prin labirinturi autumnale
au căzut şi primele brume
abia mai creşte aripa în flanela poveştii
zborul
abia mai taie felii de priveghi pân’ la cer
doicile au uitat în ce grai foşneşte pădurea
lustruiesc leagăne cu plânsul acid
în fiecare seară
vine la masă îmblânzitorul de păsări-bufoni
mă întreabă solemn cine sunt
cine să fiu
îi răspund într-o păsărească de frondă
muntele crescut în inimă toamna
pe care n-am apucat niciodată să sui
candela oaselor luminează pe poale
cărări
pentru temerarii altui anotimp
precum bunul meu
când s-a-ntors din Siberia
cu protezele de la picioare tocite
şi cu bocancii pe umărul stâng
avea o singură-ntrebare de pus
dacă duşmanii au plecat toţi
unde e gara
întrebarea bunului meu
s-a lungit peste brazde până-n Siberia
răspunsul se coace aici
sub coaja cu ţepi a castanei
Cuvinte cheie :
Felicitări, Gela!
Felicitări! :)
Sincere felicitări!
bravo, frumoasă poezie, felicitări!
Felicitări!
Și eu am văzut-o de locul I.
BRAVO!
Felicitări multe, Gela!
Am remarcat originalitate și asprime în cuvinte.
da Coza
Da, o poezie bună care își merită cu prisosință punctajul. Felicitări, Gela!
Vasilisia :)
Enea Gela a spus :
Vă mai mulțumesc încă o dată. D-na Vasilica da Coza, mă bucur că vă place să treceți "prin labirinturi autumnale"...
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor