UNIVERSUL ÎNTR-UN JOC - Însemnări despre ”ECOU DE RUBIN” de Gina Zaharia

[CABEL ȘTEFAN TEODOR (TEO CABEL)]

 

          

 

         Poezia Ginei Zaharia este un joc  serios, de creare a unei lumi, în care să regăsești o oază de exuberanță, efuziuni răsărind și parcurgând cerul poetic. Nici zarurile în poezia autoarei nu ar mai arată a două numere banale. După ce le arunci, curg asemenea unei cascade de metafore.

Viziunea creatoare a autoarei  armonizează sensuri  precum „plugurile arau dragostea”, „sindromul tandreții”, „sentință sigilată pe tastatura inimii”, „otrava aripilor frânte” 

E tandrețe, e parfum în versurile sale:  tu mare eu cer /între noi flori de cais(la ora care înfloreau caișii); detaliile sunt de mare finețe marginea șoaptei (sete de foc).

Ai impresia că ești în lumi paralele; în timp ce într-o lume veșmintele toate-mi sunt flăcări /departe/ și ard pe un rug/ într-un vis haiducesc ( într-un vis haiducesc), în altă lume un clovn împacheta tinerețea/ în foi de ceară (...) mă ghemuisem într-un joc /tot adunam cercuri de stări (cercuri de stări).

Realul şi irealul sunt magistral înfăţişate: clipa/ în care te-ai îmbătat platonic  (și-n alt veac). Beția platonică e undeva la granița dintre oniric și transă.

Poetul, surprins de un  un străin, e întrebat despre poemele sale: Mergea din zori spre mare, și-avea un pas de foc; care  Cu vocea de lumină, mă întrebă așa/ Tu, meșter de poeme, le scrii cu ruga ta?

Răspunsul nu întârzie: Le trec prin lut, prin soare, apoi le învelesc
                                  În zece mii de ierburi și tot mă mai sfădesc
                                  Că nu le-am prins cu grijă, pe umeri, o eșarfă

                                  Care străbate lumea în sunete de harfă.

Tensiuni mocnite, ca un puls discret, au timpul martor într-o curgere de poveste: răsucești clepsidre-n șoapte(...) și Am adunat vreo două-trei silabe/Să-mi fie prag prin dinastii de dor (Între doi poli și-o dragoste păgână).

Dragostea invocă prezența, nu toate depărtările au  un erou ca Ulise și o virtuoasă ca Penelopa:„Să nu le lași pe tâmpla mării,
                       Când peste țărmuri e furtună,
                       Tu știi că haina depărtării
                       Se rupe chiar de-i vreme bună.

                                         (Exilat din tu în eu)

 

Gina Zaharia construiește, de multe, ori pe structura oximoronului. De aici se aruncă în dimnesiuni în care ludicul nu are nevoie de unități de măsură. Chiar și cu nuanțe grave, tot ludic rămâne: îl zăresc topind roci/ la lumina lunii/ spune ceva despre închisorile fără gratii/ ordonate pe depărtări /uneori inundă seceta cu ochii închiși/ alteori tremură lângă un secol de dorințe /deportat între două țărmuri (închisori fără gratii) sau, pe mâneca dreaptă am brodat /primul puls în inima ta(răpește-mă) sau,  o galaxie de trandafiri negri trecea/ în goana mare/ prin colțul oglinzii (ce spuneam?) și femeie în târgul de astăzi/ s-a vândut ultima copertă de zăpadă /zadarnic aștepți/ am dat-o cu ochii închiși/ era unicat /îți promisesem c-o păstrez odată cu autograful /primului impuls (...)ps: urmărește copertele din târguri /răscumpără-mă (răscumpără-mă)

Ziua când m-ai uitat pe dig este o căutare pe cărări care au fascinat cândva prin ineditul lor. Viața are episoade de care vrei să-ți amintești ca și cum te-ai încărca din energia acelor emoții :

(...)Mi-ai dat o pelerină de vise neculese

Și-ai zis: ia-le pe toate, sunt sigur ne-nțelese!

...................................................................

Mai am, din tot decorul, o hartă de lumină,
Un ghem de neuitare și-o trecere senină.
Spre înălțimi de vară un vultur se rotește,
Îmi spune că e seară și râde nebunește.

Își are drum prin rouă și cuib pe-un gram de stea,
Dar nu-i mai dau semințe și azi din palma mea;
Îmbrac iar pelerina, (e numai pentru frig?!)
Și-ncerc să aflu ziua când m-ai uitat pe dig.

 

 

Volumul ECOU DE RUBIN te invită la hoinăriri prin stări pe care poeta ni le împărtășește și ni le dăruiește: tocmai am aflat cum se developează stările/ vânătorul fără destinație/ mi-a îmbrăcat drumul/ .../  sigur ai să treci/ prin această idee/ ca un rege care-și caută tronul/ sub frunze // lasă-ți stea la intrare/ aici se bea pe încredere/ și din când în când/ pe tăceri. (un motto curajos). Rubinul este o piatră prețioasă. Bine lucrată și șlefuită înnobilează purtătorul și încântă ochiul care privește ( citește!)

Teo Cabel

 

[gina zaharia]

Teo, sunt onorată că ai adunat ecoul meu într-o galaxie de lumină și culoare, căreia i-ai spus frumos: joc! Știu că ai ascultat cu atenție șoaptele valurilor ce vor fi trecut prin sfera ceasurilor din toate anotimpurile, știu că ai urmărit zborul săgeților de rubin spre coordonatele eului și le-ai dat o fântână în care să se adune la taifas.

Îți mulțumesc, Teo Cabel!

Cu prețuire,

[Ion Lazăr da Coza]

Felicitări, Teo!

Felicitări, Gina!

Alte cuvinte sunt de prisos.

da Coza

[Chris]

Frumos spus! Felicitări!