Pentru profani, o partitură muzicală rămâne o partitură muzicală. Și atunci de unde și de ce apar marii șefi de orchestre, ca Enescu, von Karajan, Celibidache, Rattle ș.a.? Nu oricine, având un metronom, o baghetă și o compoziție muzicală sub ochi, gimnastica la zi, poate deveni un excelent dirijor? La câtă ureche muzicală avem unii dintre noi, tindem să zicem un da cât toate zilele! Ba, am auzit că, experimental, o orchestră s-a lipsit de dirijor, iar japonezii au făcut una cibernetică. În primul caz, instrumentiștii au spus că refuză repetarea experienței, interpretarea fiind teribil de extenuantă, iar în cel de-al doilea caz, muzicologii și melomanii s-au arătat de-a dreptul oripilați de execuția extrem de fidelă a partiturii de către roboți, noi, nepricepuții, neînțelegând de ce s-a ivit această reacție, pentru că, la urma urmei, așa a văzut-o compozitorul însuși. Cu toate acestea, și lăsând falsa ipocrizie la o parte de care ne-am servit pentru a ne ridica mingea la fileu, explicația apariției marilor dirijori constă în viziunea lor artistică și unică asupra fiecărei lucrări muzicale (nuanță, expresivitate, temperament, particularitate, sinergismul instrumentiștilor ș.a.m.d.).

Trăim, cotidian, într-o simfonie de culori, de miresme și miasme, de forme, fenomene naturale și sociale, de stări și comportamente umane etc. Percepem această simfonie fiecare după „urechea noastră muzicală”, dar, de cele mai multe ori, banal, și asta din cauza stresului zilnic, a rutinei. „Dirijoarea” Corina MILITARU, cu volumul ei de proză scurtă, Nouăzeci la sută…, dă o altă interpretare lumii ce ne înconjoară și, fără a face erezii de neiertat, poate chiar diferită de partitura Marelui Compozitor, de cele mai multe ori însă în tentă optimistă, tandră, subjugându-și „melomanii” cu bagheta-i fermecată!

Ai aprecierea noastră, talentată prozatoare!

 

Vizualizări: 505

Răspunsuri la Aceste Discuţii

         Scrise într-un stil limpede, curat, lipsit de preţiozitate, povestirile sunt eşantioane de lumină din sufletul autoarei, înmănuncheate în cartea "Nouăzeci la sută..." , carte ce se identifică sută la sută cu spiritul acesteia.

         Condei dăruit, drag de Omul ce te însufleţeşte! Felicitări, Corina!

         Laude celor ce-aţi robotit!

Corina Militaru a scris, inventâd sau culegând acţiuni ce au în prim plan iubirea ca fond imperativ al semenului, ca pildă pentru viaţă decentă. Pentru ea, a fi om în primul rând trebuie să-ţi iubeşti semenul şi să-l tratezi ca pe tine însuţi, chiar dacă aceasta presupune răbdare şi suferinţă în drumul fiinţei umane pe treptele revenirii fundamentale spre lumină.

Cartea conţine idei ce ne surprind prin acurateţe şi dragoste de scris.

Felicitări, Corina Militaru! Te-am citit cu drag!

Sofy

Felicitări Corina !Multumiri echipei!

Cine spune că marţi, treisprezece este o zi cu ghinion? Eu nu! Sunt norocoasă deoarece într-o astfel de zi textele mele au fost adunate într-o minunată carte.

Fiecare vorbă din prezentarea făcută de Vasilisia Lazăr da Coza vibrează în inima mea şi mă inspiră să devin acel dirijor în viitor. Bucuria, emoţia, chiar şi uimirea se amestecă în sufletul meu, iar cuvintele, nărăvaşe acum(dat fiind emotia), nu se lasă adunate în caldele mulţumiri pe care aş vrea să le exprim. Aşadar le dau răgazul să se supună şi întretimp deschid cartea. Citesc:

Coordonator: Ion Lazar da Coza. Îmi amintesc de câte ori sugestiile acestui admirabil scriitor - un model pentru mine - m-au ajutat, dar mai cu seamă una dintre acestea îmi aduce un zâmbet pe faţă: „Doar nu vrei să scrii la kilogram!” Acum ştiu, cuvintele trebuie să înflorească pe hârtie(sunt pe drum). Mă plec!

Corector: Vasilisia Lazăr da Coza. Nu numai un scriitor foarte talentat, ci şi un suflet nobil. Aproape că mă simt vinovată că am privat cititorii de încă o minunată poezie ori de continuarea romanului pe care ştiu că îl are în lucru. Mă plec!

Tehnoredactare: Gina Zaharia. Trăieşte magic fie că scrie versuri, proză ori făureşte cărţi cu o dăruire imensă. Mă plec!

Colaboratori: Sofia Sincă, Gabriela Grădinariu, Augusta Cristina Călin, Iris Marinov, Oana Maria Covaci. O straşnică echipă de albinuţe harnice şi altruiste. Mă plec!

Citesc prima pagină: „Proza scurtă a Corinei Militaru este compusă...” Sufletul mi-e cald. Nu rezist să nu arunc o privire la semnătură. Mulţumesc, Sofia Sincă, pentru plăcuta surpriză. Cuvintele îmi merg direct la inimă de unde porneşte acum dorinţa mea de a le susţine cu muncă pentru a nu vă dezamăgi, dragi prieteni.

Răsfoiesc mai departe cartea, titlu după titlu, text după text, toate datorate şi cititorilor care m-au încurajat, corectat ori pur şi simplu au citit în tăcere. Sper să le fi adus un gram de bucurie şi le muţumesc acum din toată inima.

Sunt fericită, onorată şi recunoscătoate!

Cu mult, mult drag,

Multumesc, Mihaela!

Drag,

Mihaela Popa a spus :

Felicitări, Corina, la cât mai multe apariţii!

Felicitări întregii echipe!

Gabriela îţi simt căldura. Mulţumesc! Tare dragă îmi eşti!

Gabriela Grădinariu a spus :

         Scrise într-un stil limpede, curat, lipsit de preţiozitate, povestirile sunt eşantioane de lumină din sufletul autoarei, înmănuncheate în cartea "Nouăzeci la sută..." , carte ce se identifică sută la sută cu spiritul acesteia.

         Condei dăruit, drag de Omul ce te însufleţeşte! Felicitări, Corina!

         Laude celor ce-aţi robotit!

Sofy, te simt aproape. Mereu găseşti cuvintele potrivite ca să mă încurajezi. În fiecare comentariu pui o fărâmă din sufletul tău generos spre bucuria noastră.

Cu drag, drag,

Sofia Sincă a spus :

Corina Militaru a scris, inventâd sau culegând acţiuni ce au în prim plan iubirea ca fond imperativ al semenului, ca pildă pentru viaţă decentă. Pentru ea, a fi om în primul rând trebuie să-ţi iubeşti semenul şi să-l tratezi ca pe tine însuţi, chiar dacă aceasta presupune răbdare şi suferinţă în drumul fiinţei umane pe treptele revenirii fundamentale spre lumină.

Cartea conţine idei ce ne surprind prin acurateţe şi dragoste de scris.

Felicitări, Corina Militaru! Te-am citit cu drag!

Sofy

Multumesc, Angel! Azi împart bucurie! :)

Drag,

Nadejde Angelina a spus :

Felicitări Corina !Multumiri echipei!

De data aceasta l-am înfrânt având alături de mine nişte oameni minunaţi. Frumos ai grăit, Oana! Mulţumesc frumos!

Cu drag,

Oana Maria Covaci a spus :

Ghinionul se trage din calea oamenilor buni si talentati! Felicitari si multe realizari in continuare!

Personal, sunt foarte mândru că această carte de proză scurtă – Nouăzeci la sută… – a scumpei și talentatei noastre prozatoare, Corina MILITARU, se află la loc de cinste în BIBLIOTECA DIGITALĂ a site-ului ÎNSEMNE CULTURALE! Conținutul ei, satisface întrutotul un cititor exigent, trădând o pană viguroasă, încărcată de talent.

Citindu-ți acest manuscris, mi-am dat seama că ești gata să scrii roman.

Prețuirea lui,

             da Coza

Acest comentariu venit din partea unui admirat scriitor, nu poate decât să-mi dea încredere. Mulţumesc din suflet pentru cuvintele frumoase şi, nu ascund, sper din tot sufletul să nu dezamăgesc în viitor. Ştiu ca în faţa mea se aşterne un drum lung, dar acum am aripi graţie mesajului tău.

Cu drag şi sinceră preţuire,

Dincolo de aparente, atingem clipa prin intalnirea acestei noi bijuterii! Cuvinte ce pornesc din inima spre inimi, cuvinte ce ne-ating launtric.

Felicitari si multumim, Corina si intreaga echipa care-a facut sa infloreasca aceasta noua carte in rafturile bibliotecii!

Cu pretuire si admiratie!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

Pentru acest an au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 300 Lei

important!

Activitatea Recentă

Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Nu-ţi fie teamă de sfârşit a utilizatorului Mihai Katin
cu 39 minute în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Nu-ţi fie teamă de sfârşit a lui Mihai Katin
cu 1 oră în urmă
Postare de log efectuată de Mihai Katin
cu 3 ore în urmă
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Erezia clarului de lună a utilizatorului Costel Zăgan
cu 5 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog ajunul furat a utilizatorului petrut dan
cu 5 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Mima de-a poetul a utilizatorului Monica Pester
cu 5 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Mima de-a poetul a utilizatorului Monica Pester
cu 5 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog ajunul furat a utilizatorului petrut dan
cu 6 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog saturnalia a utilizatorului petrut dan
cu 11 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog saturnalia a utilizatorului petrut dan
cu 11 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog saturnalia a utilizatorului petrut dan
cu 12 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog slujbă a utilizatorului petrut dan
cu 12 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog slujbă a utilizatorului petrut dan
cu 12 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog ajunul furat a utilizatorului petrut dan
cu 12 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog ajunul furat a utilizatorului petrut dan
cu 12 ore în urmă
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog saturnalia a utilizatorului petrut dan
cu 18 ore în urmă
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog suflet cald a utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona
cu 18 ore în urmă
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog suflet cald a utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona
cu 18 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog saturnalia a utilizatorului petrut dan
cu 20 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Mima de-a poetul a utilizatorului Monica Pester
cu 20 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor