Despre jurizare

 

            Mereu când mă aflu în situaţia de a analiza şi a stabili o ierarhie, trăiesc cel puţin trei stări aducătoare de disconfort spiritual. Prima ar fi sfâşietoarea scenă din povestirea „Puiul” (creaţie de geniu a scriitorului Ioan Alexandru Brătescu-Voineşti), cea în care prepeliţa-mamă ia decizia de a-şi abandona puiul rănit şi de a pleca în ţările calde cu ceilalţi şase pui, altfel aceştia ar fi în pericol să moară de frig la venirea iernii… A doua situaţie mă duce cu gândul înspre vechii oieri, cei care, atunci când le făta căţeaua, mutau puii la câţiva paşi de culcuşul matern, apoi urmăreau care căţeluş e primul recuperat de către mamă, şi pe acela-l păstrau de prăsilă, ştiind că aceasta întotdeauna va alege progenitura cea mai viabilă, cea mai înzestrată genetic pentru a duce specia mai departe, îmbunătăţindu-i caracteristicile… O altă situaţie o întâlnim adesea la concursurile gen „Mini-star”, organizate de televiziuni, când unul dintre micuţii concurenţi, deşi nu are talent, primeşte de la juriu tot note maxime, la fel ca cel care musteşte de talent, ca să nu i se ştirbească personalitatea, zice-se. În acest ultim caz, se pune întrebarea dacă s-a procedat corect. Răspunzând cu sufletul, întrebăm retoric: „De ce nu? Doar nu sărăceşte sponsorul dintr-atât.” Dar hai să ducem situaţia mai departe – peste ani, subiectul nostru va căuta să se manifeste „live” şi să trăiască din ceea ce prestează… Dezamăgirea va fi cruntă pentru el, dacă nu cumva de-a dreptul dramatică, dând nas în nas cu realitatea!... Observ că mă trageţi de mânecă şi mă întrebaţi: „Păi, pe cine vezi tu că trăieşte din scris?!” Aşa e! Puţini. Prea puţini! Exagerat de puţini!! …Şi vă dau dreptate şi când afirmaţi că „e loc pentru toţi sub soare!”, însă vin şi vă întreb la rându-mi, întinzându-vă o nevinovată capcană: „Ce e de admirat? Un teren viran cu sălbăticia în stare pură? Un parc englezesc cu sobrietatea caracteristică britanicului? O grădină japoneză ce întrupează o întreagă filosofie?” Desigur, toate cele trei manifestări ale vieţii sunt frumoase în felul lor. (Chiar şi de pe terenul viran, ignorând gunoiul menajer aruncat de Homo sapiens sapiens, o albină culege polen dintr-o floare de sipică, de scaiete sau, de ce nu, din cupa vreunui crin-imperial, a cărui sămânţă, cine ştie prin ce hazard, a ajuns acolo.) Dar dacă formulam întrebarea altfel, şi anume: „Ce e de admirat mai mult?” Fără îndoială, intervenea ierarhizarea, cu ingrata obligaţie de a ne dezice de cele două bucurii mai mici…

            În cadrul concursului „Labirinturi autumnale”, organizat de Site-ul literar şi artistic ÎNSEMNE CULTURALE, sunt înscrise peste şaizeci de poezii şi aproape douăzeci și cinci de proze tematice. Rezonabil de multe, zic eu, din ipostaza de co-iniţiator, alături de administratorii site-ului, ţinând cont de perioada scurtă de desfăşurare, dar infernal de multe când mă gândesc la faptul că am doar zece note descrescătoare pe care trebuie să le acord poeziilor considerate de mine valoroase (la fel procedând şi cu prozele!).

            Şi totuşi, jurizând, ne aflăm cumva în ipostaza prepeliţei de a nu ne uita înapoi? Ne aflăm în ipostaza oierului care, nepermiţându-şi să crească toţi căţeluşii, îl păstrează pe primul ales de mamă, poate şi pe al doilea? Ne respectăm principiile, acordând note micilor concurenţi doar pe criterii strict valorice, riscând să părem nişte monştri în ochii lor? Ne plimbăm numai prin grădini aranjate savant?

            Din păcate, nu putem fi categorici, nici ca juriu, nici ca jurizaţi: dacă nu ne regăsim în topul unui concurs, ne consolăm – de suntem realişti! – cu gândul că nu am ales textul cel mai inspirat, că nu putem scrie „cu temă impusă”, că, la urma urmei, aprecierea unei opere de artă este, fatalmente, subiectivă!...

            Vă rog, nu mă îndemnaţi să intru în gândirea unui concurent cu orgoliu hipertrofiat… De altfel, îl ştim cu toţii: el are cărţi tipărite şi le consideră paşaport sigur şi etern valabil spre Parnas. Având acest paşaport, nu mai acceptă critici, sfaturi, iar dacă insişti, pleacă sfidând, neştiind că nu putem fi constanţi în creaţie, iar o operă de artă întotdeauna e un prototip, şi nu un produs de serie… Dumnezeu cu mila!

            O latură a concursului, ignorată de foarte mulţi, dar cu reale rezonanţe, e oportunitatea tuturor de a juriza. Ştim că e complicat ca să votăm şi că ne ia mult timp, însă odată ce am acordat notele, putem să ni le comparăm cu cele finale. Abia atunci ne dăm seama cu adevărat cât de... intimi suntem cu fenomenul literar contemporan!

            Succes!                                                        

                                                                    Ion Lazăr da Coza - președinte juriu

                                                                                                            - cofondator site

AICI găsiți toate cele 62 poezii participante

Câțiva pași care trebuie urmați pentru ca votarea textelor să devină mult mai simplă

  • deschideți/descărcați documentul de mai sus; în el veți găsi toate cele 62 de poezii înscrise în concurs (am fost nevoiți să apelăm la această variantă deoarece Rețeaua NING limitează numărul de caractere dintr-o postare și pe o singură pagină nu ar fi încăput toate textele);
  • treptat, prin eliminare, rămâneți doar cu 10 poezii (care vi se par mai valoroase);
  • notați la subsolul documentului (sau pe un alt document) ordinea acestora, în funcție de valoare, pe o scară de la 10 la 1 (în ordine descrescătoare);

          De exemplu:

                        poezia nr. x - 10

                         poezia nr y - 9

                         ................       8

                         ................       7

                         ................       6

                         ................       5

                         ................       4

                         ................       3

                         ................       2                      

                         poezia nr z - 1

  • aduceți (prin copy-paste) această ierarhie/notare/punctare) aici, la comentarii;
  • un vot incomplet nu se ia în considerare;
  • sunteți rugați să nu vă votați propriile creații (acel vot va fi anulat).

                                                                                                                     Vă mulțumim!

                                                                          

                                                                                                                               Vasilisia Lazăr - coordonator concurs

 

AICI găsiți REGULAMENTUL CONCURSULUI

Vizualizări: 3943

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Poezia nr. 39  -  10p

Poezia nr. 46  -    9p

Poezia nr. 44  -     8p

Poezia nr. 25  -     7p

Poezia nr.   4  -     6p

Poezia nr. 17  -     5p

Poezia nr. 27  -     4p

Poezia nr. 32  -     3p

Poezia nr.   9  -     2p

Poezia nr. 48  -     1p

Poezia cu nr. 44 -10 puncte

                        48 - 9

                        46 - 8

                         25 - 7

                         58 - 6

                         39 - 5

                         32 - 4

                         38 - 3

                         15 - 2

                         16 - 1

nr.16      -   10

nr.39     -     9

nr.5       -     8

nr.58    -     7

nr.18     -     6

nr.20    -      5

nr.26     -     4

nr.36     -     3

nr.31      -     2

nr.7        -     1    pct

Toate poeziile clasificate sunt  de nota 10. Au punctaj diferit pentru ca asa e regulamentul

Asta e aprecierea mea subiectiva.

Felicit pe toţi participanţii la acest concurs şi urez succes tuturor!

A fost o încântare să vă citesc creaţiile pe care le-aţi expus în acest concurs!

Sunt onorat să fiu alături de voi pe acest site!

Cu respect şi consideraţie!

16 -10       

39 -9         

28 -8

19 -7

29 -6

32 -5

44 -4

58 -3

48 -2

34 -1

Poezia nr.  16  - 10 puncte

Poezia nr. 9  -   9 puncte

Poezia nr. 58  -  8 puncte

Poezia nr. 31  -  7 puncte

Poezia nr.  46  -  6 puncte

Poezia nr. 39   -  5 puncte

Poezia nr. 28  -  4 puncte

Poezia nr. 44  -  3 puncte

Poezia nr. 19  - 2 puncte

Poezia nr. 6  -  1 punct

 

 

Nr. crit.-Nume poezie- punctaj

1.—32.Un alt început -10

2—48. Poem Nescris—9

3—19 0ctombrie—8

4—29 Octombrie umblă –7

5—44Labirinturi autumnale—6

6—13 Romanța toamnei—5

7—4 Să nu uit să cânt—4

8—3 De-atâta toamnă—3

9—1 Parodie autumnală –2

10—43Confesiune –1

 

        10 puncte               43. Confesiune                        

          9 puncte                48. Poem nescris niciodată

          8 puncte                27. Cum să-mi port ridurile, toamnă?

          7 puncte                32. Alt început

          6 puncte                23. fiecare cu toamna lui

          5 puncte                39. Inculpată toamnă

          4 puncte                9. Final necunoscut

          3 puncte              10. toamna ca o rană

          2 puncte              26. Ne-am rătăcit prin toamne

          1 puncte               24. Autumnale

Felicitări tuturor participanţilor!

48. Poem nescris niciodată – 10 puncte

  4. să nu uit să te cânt – 9 puncte

51. Bilet de adio – 8 puncte

37. acord autumnal – 7 puncte

25. M-am încurcat printre vrejuri de mure – 6 puncte

44. Labirinturi autumnale – 5 puncte

56. octombrie-i sfârșit... – 4 puncte

10. toamna ca o rană – 3 puncte

15. între ape -  2 puncte

19. Octombrie – 1 punct

poezia nr 32-10

poezia nr 9- 9

poezia nr 27- 8

poezia nr 28- 7

poezia nr 43- 6

poezia nr 58- 5

poezia nr 44- 4

poezia nr 39- 3

poezia nr 31- 2

poezia nr 26- 1

Felicitari tuturor!

poezia nr. 53 - 10
poezia nr 62     - 9
poezia nr 5        - 8
poezia 29           - 7
poezia 19            - 6
poezia 17            - 5
poezia 48             -4
poezia 18              -3
poezia 10              -2
poezia 23              -1

Stop vot!

Mulțumesc tuturor concurenților!

Mulțumesc celor 39 de membri ce-au trudit întru votare!

Reverență tuturor!

Prețuirea lui,

         da Coza

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR (redactor promovare cultură media)

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ (redactor promovare cultură media)

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

Pentru acest an au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 300 Lei

important!

Comentându-i pe alții, vom fi, la rândul nostru, comentați.
Așa-i într-un cenaclu.

Activitatea Recentă

petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog you and i a utilizatorului petrut dan
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog caisa cu pistrui a lui Mihaela Popa
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog şi tristeţea se-ntristează a lui Stanescu Valentin
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Romanță de toamnă (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Peisaj de toamnă (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 9 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog şi tristeţea se-ntristează a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 10 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog şi tristeţea se-ntristează a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 10 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog şi tristeţea se-ntristează a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog şi tristeţea se-ntristează a lui Stanescu Valentin
cu 12 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog you and i a utilizatorului petrut dan
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog you and i a lui petrut dan
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog picturile au învățat să învie a lui Ariana Zburlea
cu 12 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog picturile au învățat să învie a utilizatorului Ariana Zburlea
cu 12 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Zidirea a utilizatorului Monica Pester
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog Zidirea a lui Monica Pester
cu 12 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Fără îmbrățișare (poezie scrisă în timpul pandemiei) a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 12 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ninge cu amintiri a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 12 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Atât de mult... a utilizatorului Dacu
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Atât de mult... a lui Dacu
cu 13 ore în urmă
Dacu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog şi tristeţea se-ntristează a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 13 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor