de apă-sânge,

să oblojesc fisurile

ce apar

şi-l bag la copt...

iarăşi.   

18.01.2014, ora 10’25’’

O clipă nebună

a făcut-o pe ea

să-mi dea în dar

inima ei.

Îmi valsa

sufletul pe stropii

de fericire picaţi

pe faleza iubirii.

A venit noaptea

cu dimineaţa ei mohorâtă,

să-mi spună,

să mă-ntrebe într-o doară,

dacă poate

să-si ia înapoi

ce-i aparţine.

Nu,

i-am răspuns plutind

pe cerul plin de…

Îmi

conduceam

sufletul cu privirea

pe norul

lung, subţire.

Gândeam

că la capătul lui,

e fericirea

şi o să am norocul

să mă îndrăgostesc,

să apuc

să o ating,

să o simt,

să trăiesc

înainte să primesc

votul de blam

de (re) început de drum

al…

Noaptea

îmi plimbam trupul

pe ţărmul apei

şi priveam cerul.

Sufletul

îmi era deja

la steaua

ce-mi lumina drumul.

Mintea

născocea poteci

să mi-l ajungă.

Gândeam

că la prima cotitură

dintre apă şi cer,

voi ajunge

la totul din mine

şi alergam,

alergam

şi nu mă…

                     lui Mihai Eminescu

Giulgiul de zapadă

aşteptând sub luna plină,

ochii-mi aplec

înspre albastru

şi-o pânză de stele, argintie

ducând în dinţi ţigara

cu fumuri rotocoale

dintr-un repaos lung,

rămânând în nemişcare,

în lunga mea durere ce

asudă

o lungă agonie

a cărţilor cuvinte

pe-ntinsuri de…