Câteva din regulile estetice ale haiku-ului: (extras din articolul "Exerciţii de universalitate" - Dan Mitruţ)

- Un haiku este un poem de mici dimensiuni creat între limitele unor reguli speciale. În afara acestor reguli şi limite, creaţia îşi pierde calitatea de haiku.

- Tematica unui haiku: meditaţia asupra naturii.

- Este un poem în forma fixă, trei versuri fără ritm, cu măsura de 5-7-5 silabe.

- Un haiku în forma liberă poate avea între 17 şi 19 silabe. Măsura fixă a celor trei versuri nu se respectă.

- Un haiku în forma fixă/liberă poate avea aspectul unei terţine sau a unui poem într-un vers.

- Referinţa sezonală (kigo): un cuvânt care sugerează un anotimp (fenomene cereşti, fenomene terestre, evenimente/sărbători, animale, plante, acţiuni umane specifice primăverii, verii, toamnei, iernii) sau Anul Nou.

- Folosirea unei pauze/cezuri (Kireji) după primul sau al doilea vers. Are valoarea unei pauze de sens, contribuind la accentuarea sugestiei, elementul esenţial al unui haiku. Se notează prin liniuţă (-).

- Structura interioară în trei trepte; referire la ceva (Ce?) în timp (Când?) şi în spaţiu (Unde?). Ecuaţia se poate simplifica la Ce/Cand? sau Ce/Unde?.

Exemple;

nevăzutul scâncind

pâlcuri dezmăţate-n fum

vântul călare   

                  (Dana Stefan)

Pe lac liniştit

Trec pescari peste lună

‘ncet risipind-o.  

                  (Ivăşcan Horia)

un bob de ploaie

şopteşte florii de tei

într-o ceaşcă de ceai

                   (Dara Blu)

din drum de ne-ntors

lumina ma scade

cu inca un pas

                    (Dumitru Cioaca-Genuneanu)

http://ro.wikipedia.org/wiki/Haiku

http://personal.bogdanlazar.ro/html/haiku_-_poezie_japoneza.html

http://leedee.wordpress.com/haiku/

interesant si aici!

http://romaniankukai.blogspot.com/

Vizualizări: 451

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Cum nu se scrie un haiku

Conţin postările dv. vreunul din aceste NU-uri? Verificaţi totuşi!

Haiku-ul nu e un text împărţit în 3 versuri 5-7-5 silabe, nici o “o bucăţică de proză”. Haiku-ul este o formă de artă care cere studiu şi disciplină.

Haiku-ul nu e totdeauna împărţit în 5-7-5 silabe. Socoteala 5-7-5 se referă la japonezele onji (simboluri/sunete) nu la silabele englezeşti. De obicei e vorba de o alternanţă a versurilor de forma: scurt/lung/scurt. Nu vă omorîţi să vă iasă neapărat socoteala.

Haiku-ul nu este versificaţie (în sensul limbii poetice engleze) ci este poezie pură.

Haiku-ul nu este comparaţie sau metaforă. Ele transformă haiku-ul în poezie englezească.

Haiku-ul nu este o demonstraţie de intelectualitate – este un răspuns intuitiv dat naturii.

Haiku-ul nu este o carte poştală sau o “belvedere”. Este o clipă intensă de conştiinţă care poate fi împărtăşită de către cititor. Haiku-ul trebuie să aibă un înţeles adînc.

Haiku-ul nu e un poem în care primul sau ultimul vers este un titlu pentru celelalte două. Toate cele trei versuri sînt necesare pentru limpezimea unui haiku. Nu irosiţi cezura.

Haiku-ul nu este comentariul sau rezumatul experienţei poetice. El are o finalitate deschisă pe care cititorul o prelungeşte în propria creaţie.

Haiku-ul nu este un talmeş-balmeş de cuvinte strîns unite pentru a ieşi la socoteală (5-7-5) sau o precipitată încurcătură de limbă. Haiku-ul trebuie să fie fluent, mai ales cînd e rostit cu voce tare. Nu are decît rar rimă. Evitaţi continuitatea discursivă a versurilor (run-on lines – caracteristică poeziei occidentale). Încercaţi să scrieţi haiku fără asemenea versuri.

Haiku-ul nu-i o poezie cu ritm mecanic dar finalurile versurilor trebuie să fie dacă e posibil ca un gînd expresiv şi poetic integral. Haiku-ul cere finisare! “Tot ce merită să fie făcut trebuie făcut bine.”

Haiku-ul n-are de a face cu valorile umane, nici cu morala, judecăţile, comentariul, etc. Nu este o epigramă sau un cuplet. Nu e didactic, nici făţiş, nici mascat. El este al naturii şi al naturii (esenţei) lucrurilor. A surprinde (revela) natura lucrurilor este estenţa unui bun haiku.

Haiku-ul nu e antropomorf, precum în poezia engleză. Nu-i umanizare a naturii şi nici personificare. Mai degrabă este naturalizare a omului. E o diferenţă delicată.

Haiku-ul nu generalizează. El prezintă un lucru, un moment, un loc, un anotimp, o întîmplare aparte. E poezie a naturii în înţelesul japonez (ZEN). În clipa prezentă/în imediat.

Haiku-ul nu spune (indiscret) totul. Indică doar, nu spune.
Arată, nu rosteşte.

Haiku-ul nu este obscur. Anotimpul (ki) trebuie amintit sau trebuie folosit un cuvînt-simbol (kigo). Cititorul trebuie să fie în stare să simtă dispoziţia/atmosfera anotimpului/întîmplarea. Respectaţi particularităţile. Nu spuneţi “copac” pentru mesteacăn, nici “pasăre” pentru pitulice, de exemplu. Lucrul/momentul/locul/antompul trebuie să fie evidente pentru cititor. Evitaţi “această” sau “acea” pasăre/insectă/frunză etc. E superfluu.

Haiku-ul nu-i o “imagine simpatică”, nici un machiaj pentru a “scoate în evidenţă”. El e un joc între două sau mai multe lucruri într-o stare de încordare susţinută – nu spuneţi cititorului cum să reacţioneze; lăsaţi-i libertatea de a participa la creaţie.

Haiku-ul nu este orice-ţi trece prin minte. El este o experienţă a iluminării (revelaţiei) împărtăşită cu cititorul. Este stare de conştienţă sporită, nu imagini închipuite. Este ceea ce se întîmplă chiar acum şi aici, nu un vis cu ochii deschişi sau o exhibare.

Nu folosiţi cuvinte în plus, care se suprapun sau spun acelaşi lucru, precum aprilie/primăvară, iarnă/zăpadă. Fiecare cuvînt trebuie să aibă valoarea şi importanţa sa. Drămuiţi-le.

Haiku-ul nu-i un “poem scurt” pentru oricine ştie să numere pînă la 17. Marii Maeştri au lucrat la el uneori o viaţă întreagă.

Haiku-ul nu-i uşor de scris, dar cînd te-ai prins, te poţi bucura să-l încerci. Studiul şi disciplina ascut percepţia şi îmbunătăţesc toate aspectele scrisului, precum a-i adăuga savoare (gust) vieţii. Haiku-ul este ceea ce este.

Dacă aţi sărit unul sau mai multe din aceste Nu-uri, reluaţi ghidul; avem nevoie de haijini buni. Succes!

Corneliu Traian Atanasiu
(Traducerea din limba engleza a unui articol privind rigorile scrierii unui haiku reusit.
postat in 2007-02-08 pe Agonie.ro).

Imi place articolul adus de dv , al d-lui Atanasiu. Chiar v-as ruga frumos sa deschideti o discutie dv cu acest text sa ramana ca un reper pentru toti cei interesati. Multumesc mult si sa aveti o seara frumoasa!

Elena Victoria Glodean a spus :

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

***

Pentru acest an au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 lei

important!

Activitatea Recentă

Lui Amanda Spulber i-a plăcut fotografia lui Ada Nemescu
cu 59 minute în urmă
Utilizatorului Amanda Spulber îi place postarea pe blog Povestea mărțișorului a lui C.Titi Nechita
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Amanda Spulber îi place postarea pe blog câteodată-n toiul verii, a lui Maria Mitea
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Amanda Spulber îi place postarea pe blog Ruleta nepăsării a lui Corneliu Neagu
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Amanda Spulber îi place postarea pe blog Doarme sărutul pe buze a lui Mick Lorem
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Amanda Spulber îi place postarea pe blog Plânge o vioară a lui BOTICI GABRIELA
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Amanda Spulber îi place postarea pe blog Duminicală (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Amanda Spulber îi place postarea pe blog de Dragobete a lui Stanescu Valentin
cu 1 oră în urmă
Amanda Spulber a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog în țărână, razele desenau frunze și ramuri a utilizatorului Amanda Spulber
cu 1 oră în urmă
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Fără a utilizatorului Costel Zăgan
cu 3 ore în urmă
Corneliu Neagu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog A fost doar un vis... a utilizatorului Corneliu Neagu
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Povestea mărțișorului a lui C.Titi Nechita
cu 13 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Povestea mărțișorului a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 13 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog de Dragobete a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 13 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Duminicală (Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog Duminicală (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 14 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog A fost doar un vis... a utilizatorului Corneliu Neagu
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog A fost doar un vis... a lui Corneliu Neagu
cu 14 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog de Dragobete a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog de Dragobete a lui Stanescu Valentin
cu 14 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2025   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor