te plângi prin univers 

     palmele mele de pământ

sunt înfricoşate de nurii tăi evanghelici

femeie magdalenă

 nici să te sărut prea grozav nu ştiu

îmi spui oarecum disperată

buzele mi-au rămas înţepenite

pe rictusul tău zeflemea

stinghere de atâta strigăt în van

desigur tu ţi-ai dori mai mult

poate să te răstignesc pe inima mea

ciuruită de spaime

de lupi

în fiecare zi să te…

nicidecum

niciodată

dar camarazii mei homeless

au aflat cumva că aș cunoaște subiectul

și au insistat irefuzabil

n-am vrut să scriu despre fericire

pentru că nu am vrut să te implic

însă de dragul lor am făcut-o

ore în şir am scris cu sânge pe vitrine

cu trupul pe scări rulante 

cu sufletul pe amputări de inimi

o mie de pagini cu tine

un milion de răni…

doar o linie albă de cretă

pe asfalt

            mă leg cu cearceafuri

sculptate din lună

de sufletul tău îmbrăcat în cireș

uța uța mor  poveste

adormito-n tăceri sărut să-ți renasc

tu  te faci că nu mă cunoști

dumnezeu râde

fluieră a cohen

a thousand kisses deep

uite balansez negru alb

alb negru

miroase a cireș

miroase a tine

și totul e iarăși…

are graniţe bizare

de-a lungul buzelor

coboară pe coapsa stângă abrupt

continuă şerpuit pe lângă sâni

unde vameşi  erecţi

verifică vizele de intrare în suflet

şi urcă apoi  la casacadele ochilor tăi

pictați de dumnezeu în sabat

în Absintia

 se moare invers

dinspre moarte înspre viață

se urăște din dragoste

fatalitata crește din speranță

toată lumea vrea să piară…

mă dezleg de dureri

mă dezleg de frică

stau în mijlocul minții mele

dar nu sunt mintea mea

nici gândurile mele Doamne

nu sunt

           ascult doar Liniștea Ta

îmi reneg trecutul

și-mi abrog viitorul

nu-Ți cer nimic

fiindcă mi-ai dat deja totul

mă dezleg de iubiri

mă dezleg de dorințe

sunt Iubirea…

șchiopătez  până la chiuvetă

nu am nimic la picior

nici în inima goală

doar o nălucă albastră

în gât

piaf stă fără regrete

pe robinetul roșu

mereu încearcă să-mi spele trecutul

afară minus infinit

în mine o mie și ceva

de neliniști

poate de la ploaie

mă amăgesc

sau poate din lipsa acută

de oxigen

de tine de fapt

     tu dormi…

pelerină a uitării

mai grea decât toate cuvintele tale

 rostite sau nu

e anotimpul apocalipsei

iubito

suflete nu mai sunt nicăieri de vânzare

totul e închis

pe planeta asta

doar crucile mai cresc

către cer

printre lacrimi

se așterne tăcerea

maiestuoasă

după tine liniștea

seamănă atât de mult

cu nimicul

sunt un tip vesel

doar sufletul meu a fost trist

n-am nici un habar de ce sunt vesel

nici el nu mi-a spus de ce era trist

am fost un timp colocatari necunoscuți

aleatoriu aleși de un dumnezeu viciat de barbut

doar tu ne cunoșteai neîntâmplător pe amândoi

pe unul din ceruri pe celălalt de pe aici

și numai tu m-ai făcut trist iar pe el vesel

îl iubeai înaintea mea și chiar și după mine

deși amândoi…