A fost odată, aşa cum vă povestesc acum, o ţară undeva la Polul Nord unde trăiau nişte oameni de gheaţă. În jurul lor totul era alb pufos sau lucios. Totul era rece şi îngheţat. Dar înăuntrul lor ardea focul unor inimi curate şi calde.
Oamenii de gheaţă nu cunoşteau arşiţa soarelui, vânturile calde, ploaia ori seceta. Totul la ei era o cernere de alb strălucitor care îi făcea fericiţi. Nu purtau haine pentru că erau de gheaţă şi gheaţa nu are nevoie de căldură.
Dar într-o zi, misterul necunoscutului îi făcu să plece la drum ca să cunoască alte lumi, să vadă cum arată alte locuri. S-au adunat toţi şi au pornit. Au mers, au mers, dar pe măsură ce se îndepărtau de casă, simţeau o caldură din ce în ce mai mare. Erau încântaţi de mângâierea căldurii, dar au observat că gheaţa care erau, a început să se topească. Deveneau din ce în ce mai mici şi mai slabi. Soarele era prea tare pentru ei, dar dorinţa lor de a călători şi a cunoaşte cât mai multe ţinuturi noi era foarte mare.
Astfel, au mers din ce în ce mai greu, dar au mers înainte. Unii dintre ei s-au topit pe drum în mici pârâiase limpezi şi apoi şi-au croit drum, săpând în sol vaduri prin care ei curgeau mai departe şi mai departe. Tot aşa, cu timpul, s-au topit tot mai mulţi formând noi şi noi pârâiase, până când şi ultimul dintre ei se topi. Atunci şi-au dat seama că nu mai sunt împreună şi că separaţi nu pot să aibă puterea de a merge mai departe. Au început să se strige, să se caute şi în acest fel, s-au adunat pârâu cu pârâu transformându-se în râuri. Râurile s-au strigat unele pe altele şi s-au adunat în fluvii. Fluviile s-au strigat unele pe altele şi s-au adunat în mări şi apoi în oceane.
Uniţi din nou, au cutreierat lumea toată şi o mai cutreieră şi astăzi neobosiţi, aflând şi cunoscând fiecare loc în parte. Din când în când se întorc acasă, unde sunt iarăşi gheaţă înconjurată de un tot alb pufos sau lucios.
Cuvinte cheie :
Poate fi folosit ca material didactic! Mulţumesc!!
Multumesc si eu.
Elena Mititelu a spus :
Poate fi folosit ca material didactic! Mulţumesc!!
Îți vând un pont, ție și tuturor: conjuncția sau are sinonime - ori și fie. Alternează.
Începi două paragrafe vecine cu Astfel. Nu dă bine.
dinnou > din nou.
Place povestea!
da Coza
Retinut si corectat! Multumesc!
Cu drag,
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 lei
© 2025 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor