s-ar întâlni bete sub un vişin înflorit târziu

ar bubui ca un copac doborât la pământ

eu aş striga

hei, aceea e inima mea!

tu mi-ai spune să-mi scot bazaconiile din cap

şi mi-ai pompa sângele tău prin ventriculul drept

luând sângele meu îndrăgostit pe buze

am sta aşa şi ne-am uita cum inimile noastre se sărută

rostogolindu-se prin praful verii

încâlcite ca două pisici mioape

ce-şi ling orbitele întunecate

iar noi… ca doi oameni…

Un oraş de nebuni răsuflând aerul uscat şi amar al verii

Bomboane în celofan colorat aruncate între buruieni provinciale

Scrâşnete de şine în vise cu pieliţă subţire de dor

Boli nervoase în sanatorii albe pline cu ventriloci

Fluturi deraiaţi în capul pieptului

Sărutări pe vârfuri de degete amorţite în încleştări

Sistole mirate mişcându-se pe vocea ta

Respiraţii sacadate de palmele care mă cuprind

Nopţi dislocate dintre pereţii aortelor…

Şi dimineaţa va avea gust de buze topite

Iar pielea mea va deveni un tablou în tonuri violete

Prin care herghelii de îngeri vor alerga pe cărbuni încinşi

Preferă să-şi ţină umbra în poală

Şi miopiile geamurilor închise sub draperii verzi

Eu am 1001 de vise

Tu cam tot atât de multe realităţi…

Se crapă a vară

Şi laptele pământului…

Spuneai că tu nu exişti

decât în filme mute şi eventual pe cerul unei guri pofticioase

că poţi fi diferenţa dintre palatele de cleştar şi basilica de pe Montmatre

dar eu te căutam prin sezonul cu arhitecturi imposibile ale lui Dali

până te-am găsit



Spuneai că pot zăcea aşa blândă pe braţul tău stâng

şi că am voie să umblu desculţă prin tine

apăsând cu tălpile conturul iernii tale polare

dar eu desenam în braille cu varfurile degetelor

doruri…