Despre "Comoara blestemată" -de Ilie Fîrtat

[Ion Nălbitoru]

 

Primind  din partea scriitorului Ion Nălbitoru, în format electronic, romanul ,,Comoara blestemată’’, ca premiu, citindu-l, mi-am adus aminte de romanul lui Blasco Ibanez,  Casa Blestemată. Am încercat să-mi dau un răspuns, care să mă mulţumească, cu privire la faptul că de atunci am evitat să mai citesc cărţi cu o astfel de temă. Probabil o reminescenţă ancestrală a ţăranului din mine nu-mi permitea să intru în legătură cu lumea tenebrelor. Din tată în fiu, ţăranul român şi-a scuipat în sân, făcându-şi crucea mare de fiecare dată când auzea pomenindu-se numele Prinţului întunericului, Satan. În credinţa populară, nici numele acestuia nu-l puteai pomeni fără să-ţi atragi asupra ta răul al cărui reprezentant este, după scăpătatul soarelui. Probabil, în ideea de a păcăli într-un fel anume atragerea asupra sa a răului, ţăranul român a găsit mai multe variante de nume pentru acesta. Astfel Satan poate fi întâlnit şi ca Dracul, Necuratul, Diavolul, Ăl cu coarne, Belzebut, Demonul, Aghiuţă,  Încornoratul, Naiba, Tartorul, Scaraoţchi, Michiduţă, Sarsailă,  Împeliţatul,  Cel-din-baltă, Ducă-se-pe-pustii, Ucigă-l-crucea, Ucigă-l toaca,  Spurcatul, Şeitan, Balaurul, Blestematul, etc. şi lista cred că este cu mult mai lungă.

În Comoara blestemată, romanul semnat de Ion Nălbitoru,  distingem două părţi; una ce are la bază o legendă a unificării celor 3 ţinuturi arhaice - ,,Severinelor, Gorjiilor şi Vâlcelelor’’,  într-o structură statală de sine stătătoare - şi o a doua parte ce se desfăşoară în epoca contemporană cu căutători de comori, testamente şi urmaşi ai eroilor din vremurile de mult apuse.

În cele 13 capitole ale romanului, parcă şi numărul acestora predestinat, se desfăşoară o luptă continuă între bine- reprezentat de cei cu frică de Dumnezeu şi cu dragoste pentru glia strămoşescă şi rău – reprezentat de forţele deslănţuite ale întunericului, sub diferitele sale înfăţişări. Pentru că trebuie să recunoaştem că dacă autorul a vrut să creeze un roman care să fie citit doar ziua sau de cei curajoşi,noaptea, în mare măsură a reuşit. Voluptatea cu care descrie evenimentele crează scene pline de fantastic şi grotesc. Lecturând acest roman, de la un capăt la altul nu faci altceva decât să te plimbi printr-o lume fantastică, plină de demoni, de oameni – demoni și de grotesc.

În naraţiune intâlnim o lume în care forţele malefice se deslănţuie de parcă cineva a uitat voit porţile ,,Iadului’’ deschise slobozind în lume tot răul, sau mai rău, de parcă iadul s-a mutat aici, pe pământ, între oameni.  Şi pentru a instaura teroarea şi a băga frica în oameni, Satan îmbracă diferite forme, balaur cu mai multe capete, şerpi, chipuri hidoase, păsări răpitoare, animale sălbatice, demoni cu chip de om, etc.

Necuratul ştie să exploateze la maxim slăbiciunile omeneşti, deşertăciunile după care aleargă, glorie, putere şi aur. Toate fiind pentru om ca un blestem. Cei atinşi de aceste patimi înşelătore îşi vor vinde sufletul, mai de vreme sau mai târziu, lui Satan, cel care le garantează împlinirea lor.

Înfruntarea dintre bine şi rău atinge apogeul în capitolul al II-lea - sub semnul ,,Blestemului’’. Aici căpitanul Preda înfruntă pe Scaraoschi cu paloşul ridicat deasupra capului, ca pe o cruce, rostind, un fragment din acel  descântec folosit milenar de către popor în alungarea demonului. “…Dispari ,Satano, în unghierele tale întunecate, în locuri neumblate, sau blestemate. …. Dar lasă omenirea cu necazurile, bucuriile şi păcatele sale să fie judecată de Domnul, nu de tine, împărat al întunericului! ” Efectul este devastator pentru Necuratul. “Deodată o lumină strălucitoare inundă pădurea . Urlete lugubre se sting treptat în ecouri, iar balaurul se transformă într-un vârtej şi dispare în adâncuri.” Pentru că  în această luptă inegală dintre om şi Demon, omul cere și primește ajutorul lui Dumnezeu care înseamnă iubire, lumină.

            Romanul ,,Comoara blestemată’’, se înscrie cu succes pe linia romanului fantastic,tip horror, în care moartea, diavolul, vrăjitoarele, aurul și setea de puterea, într-o simbioză nefericită încearcă să pună stăpânire pe o lume a binelui, a iubirii, a frumosului.

De ce mi-a plăcut romanul ,,Comoara blestemată’’? Pentru că autorul, prin mijloace relativ simple, reuşeşte să aducă în actualitate teama ancestrală a omului faţă de puterile întunericului. Eroii romanului, indiferent de epoca în care au trăit, sunt stăpâniţi de aceleaşi vicii, de aceleaşi deşertăciuni. Şi ca orice naraţiune care se respectă, în care se confruntă binele şi răul, fiecare cu mijloacele sale, romanul ,,Comoara Blestemată’’ are un final fericit. Blestemul este spart şi  ultimul descendent al principilor Valdescu, Pătru, intră în posesia testamentului străbunului său ce-i dă drept de moştenire asupra comorii şi castelului familiei. Dintr-un muritor de rând, ajunge să devină un prosper om de afaceri.

Ilie Fîrtat - membru al LSR