ISTORIE

[LITERATURĂ PATRIOTICĂ]

Vii din adânc de veacuri şi din adânc de fire,

Prin foşnetul seminţei ce-şi suie seva-n grâuri.

Pe fruntea ta, şi cerul se-opreşte să-ţi respire

Mireasma migratoare de arbori şi de râuri.

Şi nu ştim alte locuri mai pline de visare,

Şi nici nu vrem pe alţii pe-aici să mai cuteze,

Când infinitul nostru e-un petec sfânt de zare,

Sub care,- n loc de tunuri, ard crini pe metereze.

Un neam întreg aicea şi-a pus pecetea sfântă

Şi-a înălţat pridvoare, cu gândul să rămână,

Cât codrul încă-i verde şi mierlele mai cântă

O doină tânjitoare în patria română,

Cât, din adânc de veacuri şi din adânc de fire,

Străbunii ne mai cheamă să le-ascultăm cuvântul,

Cât mai tresar de veghe martirii-n cimitire,

Iar lecţia lor aspră ne-o spune-ncet pământul...

[Gheorghe Cornel Rosca]

Un pământ bătătorit, da, de mulţi! Însă lucrat de milenii în trudă românească!
Din păcate, furul şi coada la topor au ajuns "să ne conducă" destinele, la grad de "Lege"; ori, unde-i lege, nu-i tocmeală! Şi ne vom stinge "pe-ndelete", în mod planificat.
Istoria!
Istoria este scrisă de învingători!
Poezia!
Cine ştie dacă după rescrierea Istoriei, ... va mai rămâne POEZIE! Crinii s-or usca, trupurile de trudă vor putrezi, vor rămâne mierlele, codrii, pridvoarele ... şi praful (loes).
~
Cornelius, :(