Oricât de frumoase ar fi poeziile sfinţilor din închisorile comuniste (Vasile Voiculescu, Valeriu Gafencu, Radu Gyr, Virgil Maxim, Nichifor Crainic şi alţii), ele nu pot reda cereştile trăiri ale acestor cereşti poeţi.

Doi prieteni trec cu maşina pe o stradă lăturalnică şi văd o prostituată pe marginea drumului. Amândoi exclamă deodată: Uite o prostituată ! În gând, unul îşi zice: „Vai de capul ei, în ce hal a ajuns, nenorocita ! Iadul e al ei!” Celălalt îşi spune în sinea lui: „Săraca, cine ştie ce necazuri au împins-o în starea asta. Doamne, iart-o şi ajut-o să-şi revină în sine!” Amândoi au spus acelaşi lucru, numai că NON EST IDEM QVI DUO DICET IDEM (nu e acelaşi lucru când doi spun acelaşi lucru): unul judeca şi păcătuia, celălalt iubea şi se ruga.

Unde nu există preot nu poate exista nici biserică. Astfel, dacă cineva, într-o adunare, vrea să ţină loc de preot, adunarea aceea se cheamă mascaradă.

Bucurii şi bucurii: La închisoare, în geamul de la celula unde era închis monahul Nicolae Steinhardt erau bătute, în exterior, câteva scânduri care nu lăsau să intre lumina. Totuşi, când soarele trecea prin dreptul geamului respectiv, o rază de lumină pătrundea prin fanta dintre două scânduri şi se oprea într-o băltuţă cu apă din mijlocul celulei, astfel încât soarele se oglindea vreme de câteva minute în acea băltuţă. Această imagine provoca o mare bucurie deţinuţilor prezenţi acolo. După ce a fost pus în libertate, Sami, un alt fost deţinut politic al comunismului, i-a mărturisit unui prieten: „Mi-e aşa de dor de Târgu-Ocna !” Să fii liber şi să-ţi fie dor de o închisoare în care ai stat atâţia ani nevinovat ! Ce răscolitor !

Nu e bine să ai multe idei deodată; te poţi îneca în ele.

Dacă autorizaţi parade pentru homosexuali, autorizaţi şi parade pentru criminali, hoţi şi violatori.

Paradodoxul e o constantă a creştinismului. Însuşi creştinismul e un paradox al istoriei.

O biserică se poate construi nu numai din cărămizi, ci şi din cuvinte.

Icoanele sunt ferestre spre Împărăţia Cerurilor.

Nu vă feriţi să cântaţi cântece de slavă lui Dumnezeu dacă nu aveţi voce sau ureche muzicală, că Dumnezeu nu se uită la corzile vocale, ci la corzile inimii.

Partidul meu este poporul român.

Eu nu sunt nici de stânga, nici de dreapta; eu sunt de Dumnezeu.

Dacă nu cumva sunt fraţi, geniul şi sfântul sunt cel puţin veri primari.

Discutam odată cu o fetiţă de zece ani, despre Familia Sfântă. Am întrebat-o dacă ştie ce meserie avea Sfântul Iosif şi mă pregăteam, plin de infatuare, să-i răspund că a fost tâmplar. Dar fetiţa m-a lăsat perplex. După câteva secunde de gândire, mi-a răspuns: Avea meseria de sfânt.

Între pământul din care am fost luat şi cerul în care pot ajunge...

În biserică n-are voie să-ţi fie cald sau frig; n-are voie să-ţi fie foame sau sete; n-are voie să-ţi fie rău sau să te doară ceva. În biserică n-are voie să-ţi fie decât Dumnezeu.

Biserica este depozitul şi laboratorul de reproducere a Revelaţiei.

Ce meserii interesante sunt cele de gropar, medic legist sau lucrător la pompe funebre ! Câtă filosofie poţi învăţa ! Şi câtă teologie ! Dacă e cu luare-aminte, un astfel de meseriaş poate valora cât un profesor de teologie !

Suferinţa este distanţa dintre voinţa divină şi voinţa umană personală.

Fariseismul este cea mai cumplită formă de ipocrizie.

Dumnezeu nu se grăbeşte niciodată, nicăieri. Numai omul se grăbeşte tot timpul. Dar oare spre ce? Nu cumva spre moarte? Întrebarea asta nu prea ne-o punem.

Vizualizări: 58

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Înălţătoare cuvinte de învăţătură!
Am citit cu mare drag.

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Scrinul abulic a utilizatorului chindea maria elena
cu 12 minute în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Bucurie (de Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 41 minute în urmă
Utilizatorului bolache alexandru îi place postarea pe blog Bucurie (de Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 44 minute în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Despre destin a utilizatorului Monica Pester
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Despre destin a lui Monica Pester
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Silogism de primăvară a lui C.Titi Nechita
cu 3 ore în urmă
Postare de log efectuată de Monica Pester
cu 5 ore în urmă
Lui Bircea Marian i-a plăcut discuţia Viaţa la confort redus a lui Ion Lazăr da Coza
cu 6 ore în urmă
Postare de log efectuată de C.Titi Nechita
cu 8 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Bucurie (de Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 10 ore în urmă
Postare de log efectuată de Stanescu Valentin
cu 10 ore în urmă
Lui Pop Dorina i-a plăcut discuţia Viaţa la confort redus a lui Ion Lazăr da Coza
cu 11 ore în urmă
Pop Dorina a contribuit cu răspunsuri la discuţia Viaţa la confort redus a utilizatorului Ion Lazăr da Coza
cu 11 ore în urmă
Pop Dorina a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Bucurie (de Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Pop Dorina îi place postarea pe blog Bucurie (de Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 12 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Infraroșu a utilizatorului chindea maria elena
cu 17 ore în urmă
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Bucurie (de Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 20 ore în urmă
Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog Bucurie (de Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 20 ore în urmă
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog petale a utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona
cu 20 ore în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog Bucurie (de Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 23 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor