NICIO, NICIUN, NICI O, NICI UN

          Vom discuta astăzi despre cea mai comentată şi cea mai disputată prevedere nouă a Dicţionarului ortografic, ortoepic şi morfologic-2005, şi anume scrierea laolaltă (într-un singur cuvânt) a cuvintelor din seria nicio, niciun.
          Această reglementare este potrivită și binevenită, ceea ce nu înseamnă că nu ar exista obiecţii faţă de alte dispoziţii ale Dicţionarului.
          Trebuie înţeles că această regulă nouă nu înseamnă că nicio, niciun (şi flexiunea lor: niciunui, niciunor etc.) s-ar scrie întotdeauna legat, ci numai atunci când au statutul de pronume sau adjectiv pronominal. (Dacă aţi uitat cum e cu pronumele sau cu adjectivul pronominal, nu e nicio nenorocire. Nu strică să ne reamintim că mai sunt multe cuvinte în limba română care scrise împreună au un înţeles şi scrise separat, un altul. Iată doar câteva:
          El procedează altfel. Acesta e alt fel de gips.
          Nu am decât 1000 de lei. De cât timp lipseşte?
          E aşa de frig, încât îngheaţă geamurile. Vreau să ştiu în cât timp vii.
          E un cetăţean oarecare. Oare care dintre ei va veni primul?
          A fost odată un prinţ. A venit o dată şi n-a mai revenit.
          Te aştept, poţi să vii oricând. Mă sună ori când ninge, ori când plouă.

         
Reîntorcându-ne la niciun, trebuie reținut faptul că, prin scrierea legată, atunci când se cuvine, cuvântul devine concordant cu perechea lui pozitivă care este vreun, pe care-l scriem tot dintr-o bucată. (Fireşte, când spunem niciun, pentru economie de timp, ne referim la întrega serie: niciun, nicio, niciunei...). E de observat că şi în celelalte limbi romanice aceste cuvinte sunt scrise tot legat: ninguno - span., aucun - franc., nessun - ital.

          Ca să evitaţi confuzia (când e legat?, când nu e?), ca soluţie mnemotehnică (ca metodă de ţinut minte) e util să reţineţi următoarea distincţie: atunci când e vorba de „cantitate zero, nimic, deloc”, cuvântul se scrie legat: nicio. Atunci când e vorba de o "disjuncţie" negativă, de o „negaţie repetată”, scriem în două cuvinte: nici o, nici un. Vă rog să priviţi aceste perechi de exemple:

 -Ţi-a plăcut spectacolul?
-Nu mi-a produs
nicio emoţie. (Deloc, zero)

-Cum priveşti examenul de mîine?
-Nu am nici o siguranţă deplină, dar nici o emoţie deosebită.
(Negaţie repetată).

-Câte fete stau la parter?
-La parter nu e niciuna. (Cantitate zero)
-Câte fete locuiesc în camera aceea, una sau trei?
-Nici una, nici trei, ci două. (Negaţie repetată)

-Ai în Franţa vreo mătuşă?
-N-am acolo niciuna, singura mea mătuşă e în Cluj.
(Zero, nimic)

-Ai acolo vreo colegă, vreo prietenă?

-N-am nici una, nici alta, doar o soră vitregă. (Negaţie repetată)

          Există, totuşi, şi situaţii în care putem alege între cele două variante. Alegerea e în funcţie de intenţia comunicării, de prezenţa sau absenţa unui substrat retoric. La o întrebare ca:
              -Mai e vreun măr?
putem răspunde:

          -Nu mai e niciunul. (atunci când intenţia e de a informa, sec, neutru. Sau:
          -Nu mai e nici unul. (atunci când substratul retoric e „fantastic, nici măcar unul!”)

          Merită să ne întoarcem puţin la primul exemplu, pentru a sublinia avantajul logic al acestei grafii.
            -Ţi-a plăcut spectacolul?
            -Nu mi-a produs nicio emoţie.

          Dacă am scrie Nu mi-a produs nici o emoţie, în mod logic, propoziţia ar părea neîncheiată, pentru că ar rămâne o aşteptare neîmplinită: „nici o emoţie, nici... ce altceva?”

                                   

Vizualizări: 1577

Răspunsuri la Aceste Discuţii

 Pentru puțin, George.

Binevenite aceste precizări. Mulţumim!

Da, sunt utile.

Mulţumim! :))

 Mulţumin, Vasilisia! Sunt utile aceste informaţii.

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

Pentru acest an au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 300 Lei

important!

Activitatea Recentă

Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog Un vis a lui Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 15 minute în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog Ţipăt de aer a lui Mihai Katin
cu 16 minute în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog Când... a lui Stanescu Valentin
cu 16 minute în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog Cerneală simpatică (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 16 minute în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog poem fără titlu a lui Vasilisia Lazăr
cu 17 minute în urmă
Dacu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog poem fără titlu a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 31 minute în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Un vis a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 57 minute în urmă
Utilizatorului Dorina Cracană îi place postarea pe blog poem fără titlu a lui Vasilisia Lazăr
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Dorina Cracană îi place postarea pe blog Cerneală simpatică (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 1 oră în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cerneală simpatică (Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Dacu îi place postarea pe blog poem fără titlu a lui Vasilisia Lazăr
cu 1 oră în urmă
Dacu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cerneală simpatică (Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Dacu îi place postarea pe blog Cerneală simpatică (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 2 ore în urmă
Dacu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog De-aș ști... a utilizatorului Dacu
cu 2 ore în urmă
Postări de log efectuate de Vasilisia Lazăr
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Un vis a lui Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog poem fără titlu a lui Vasilisia Lazăr
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Ţipăt de aer a lui Mihai Katin
cu 3 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Izgoniţi la graniţa vorbei a utilizatorului Ada Nemescu
cu 3 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Izgoniţi la graniţa vorbei a utilizatorului Ada Nemescu
cu 3 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor