Mulţi nutriţionişti veritabili atrag atenţia asupra unui aspect căruia nu prea îi dăm importanţă, iar snobii şi simandicoşii îşi fac un titlu de glorie încălcându-l: cele mai benefice produsele naturale destinate consumului curent (apă, fructe, legume, plante medicinale, carne, lapte, ouă etc.), sunt cele obţinute din solul zonei de naştere al fiecăruia dintre noi, ori din proximitate, fiindcă se spune că, la naştere, fiecare primim pentru toată viaţa anumite caracteristici, anumite amprente şi energii specifice acelei zone. Cine ştie ce alchimie absconsă, încrustată genetic, face ca doar în/din aceste produse locale organismul nostru să găsească exact, ca într-un joc de puzzle, componenta ideală pentru o viaţă cât mai armonioasă, fizic precum şi spirituală. Deja şi pentru norocoşii ce trăiesc în locul în care s-au născut, lucrurile sunt uşor deformate. Bunicii noştri semănau seminţe obţinute de ei, nu aduse de bulgari, de turci, de olandezi… Pomii, via, porcii, vacile, găinile ş.a. erau soiuri/rase indigene, cel mult zonale. Dar ce ne facem cu „înstrăinaţii” de bătătura casei părintești – sătmăreni şi suceveni veniţi în Capitală, dobrogeni plecaţi în Banat, bănăţeni (recunoaştem, cazurile acestea-s foarte rare!) „emigraţi” în ţinutul Covurluiului? Chiar şi aşa, cum spuneam la început, simandicoşii nu mănâncă produse autohtone şi nici măcar din cele aclimatizate, ci doar pui întregi și pulpe de curcan din rezerva armatei americane, orez chinezesc, vin portughez, pere argentiniene, dar, mai presus de toate, numai banane, curmale, ackee, durian, kiwi, rambutan, avocado, physalis, jabuticaba, ananas, miraclefruit, mango, aguaje din ţări unde batăr degetul nu l-au pus pe hartă. Nu fac aici o pledoarie pro domo sua şi nici nu spun să nu ne delectăm din când în când cu astfel de delicatese, însă e spre binele nostru ca în locul acestor alimente din import și a fructelor exotice să predomine în meniul obişnuit, pe cât posibil, produsele din gospodăria proprie, plus: murea, zmeura, afinele, frăguţele, căpşunile sălbatice… astfel ca noi şi copiii noştri să nu mai avem, de la vârste fragede, boli de nutriţie, dezechilibre hormonale şi energetice. Aşadar, ştiau ce ştiau grecii antici, atunci când au creat mitul gigantului Anteu, fiul zeiţei Geea (Terra), care era invincibil, deoarece ori de câte ori atingea ţărâna – trupul matern – căpăta forţe noi, şi doar cunoscând aceasta, Herakles (în cazul nostru, civilizaţia fiind cea care ne depărtează de pământul-mamă) l-a putut ucide, ţinându-l în timpul luptei, suspendat în aer…

          În volumul online de poezii, realizat de Site-ul ÎNSEMNE CULTURALE – Hamal în portul visurilor – poetul Alexandru BOLACHE, un adevărat nutriţionist întru poezie, ne îndeamnă să degustăm din lirica universală, trecută prin filtrul gândirii sale, dar mai ales ne pune sub ochi sufletul său curat de român, parte intrinsecă din pajiştea liricii româneşti, atât de sănătoasă şi de benefică fiinţei noastre.

          Am citit, m-am revigorat!

Vizualizări: 466

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Sincere felicitări, d-le Alexandru Bolache!

Mulțumesc tuturor!

Felicitări!

un frumos buchet de flori de cîmp de pe pajistea poeziei romanesti

O carte minunată! Felicitări, Alex! Felicitări, harnicelor albinuțe! :)

 

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

colaborări

în parteneriat cu

Revista „Eminesciana” 

ultimul număr

AICI

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

DONATORI,

începând cu septembrie 2021:

  1. Mihaela Popa
  2. Sofia Sincă
  3. Valeria Merca
  4. Ana C. Ronescu
  5. Tudor Cicu
  6. Toader Răduță
  7. Nicolae Rolea
  8. Angelina Nădejde
  9. Mirela Grigore

Activitatea Recentă

Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog descântec a utilizatorului Dinca Valerian
cu 9 minute în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog descântec a lui Dinca Valerian
cu 9 minute în urmă
Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog lucru bun a lui Dinca Valerian
cu 47 minute în urmă
Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog flash-uri de duminică a lui Vasilisia Lazăr Grădinariu
cu 3 ore în urmă
Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog lucru bun a utilizatorului Dinca Valerian
cu 4 ore în urmă
Valerian Bedrule a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ți-i călător decorul a utilizatorului Valerian Bedrule
cu 4 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Să treci vămile a utilizatorului Monica Pester
cu 4 ore în urmă
Valerian Bedrule a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ți-i călător decorul a utilizatorului Valerian Bedrule
cu 4 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog lucru bun a utilizatorului Dinca Valerian
cu 5 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Operaţiune specială (Slavă Ucrainei) a utilizatorului Gheorghe
cu 6 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog repetitiv a utilizatorului Vasilisia Lazăr Grădinariu
cu 6 ore în urmă
Corneliu Neagu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Poemul vândut a utilizatorului Corneliu Neagu
cu 6 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ținte galante a utilizatorului Costel Zăgan
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Ținte galante a lui Costel Zăgan
cu 7 ore în urmă
Postare de log efectuată de Dinca Valerian
cu 9 ore în urmă
Lui Monica Pester i-a plăcut discuţia Revista „Eminesciana”, nr. 1/24 - 2022 a lui Vasilisia Lazăr Grădinariu
cu 13 ore în urmă
Postări de log efectuate de Monica Pester
cu 14 ore în urmă
Vasilisia Lazăr Grădinariu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog dor a utilizatorului Vasilisia Lazăr Grădinariu
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog dor a lui Vasilisia Lazăr Grădinariu
cu 16 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog dor a utilizatorului Vasilisia Lazăr Grădinariu
cu 16 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Labirinturi  2018 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2022   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor