Prietenii Anielei

[Pop Dorina]

Într-un sat uitat de lume dimineața își lasă amprenta ei dulceagă. Soarele mângâie crestele sărăcăcioaselor case, unde singura bucurie a copiilor este prietenia cu animalele din curte.

Cocoșul vecinului îi dă deșteptarea zdrențurosului Bruno, cățelușul Anielei. Zburdalnic, acesta ridică lăbuțele spre clanța ușii în speranța că-l aude stăpâna. Ocupată cu pregătirea micului dejun pentru micuță, femeia nu-l bagă în seamă. Fetița însă aleargă șontâc-șontâc spre holul de la intrare. Se împiedică de trotinetă și cade.

– Mami, mami m-am ovit a piciol, spune printre suspine Aniela.

Simțindu-și odrasla în pericol, lasă totul în bucătărie și fuge într-un suflet. Ridică dolofana în brațe și o mângâie pe obraz.

– Buno e de vină, mami. Tot dă în ușă, postu!

Gospodina răsucește cheia în ușă și cățelul invadează teritoriul copilei cu un lătrat.

– Buno, Bruno stai!

– Nu-l certa, Ela. El vrea să se joace cu tine, afirmă mama.

În dorința de a se juca cu cățelul, fetița aproape că sare din brațele mamei și se îndreaptă spre Bruno. Năzdrăvanul sare cu lăbuța dreaptă în pieptul fetiței care cade din nou. Lacrimile ar fi trebuit să invadeze holul, însă nu. Motanul îi vine în ajutor.

– Bate-l, Țițu! E lău...

Un mormăit în duet invadează holul casei. Mama își ia fetița de mânuță și intră în bucătărie. Pe cuptor, laptele s-a prea încălzit.

– Vrei crenvurști?

– Da, da, daaa...

O pune pe fetiță pe canapea și se îndreaptă spre frigider. Ștrengărița profită de faptul că mama s-a întors cu spatele la ea și dispare pe hol, căci, de, o așteaptă prietenii. Pisica însă dispăruse. Doar Bruno își lasă amprenta pe piciorușul fetiței.

– Măi, Buno, stai că te bat! Ude-i Țițu?

Aniela caută cu privirea pisica, în timp ce cățelul jucăuș face tumbe pe lângă ea.

– Hai, afaiă...

Și câinele, de data aceasta, ascultător dispare în curte și mută zarva cu el. De fapt nu îndemnul fetiței l-a determinat să evadeze în aerul matinal, ci zgomotul produs de cele câteva găini din gospodărie.

– Ela, du-te, te rog, în cameră și mănâncă. Eu ies la potaia asta...

Și gospodina, cu mătura în mână, încearcă să facă ordine. Îl prinde pe Bruno și-l leagă lângă cușca lui, apoi îi pune puțină apă în castronel. Găinile se plimbă țanțoșe prin curte. Doar fetița e în casă, pe hol. Se ridică pe vârfuri, dar nu cuprinde cu privirea curtea, ci doar vârful mărului golaș. Încearcă să se agațe de un dulăpior, în speranța de a se ridica pe el, însă cade. Nu ripostează. Își aduce aminte de micul dejun și fuge în cameră. Pe măsuța de lângă pat, o farfurioară goală îi zâmbește acrit. Furioasă iese din nou în hol și strigă:

– Mami, mi-e foame!

Nu durează un minut și mama deschide ușa:

– Hai, puiul mami, să-ți dau crenvurștii. Nu ai găsit farfurioara în camera ta?

– Nu pace. Veau apte. Lapte, mami!

Și femeia se execută rapid. Aniela o urmează în bucătărie, unde-și bea liniștită lăpticul.

După un timp apare și Țițu. Simțindu-se vinovată, se așează lângă fetiță. Aniela o ia în brațe și-o smolcăie brutal. Pisica acceptă ca și când ar fi o... cârpă mișcătoare.

– Stai cuminte și lasă mâța aia-n pace.

– E pletena mea.

– Hai, Țițu, vlei să domi? Cucă-te aici.

Și pisica închide ochi și toarce, în timp ce Aniela o mângâie, cu drag, pe spate. Mama se uită la ele și parcă ar vrea să spună ceva. Fetița pune degețelul la gură și șoptește:

– Șttt, doame mâțicu...