Toamnă pe Valea Zânelor
(Frumusețe la timpul infinit)
Ard ochii de dorul frumuseţii eterne, risipită pe munţi, în flăcările toamnei. Un dor de infinit, un dor nedefinit, un dor mistuitor de marele Ziditor mistuie inima.
Raze repezi aleargă peste piscuri multicolore, şi umbrele de nori sunt pete întunecate, nişte insule plutitoare în auriul toamnei. Peste piscuri, razele lungi încremenesc în zig-zig.
„Fulger lung, încremenit mărgineşte munţii negri în întregul asfinţit”( M. Eminescu, Scrisoarea III).
Urcă spre cer vibraţiile aerului, înmiresmat de frunzele plutitoare. Ecouri, ecouri, strigăt stingher sub cer de azur. Trec păsări negre pe bolta înaltă şi se pierd în infinit, prin zările albastre, pe căi doar de ele ştiute. Prin iarbă, apar brânduşe mov. În mâinile întinse, picurii ploii lasă lacrimile cerului îndurerat, că nu mai poate străluci ca vara. Alerg prin ploaia măruntă, cu faţa rumenă de lacrimile reci ale toamnei.
Pământul primeşte ofranda, sporind străvechile lui miresme, spre a fi bucurie şi îndestulare. În unduirea vârfurilor de brazi, scânteierea plopilor, mestecenilor şi paltinilor scrie de veacuri poveşti cu zâne. Privirea însetată de atât azur coboară pe arini ce poartă triumfali podoaba lor de frunze de un verde-închis, de parcă nu le-ar păsa de negurile reci ale dimineţii ce-şi lasă pânze albăstrii peste pădurea în flăcări.
Norii aleargă, să ascundă soarele, geloşi pe lumina lui aurie, intensă. Ei se luminează şi strălucesc sub bolta imensă câteva clipe, apoi, geloşi, că nu pot străluci ca măreţul astru, se-ntunecă, devin munţi mari, negri, balauri uriaşi, bouri cu coarne de argint, corăbii cu pânze albe, într-o mare zbuciumată ce umple cu valurile ai fumurii tot cerul. În încleştarea norilor, un palat de cleştar. Din el apar zânele cele frumoase. Pe Valea Zânelor, un fluture alb zboară pe florile ce se apleacă peste undele înspumate ale apei, ce-şi poartă vijelios spre vale argintul ei întunecat. Valurile repezi fac cascade spumoase pe pietrele lucitoare şi poartă frunzele ce cad uşor din copacii ce foşnesc în vântul toamnei. Privesc mut de uimire cascadele pierdute în valuri repezi ce duc apele de munte spre infinitul mării. Merg printre brazii atât de înalţi ce-şi poartă ramurile lor ca steaguri verzi de-al lungul apei învolburate. Alte căderi de ape înspumate sparg liniştea văii, prelungesc misterul ce se ţese în jurul copacilor înfioraţi de suflul toamnei, ca un triumf al Divinităţii mereu creative, ca o odă naturii atotputernice. Un stejar argintiu între brazi îşi plânge podoaba pierdută clipă de clipă, răpită de vântul ce duce în valuri lungi frunzele intrate în nemoarte. Piciorul gol pe iarba moale şi atât de verde se înfioară de dulcea mângâiere a pământului. Toamna şi-a lăsat aromele în frunze, pe pajişti aurii, în văile adânci, pe piscurile însorite unde se adună buchete mari de frunze maronii, verzi, aurii, roşcate, portocalii…
E toamnă în Munţii Carpaţi şi un foşnet adânc străbate pădurile înfiorate de gerul iernii, adus de bruma dimineţilor de octombrie. Ce energii coboară din înalt să binecuvânteze Cetatea Zânelor din piscul de munte? Acolo, în nopţile cu lună plină se adună făpturi noptatice, în văluri străvezii şi dansează, dansează, în cântecul de nemurire al neamului... Zânele fac legământ să păstreze taina ce le uneşte de veacuri.
Puterea lor vine din timpuri străvechi, când au primit aripi să zboare pe deasupra cetăţii, să scape de năvălitori. Şi acum vin unde au fost casele lor în vechea cetate de pe vârf de munte. Adună pietrele, întăresc zidurile, cu puterilor lor magice, să nu mai vină alţi cuceritori. Poporul lor trebuie să rămână mereu liber, aşa cum au dorit zânele-ursitoare şi ele trebuie să vegheze din văzduh ca viaţa să fie frumoasă în această „Ţară de lumină” cum o numeşte Zâna Zânelor. Acum se adună din toate zările, să facă ceremonialul Reînvierii Neamului, căci toamna nu înseamnă moarte, ci, doar un nou început de viaţă. Vârful brazilor, cruci verzi pe cristalul cerului, se clatină în vânt, sub lumina lunii, mai strălucitoare în miez de noapte. În vârtejuri rotite, frunzele pornesc la vale, formând mormane uriaşe, lângă malul apei ce cântă doine de demult, ştiute doar de zâne. Sub bruma argintie şi firele de iarbă pălesc, îşi întăresc rădăcinile, să apară mai pure, mai fragede, mai verzi, în primăvară. Zânele spun descântece, ca în vremurile străvechi, pentru pacea acestor locuri. Cântările lor răscolesc pădurea. Ea le răspunde în ecouri prelungi… Din stânci ţâşnesc izvoare limpezi ce susură printre crengi, spunând balade cu păstori. Mai sus, pe piscuri înalte, de piatră, strălucesc zăpezi albe, scânteind în lumina lunii. Norii aleargă iar, aleargă goniţi de vântul toamnei ce a pătruns în „tainicul labirint” al pădurii de mesteceni ce lasă inimi de aur în văzduh..
Inima zânelor bate mia tare, când ele privesc în vale casele oamenilor. Ei sunt acolo, au fost, au rămas acolo, străjeri ai trecutului, mereu cu dragoste de neam şi ţară…Eu spun: „Trăim în cea mai frumoasă patrie, România noastră! Nicăieri nu-i mia bine ca-n ţinuturile noastre dragi!” Zânele îi aud şi se bucură. Sunt oameni paşnici. Iubirea lor de glie i-a făcut harnici. „De la pacea din ţară, la pacea lumii” spun ei. Pentru ei, zânele pun cununi de flori la altarele dacice, pentru ei ridică mâini spre cer, implorând pe Marele Ziditor să ocrotească pe cei ce vieţuiesc pe aceste meleaguri binecuvântate, să le dea înţelepciune şi iubire. Zânele închină un imn de slavă Marelui Creator, Iubitorului de oameni. Se prind în horă şi se rotesc, se desprind şi ridică mâni spre cer: „O! RA! Ce frumos eşti! O! Ra! Şi soarele apare de pe un vârf de munte argintiu şi aureşte toată Valea Zânelor, până la şesurile arămii.
Valea răsună de clocotul apelor şi fulgii uşori, ca nişte funigei, vin oblic peste brazii cei falnici. Pe creste de piatră, cresc aripi de timp, peste istoria neamului nemuritorilor, istorie pierdută şi regăsită în inima munţilor.
Cuvinte cheie :
Felicitări!
Felicitări!
Felicitări!
Sofi
Felicitări!
Cu bucurie şi drag,
Nikol :)
FONDATORI
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ - poetă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic
MIHAELA POPA - poetă
CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor