XV.SUB SEMNUL BLESTEMULUI (Urmaşul lui Dracula)

[Ion Nălbitoru]

 

Din acea zi nimeni nu mai ştiu nimic despre vrăjitoare. Copiii prinţului Ştefan crescură mari, se căsătoriră, dădură naştere la rândul lor altor moştenitori şi neamul se răspândi în întreaga ţară. Ştefan şi Ecaterina ajunseră la adânci bătrâneţi legănându-şi chiar şi strănepoţii pe genunchi, apoi mulţumiţi de cele petrecute în viaţa efemeră adormiră în somnul de veci.

Peste ani se născu şi a treia generaţie.  Într-o familie - un băiat chipeş şi isteţ, iar într- alta, trei ani mai târziu, o fetiţă frumoasă ca o zână din poveşti. Părinţii lor cunoşteau blestemul şi deciseră să-i ţină cât mai departe unul de altul. O parte din copilărie şi-o petrecură împreună, apoi părinţii fetei se mutară la Constanţa, iar cei ai băiatului rămaseră la Braşov.  

Anii zburară unul după altul cu necazuri şi bucurii, cu frământări în ţară şi răsturnări de domnii. Copiii crescură mari. Băiatul, cu numele Paul, deveni febleţea fetelor la balurile organizate de familiile de nobili din oraşul de la poalele Carpaţilor. Mulţi nobili maghiari, nemţi sau austrieci şi-ar fi dat fiica după asemenea cavaler. Acesta însă doar dansa cu ele la baluri, dar niciuneia nu-i cerea mâna. Părinţii erau îngrijoraţi că nu-şi găseşte aleasa inimii. Ca să-l scoată din ţară, departe de ruda sa de pe ţărmul mării, îl trimiseră la Budapesta, la Belgrad, la Viena şi chiar la Paris. Dar flăcăul nu se grăbea cu însurătoarea. La rândul ei, prinţesa Margareta de o frumuseţe şi gingăşie ieşite din comun, răni inimile multor cavaleri atât din ţară cât şi de peste hotare. Peţitori de alte neamuri, ruşi, turci, bulgari sau greci se prezentară cu cele mai alese daruri ca să-i ceară mâna. Atât tatăl cât şi mama doreau s-o mărite cu unul dintre aceşti crai şi să plece pe alte meleaguri, rupând astfel vraja blestemului. Graţioasa prinţesă îi întâmpina cu bunăvoinţă, dar îi respingea elegant scuzându-se că-i încă prea tânără şi fragedă pentru asemenea cavaleri vânjoşi. Cu timpul, părinţii căzură pe gânduri. Parcă era un făcut. Trimiseră în secret o scrisoare verilor de la Braşov comunicându-le ultimele evenimente din viaţa domnişoarei şi la rândul lor cerură detalii despre comportamentul tânărului cavaler. Dar voiajul tânărului în străinătate nu-l făcu să se îndrăgostească de vreo prinţesă din occident. Îşi ziseră că poate tot în ţară îşi va găsi perechea şi-l trimiseră cu diverse probleme de la Braşov la Craiova, Timişoara, Cluj, Bucureşti, Iaşi, apoi la Chişinău şi Cernăuţi, dar în zadar. În cele din urmă îi aranjară o invitaţie la un bal celebru organizat la Viena. Sperau că acolo, printre atâtea prinţese elegante din înalta societate, vreo fiică de conte îi va răpi inima.

            Într-una din zile, la Constanţa, Margareta se adresă bucuroasă părinţilor:

            - Mami şi tati, am cunoscut un grup de cavaleri exuberanţi şi distractivi şi domnişoare elegante care săptămâna viitoare vor merge cu caleştile la Bucureşti. Mă lăsaţi să-i însoţesc?

            Soţii se priviră surprinşi de extravaganţa fiicei, apoi făcându-şi semne subtile, se prefăcură că se lasă convinşi. În realitate, erau în culmea fericirii  şi sperau ca de această dată vreun cavaler s-o cucerească. Peste câteva zile alaiul de caleşti porni în zori din oraşul Constanţa spre capitala ţării. Trecătorii îi priveau cu admiraţie, chiar dacă în exuberanţa lor tinerească deveniseră cam gălăgioşi. 

            Întâmplarea făcu ca tocmai în acea perioadă Paul să meargă la Bucureşti cu ceva treburi urgente. În metropolă văzu un afiş că la o grădină de vară are loc o întrunire a tinerilor ce au parcurs drumul Constanţa – Bucureşti cu caleştile, iar bucureştenii dornici de noi relaţii de prietenie cu cei de pe ţărmul mării sunt invitaţi la o seară specială. Paul fu primit cu braţele deschise de grupul de la Constanţa. La reuniune, două perechi de ochi se întâlniră întâmplător şi se priviră cu emoţie. Un licăr urmat de un fior ciudat şi o atracţie ieşită din comun îi învălui pe cei doi. Paul o invită la vals. Margareta parcă plutea în  braţele necunoscutului. După vals începură o conversaţie timidă. Aflară că sunt verişori şi că în copilărie făcuseră numeroase năzbâtii. Trecerea timpului îi schimbase şi nu se recunoscură decât prin depănarea amintirilor. Paul îşi aminti ca prin ceaţă cum  părinţii fetei hotărâseră, când aceasta împlinise trei ani, să se mute pe malul mării. De atunci n-au mai ştiut nimic unul de altul şi trecerea vremii a aşternut pe chipul lor uitarea. Primul sărut din acea noapte declanşă în trupurile lor o dorinţă arzătoare de amor. Primele alintări aţâţară flacăra iubirii ca văpaia din lava unui vulcan. Se retraseră pe o bancă în liniştea nopţii şi îmbrăţişaţi îşi şoptiră cuvinte de amor presărate cu sărutări pătimaşe.

            - Câte oraşe din ţară şi de peste hotare am colindat ca să te găsesc, floarea vieţii mele, şi tu îmi apăruşi în calea destinului pe neaşteptate într-o noapte înstelată!?

            - Câţi crai m-au peţit de la Constanţa la Constantinopol, de la Moscova la Atena, dar niciunul nu mi-a dat fiorii şi plăcerea dragostei, aşa cum o faci tu! - îi mărturisi Margareta.

            Spre dimineaţă se retraseră în camera de hotel a băiatului şi cuprinşi în mrejele amorului dădură frâu liber pasiunii ce se născuse în inimile şi trupurile lor.

Tinerii cu caleştile o căutară pe Margareta trei zile prin capitală, dar nu-i dădură de urmă. Întorcându-se pe litoral, îi anunţară părinţii cum din senin apăruse un cavaler braşovean pe nume Paul cu care Margareta dansase şi cum de atunci nu-i mai văzuseră. Inimile celor doi soţi tresăriră de mâhnire. Inevitabilul se produsese. Paul ajunse cu Margareta în oraşul său de sub Muntele Tâmpa. Părinţii băiatului o plăcură şi fură încântaţi că fiul lor şi-a găsit în sfârşit mireasa inimii sale, iar blestemul s-a rupt pentru totdeauna. Dar mare le fu mirarea şi consternarea când aflară că această domnişoară era fiica verilor de pe litoral. N-o mai văzuseră de mică şi n-o recunoscuseră. Cât de frumoasă şi de graţioasă devenise !

            A doua zi de la primirea veştii, părinţii Margaretei sosiră  în oraşul de la poalele muntelui din Ţara Bârsei. Cele două familii ajunseră însă la concluzia că nu se mai poate face nimic pentru a  împiedica păcatul dragostei ce-i legase pentru totdeauna. Blestemul se împlinise. Ca atare, lăsară ca destinul să se desfăşoare după voia sa. Tânăra pereche strălucea de fericire. Părinţii le încredinţă o lădiţă şi le dezvălui secretul manuscrisului care conţinea magie neagră şi instrucţiunile pe care trebuiau să le urmeze. Fură sfătuiţi ca niciodată să nu deschidă cutia, nici măcar din curiozitate şi să nu răsfoiască acele file. Iubirea lor era fără margini şi această veste   nu-i întristă. Apoi se deplasară la Târgovişte unde se afla moşia străbunicilor, Ştefan şi Ecaterina. Conacul arăta bine, căci urmaşii Vodenilor lăsaseră din tată-n fiu slujitori care să se ocupe de el şi să administreze averile în folosul săracilor. La mormântul străbunicilor depuseră flori. De comun acord, părinţii de ambele părţi stabiliră locul căsătoriei la Târgovişte. Făcură legământ în faţa crucilor de pe mormântul străbunicilor că pentru dragostea lor vor împlini ritualul cuvenit şi vor lupta împotriva forţelor răului. Tinerii îndrăgostiţi colindară în trăsură moşia, apoi se opriră la umbra unui stejar umbros de la marginea pădurii. În mijlocul naturii se simţiră rupţi de griji şi de lume. Parcă şi păsărelele cu trilul lor duios îşi făceau declaraţii de dragoste, zburau din ram în ram sau se sărutau cu cioculeţele după un anume ritual. Îndrăgostiţii le priveau cu admiraţie jocul şi le urmau exemplul, lăsându-se pradă fiorilor feerici ai amorului.

            Între timp, viitorii cuscrii demarară pregătirile de nuntă după tradiţia populară românească. Sacrificară porcii cei mai graşi şi viţeii cei mai fragezi, desfundară cepurile butoaielor cu cele mai alese vinuri din cele mai renumite soiuri de viţă de vie românească şi tocmiră  cei mai vestiţi lăutari din ţinut care să aibă în repertoriul melodii, cântece şi jocuri din toate zonele ţării. Singura grijă a tinerei perechi era aceea de a nu uita de legile vrăjii. Pe la miezul nopţii dinaintea nunţii,  Paul şi Margareta, cu oarecare teamă în suflet, luară lădiţa cu manuscrisul vrăjitoarei, precum şi o lopăţică şi cum era prorocit, voinicul îşi aruncă iubita pe cal şi plecă la locul unde bunicii şi străbunicii lor îşi duceau veacul. Mormântul familiei se afla la câteva sute de paşi distanţă de marginea pădurii după datina străbună pentru  ca de acolo să asculte foşnetul codrului, murmurul izvorului şi ciripitul păsărelelor. Micuţul cimitir era îngrijit şi împodobit cu flori de toate culorile ce răspândeau în jur un parfum ameţitor.

Era un mic paradis al celor ce au trecut dincolo de moarte. Semăna cu o grădină din care printre rondurile de flori răsăreau cruci pe care erau trecute numele decedaţilor. Descălecară, deschiseră portiţa şi înaintară încet ţinându-se de mână, parcă dorind să nu tulbure somnul de veci al morţilor. Ţipătul strident al unei păsări de noapte îi surprinse şi se opriră locului speriaţi. Acesta se mai repetă de vreo două ori, apoi o bufniţă fâlfâi din aripi printre copaci, iar în depărtări se auzi cântecul unui huhurez. De undeva dintr-un iaz, din adâncurile pădurii, răzbătu plăcut concertul broaştelor. Cerul era înstelat, fără pată de nor, iar luna nouă lumina slab întinderile. Tinerii se strecurară cu grijă printre morminte până la locul unde trebuiau să împlinească legea blestemului. Bărbatul săpă o gropiţă între cele două cruci ale străbunicii şi străbunicului, aşeză cutiuţa, aşternu pământ deasupra şi se întoarseră înfriguraţi la armăsar. Uşuraţi de spaima pe care o trăseseră printre morminte, se îmbrăţişară cu căldură, se sărutară cu patimă şi pasiune, martor fiindu-le doar craiul nou! De-acum încolo niciun obstacol nu mai sta în calea fericirii lor. Mai rămânea doar un singur hop de trecut, acela ca soţul să dezgroape cutia şi s-o ardă împreună cu manuscrisul în noaptea imediat următoare când pe lume va veni primul născut al familiei lor. Atunci blestemul se va destrăma pentru totdeauna. Se mai sărutară o dată în noaptea de vis a vieţii lor. De mâine vor fi uniţi pe veci, atât în faţa legii, cât şi în faţa lui Dumnezeu după religia creştin-ortodoxă. 

După cununia civilă de la primărie, urmă ritualul creştin de duminică de la sfânta biserică când preotul le dădu binecuvântarea în faţa Domnului să se iubească cu credinţă, să se înmulţească şi să fie fericiţi până când moartea îi va despărţi. Era o nuntă ca-n poveşti cu cele mai alese bucate din tradiţionala bucătărie românească, cu vinuri de soiuri nobile româneşti şi cu dansuri şi jocuri populare de pe întreg cuprinsul ţării. După trei zile şi trei nopţi de ospăţ, de joc şi de voie bună, nuntaşii se retraseră, iar tinerii căsătoriţi plecară la Paris ca să-şi petreacă mult dorita lună de miere.

Zilele şi nopţile treceau una după alta, iar proaspeţii căsătoriţi trăiau fericiţi. Aşa de bine se simţeau în capitala Franţei, încât nu se mai gândeau la întoarcere. Îşi prelungiră şederea cu încă o lună, iar la plecare făcură o escală la Viena. Fermecaţi de viaţa modernă, de concertele şi balurile la care participară în capitala Austriei, mai petrecură o lună de zile în acea metropolă. Ajungând în ţară, în cele din urmă poposiră câteva săptămâni la părinţii băiatului în Braşov. Într-o bună dimineaţă, plecară spre Constanţa la părinţii Margaretei. Deşi pe litoral sezonul estival era pe sfârşite, avură  parte de zile însorite şi înotară în valurile străvezii ale Mării Negre. Într-o seară, în timp ce se desfăta în braţele soţului, soţia îi şopti ceva la ureche. Acesta sări în sus ca ars, chiui în culmea fericirii, apoi o cuprinse năvalnic în braţe. 

            - Mă sufoci, iubitule! - gemu ea uşor.

Paul continuă să-i presare sărutări pe frunte, pe lobul urechii, pe obrajii catifelaţi, pe buzele senzuale, apoi coborî pe gât şi pe piept. Îi sărută sânii micuţi şi fragezi ca de fecioară.

            - Mă gâdili, iubitule!

            Obosit de iureşul sărutărilor de bucurie şi cu respiraţia întretăiată, îi şopti:

            - Soţioara mea scumpă, mi-ai dat cea mai frumoasă şi importantă veste din viaţa mea!

            Îi strânse apoi mijlocelul între palme şi sărutându-l exclamă:

            - Aici s-a plămădit micuţa noastră prinţesă!

            - Sau prinţişor!? - îi răspunse femeia în culmea fericirii şi se strecură subtil sub trupul doritor al soţului.

            Lunile se scurgeau şi burtica Margaretei se rotunjea. La început, femeia avu un mic complex când acel mijlocel subţirel de domnişoară îi dispăru. Paul o consolă asigurând-o că lui îi place cum arată şi o asigură că după naştere talia va reveni la dimensiunile normale. Şi ca dovadă că o adoră la fel ca la început, o copleşi cu daruri, dar mai ales cu dragostea sa.  

            Trecu toamna cu bunătăţile şi splendorile sale,  trecu şi iarna când zburdară printre fulgii mari de nea, se bătură cu bulgări de zăpadă şi se plimbară cu trăsura cu zurgălăi prin oraş sau pe uliţele satelor din apropiere.  

Şi iată că sosi primăvara când colţul ierbii dădu prin lunci, iar pomii se umplură de flori răspândind peste plaiuri un parfum ameţitor. Începu sezonul estival şi se apropia sorocul ca micuţul sau micuţa să vină pe lume. Soţii plecară la Bucureşti pe la sfârşitul primăverii ca să colinde magazinele după cumpărăturile necesare noului născut. Închiriară un apartament la un hotel din centru. Seara cinară la restaurant, apoi se plimbară agale prin parcul Cişmigiu sau pe bulevardele de la Piaţa Universităţii până la Palatul Victoria.

            Într-una din seri Margareta fu cuprinsă de nişte dureri ciudate în pântece.  În disperarea sa, bărbatul sună la salvare şi femeia fu dusă de urgenţă la spital. Acolo, sub îngrijire medicală, născu pe la miezul nopţii o frumuseţe de fetiţă. A doua zi, Paul sosi la lehuză cu un buchet mare de trandafiri roşii ca focul! Era în culmea fericirii, iar seara îşi invită prietenii la o grădină de vară unde se cinstiră până noaptea târziu. Ameţit de fericire, dar şi de licoarea fermecătoare a vinului, luă o trăsură care-l duse la apartamentul său. În ziua următoare, pe la ora prânzului, se trezi cu oarecare durere de cap de la licoarea lui Bachus. Se spălă, se îmbrăcă elegant, cumpără un nou buchet de flori şi alergă la maternitate la scumpa sa soţioară. Îşi sărută pe buze iubita şi pe frunte micuţa făptură ce dormea la pieptul mamei sale.

            - Dragul meu, zise deodată prinţesa Margareta întristându-se, am uitat de blestem…

            În acel moment, bărbatul se prăbuşi dezolat pe un scaun. Îşi cuprinse faţa între palme şi de disperare lacrimile îi invadară ochii.

            - Doamne, cum am putut uita!...

            Prinţesa cu degetele răsfirate îi mângâie părul consolându-l:

            - Linişteşte-te, dragul meu! Domnul va fi de partea noastră.

            - Alerg chiar azi! - zise deodată Paul sărind în picioare.

            - Nu, scumpule, este prea târziu şi situaţia se va complica. Las-o să putrezească acolo şi cu timpul puterea blestemului va dispărea…

            - Dar până atunci vom trăi sub semnul său! - rosti cu amărăciune Paul.

 

 

[Sofia Sincă]

Și din nou sub aceeași egidă, adică o altă pereche mai aproape de zilele noastre trebuie să dezlege blestemul. În rest, scuze, nimic important nu spui  basmul tău, Ion Nălbitoru. Doar că folosești nume cu rezonanță... Paul, Margareta, nume princiare,  rude între ei.

Am citit,

Sofy

[Corina Militaru]

O lectură plăcută și aici! Aștept să citesc mai departe!

Cu prietenie,

[Ion Nălbitoru]

Vă mulţumesc pentru însoţire şi... răbdare! În curând vom trece şi la "lucruri" mai frumoase!