Simţurile mele

 

Cu ochii deschişi mereu,

Văd tot ce-i în jurul meu.

 

Cu nasul miros uşor

Şi parfumul florilor,

 

Iar urechile-mi curate

Aud sunetele toate.

 

Degetele, frăţioare,

Simt de-i moale sau de-i tare.

 

Cerul gurii, limba-mi spun,

Când mănânc, de gustu-i bun.

 

Şi-uite-aşa, încet, îndat’

Despre simţuri ai aflat!

Vizualizări: 154

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Foarte frumos, Elena! Copilul din tine ştie tot!!!

Copilașii cred că sunt mândri de un așa pedagog.

Felicitări, doamnă Elena Mititelu!

Frumos! :)

Mulțumesc, Bombonica! Am încercat și, am reușit, să ajut copiii care rețin ușor cu ajutorul versurilor! 

Durerea că am găsit la școală copii care nu știau nimic despre simțuri!

Prețuire,

Curelciuc Bombonica a spus :

Foarte frumos, Elena! Copilul din tine ştie tot!!!

Doamnă Dorina Pop, prin toate activitățile am încercat să vin în sprijinul copiilor de grădiniță, unde mi-am desfășurat activitatea din anul 1977!

Mulțumesc pentru comentariu cu dorința de a fi Elena doar... de ce nu vreți să fiu și eu mai tânără?!

Cu mare drag,



Pop Dorina a spus :

Copilașii cred că sunt mândri de un așa pedagog.

Felicitări, doamnă Elena Mititelu!

Mulțumesc pentru apreciere!

Admirație,

Corina Militaru a spus :

Frumos! :)

Mulțumesc pentru popas! 

Admirație,

iris marinov a spus :

Suuper!

Toate poeziile tale, Elena, pe lângă faptul că-s plăcute, sunt și foarte educative. Felicitări!

Mulțumesc, Lisia! Sunt scrise în lipsă de material didactic!

Prețuire!

Vasilisia Lazăr (da Coza) a spus :

Toate poeziile tale, Elena, pe lângă faptul că-s plăcute, sunt și foarte educative. Felicitări!

Felicitari, Elena!

Mulțumesc, Valeria!

Valeria Merca (Adelaide) a spus :

Felicitari, Elena!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

ADA NEMESCU - poetă

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ploaie fără preaviz a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 36 secunde în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Fundal a utilizatorului IOAN stoian
cu 3 minute în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog magic a utilizatorului petrut dan
cu 38 minute în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Uneori simt ochii copacilor a utilizatorului Mihai Katin
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului bolache alexandru îi place postarea pe blog Uneori simt ochii copacilor a lui Mihai Katin
cu 5 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog magic a utilizatorului petrut dan
cu 5 ore în urmă
Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog magic a utilizatorului petrut dan
cu 5 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Izvorul a utilizatorului Monica Pester
cu 5 ore în urmă
Dacu a adăugat o discuţie la grupul
cu 8 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog magic a utilizatorului petrut dan
cu 11 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Fundal a utilizatorului IOAN stoian
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Fundal a lui IOAN stoian
cu 11 ore în urmă
Postare de log efectuată de IOAN stoian
cu 14 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog magic a utilizatorului petrut dan
cu 17 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog magic a utilizatorului petrut dan
cu 17 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Nebun cu memoria lacrimilor a lui x
cu 17 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Ploaie fără preaviz a lui C.Titi Nechita
cu 19 ore în urmă
Lui Georgeta Nedelcu i-a plăcut discuţia Minuni a lui violetta petre
cu 19 ore în urmă
Utilizatorului Culiţă Ioan Uşurelu îi place postarea pe blog ținută de seară a lui petrut dan
cu 20 ore în urmă
Postare de log efectuată de C.Titi Nechita
cu 22 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor