Luptau încolăcite ca două cobre într-o încleștare de proporții epice în căutarea disperată a loviturii de grație. Sticla mea de lapte zăcea în cioburi la picioarele lor. Am țipat la ele să-l împartă, dar au scăpat recipientul cu prețiosul lichid din mâini în fața frigiderului vechi din atelier. Am sărit să le despart dar am fost prins de patru colegi și proptit de perete. Unul mi-a pus cotul în gât și cu o căutătură urâcioasă mi-a cerut să nu intervin între două scorpii încăierate. Până la urmă la asta se reducea lupta de clasă, ura nesfârșită pe care și-o purtau reciproc Producția, Întreținerea și TESA. Primele două beneficiau din cauza toxicității locului de muncă de lapte, marfă rară în vremurile de mare lipsă. Și porția scăzuse treptat de la un litru pe zi, până la un sfert, așa că trebuia să aștept o săptămână să-mi vină rândul. De regulă renunțam în favoarea celor cu copii mici acasă, acum însă am refuzat pe toată lumea. Era în mai, până la Paști mai erau două zile și maică-mea mi-a cerut să-i aduc lapte ca să facă o prăjitură. Cu mâinile înfipte în păr, dușmancele gâfâiau cu șuierături puternice. Zburau vorbele veninoase scuipate cu ură între ele. Târâtură! Târfă! Rapandulă! Curvă nenorocită! Acuzații de infidelitate, personaje bizare, șefi de departament, maiștrii, ingineri, trecuți printre picioarele lor, toate pentru un post călduț, o categorie sau repartiție de apartament. Lucrau în același birou și până atunci erau cele mai bune prietene, intime chiar. Au plecat ciufulite, cu hainele în dezordine, amenințări reciproce strigate în gura mare în timp ce colegii râdeau cu deplină satisfacție. Nu-mi venea să cred că oamenii sunt în stare de așa ceva numai pentru atât de puțin. Era îngrozitor ceea ce am auzit, mi se arăta o mizerie înfiorătoare în naivitatea de om tânăr care descoperă realitătea dură din mediul industrial. Vara a trecut, în septembrie, la o revizie tehnică, băgat adânc într-un dulap, ascultam discuția dintre cei patru colegi, care făceau un clasament al abilităților erotice și sexuale ale celor două doamne de la birou. Șocat, am scăpat șurubelnița. Băieții m-au văzut, habar nu aveau că eram acolo și tăceau cuprinși de stânjeneală. Toți erau căsătoriți. Dezmeticiți, mi-au cerut să-mi țin pliscul și m-au invitat să-mi înmoi brișca, viața e scurtă și așa a fost lumea de când e ea făcută. Nu știau ce furtună de emoții au stârnit în sufletul meu invitația lor, fiindcă doamnele erau tinere, sub treizeci amândouă și foarte frumoase. Eram tentat îngrozitor pe de o parte, pe de alta, mi-era rușine și nu înțelegeam de ce. Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât mai mult ceva îmi spunea că în aritmetica iubirii, fie ea ocazională, trebuie să fie maxim doi. Orgiile aveau loc la parterul unui bloc, într-o garsonieră, vizavi de complexul alimentar din deal. Nu era nici colină măcar, era cu un metru jumate deasupra șoselei. Într-o seară de octombrie, în fața măcelăriei, înghesuiți umăr la umăr, nervoși cot în cot, împinși șold în șold, agresivi picior peste picior, cu mare grijă pentru bonuri și banii din buzunare, o mulțime de bombănitori stăteau la o coadă uriașă, animați de dorința disperată că poate, poate, se bagă ceva, în speranța că vor putea să-și ridice porția de un kil de carne pe lună. Când se apropia de ora închiderii, în crepusculul amurgului, a venit curentul. Toți cei de la coadă, au putut admira în voie două bucăți bune de carne, proptite în patru oase și pârlite molcom. Din ce cauză nu au tras perdeaua, nu știe nimeni. Și cum de întrerupătorul rămasese inchis... și de ce erau două becuri în lustră. Dar acum, recunoscuți, deveneau subiect de bârfă și batjocură. Iar bârfa dintr-un orășel mic, monoindustrial, are capacitatea fizică de a străpunge și cei mai groși pereți de beton, uși de oțel și se răspândește din ce în ce mai învolburată cu viteza luminii, universul întreg invadat. Reproșuri, certuri, acuze, divorțuri dureroase și costisitoare. Plus sancțiunile primite pe linie politică fiincă toți erau membrii de partid, grozăvia criticii în fața colectivului, dar cel mai crâncen pentru ei a fost votul de blam cu avertisment. Am dat ochii cu fiecare și în mod surprinzător, mă acuzau de tot ceea ce li se întâmpla. Ele, au ajuns să fie șantajate că nu le-am dat laptele. Ei au intrat în bucluc fiincă nu le-am dat laptele lor. Ei au copii, eu nu. Nu credeam că o să fiu afectat, dar toată lumea mă arăta cu degetul. Zgârcit. Chitros. Chiar și soțul uneia dintre ele m-a făcut distrugător de familii. Eram mai mulți acolo, răstit am replicat: nu ți-am regulat femeia, nu-i vina mea că-n țara vacilor nu este lapte, că-n țara porcilor nu este carne, că-n țara grâului pita e la cartelă! Vai, câtă dezpobare, câte reproșuri față de gura mea spurcată. M-au avertizat că o să am de suferit. M-am speriat. Nu s-a întâmplat nimic, totul s-a estompat, timpul trece , rănile se cicatrizează. A trecut și schimbarea de regim, fabrica s-a închis, oamenii au plecat care încotro ca să supraviețuiscă, anii se duc în goană. Acum e caniculă, vreau să mă plimb la umbra copacilor până nu vine seara și începe hărmălaia plină de nonsens pompos numită Zilele orașului ținute la marginea parcului. Drumul până acolo este gâtuit de șoseaua veșnic spartă, de trotuarele și bordurile în eternă refacere și vrând, nevrând, trebuie să treci pe lângă biserica nouă, singura construcție din oraș făcută după anii ’90. Mulțimea de oameni care dau năvală, experimentează efectul de pâlnie. Înghesuiți umăr la umăr, nervoși cot în cot, împinși șold în șold, agresivi picior peste picior, cu mare grijă pentru banii din buzunare, o mulțime de bombănitori animați de dorința disperată că poate, poate ajung mai aproape de scenă, în speranța că vor putea să-și vadă idolii, ahtiați după mirosul de cărnuri pârlite pe grătare, nemulțumiți de prețurile exagerate la bere. Din cauza căldurii, tinerele despuiate, în ținute toride, contribuie la creșterea temperaturii. Pe băncile din fața bisericii, la umbră, câțiva vârstnici, cântăreți în cor, privesc puhoiul de oameni dornici de divertisment. Cocarde tricolore prinse cu insigne aurii. Îi recunosc. Vreau să-i salut, nu i-am văzut de multă vreme. Dezamăgiți de bubuiala boxelor care le dă repetiția peste cap, comentează critic masa compactă a trecătorilor. Câtă destrăbălare, cât desfrâu, ce obrăznicie la tineret, rău a ajuns lumea, se duce țara de râpă, pe vremea noastră nu vedeai așa ceva. Nu mai suntem suverani. Asta nu e țara noastră. Țara noastră a fost furată. Îmi pun întrebarea cine le-a furat-o și ei unde naiba au fost de n-au avut nici o reacție? Am ajuns în fața lor în momentul în care, cu unanimitate deplină în gânduri și simțiri au decretat a cappella că înainte era mai bine. Și Dumnezeu să mă ierte, dar gura mea bogată, generatoare de belele de-a lungul vieții, nu s-a putut abține:
─ Înainte să se spargă sticla sau înainte să se aprindă lumina?
Cuvinte cheie :
Mulțumesc pentru apreciere. Mă bucur că v-a plăcut.
Mioara Manoilă a spus :
Lecturat cu plăcere!
O radiografie a unui prezent dureros descris cu măiestrie. Felicitări cu drag şi prețuire!
De, bezna minții.
Îmi pun întrebarea cine le-a furat-o și ei unde naiba au fost de n-au avut nici o reacție? Am ajuns în fața lor în momentul în care, cu unanimitate deplină în gânduri și simțiri au decretat a cappella că înainte era mai bine. Și Dumnezeu să mă ierte, dar gura mea bogată, generatoare de belele de-a lungul vieții, nu s-a putut abține:
─ Înainte să se spargă sticla sau înainte să se aprindă lumina? finalul este excelent si pe masura ,de apreciat vivacitatea scririi si balanta critica ce isi gaseste atuuri de un rationament exemplar!
toate cele bune!
doua imagini, doua tablouri diferite pictate in nuante de gri. textele de tipul acesta, fie ca este vorba despre comunism sau orice alta perioada, au calitatea de a conserva trecutul, sa spun asa. vezi ceea ce nu gasesti in cartea de istorie.
text bine scris,
Vă mulțumesc pentru lectură și apreciere.
Mioara Manoilă a spus :
Lecturat cu plăcere!
O radiografie a unui prezent dureros descris cu măiestrie. Felicitări cu drag şi prețuire!
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ - poetă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR (redactor promovare cultură media)
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic
CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ (redactor promovare cultură media)
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor