Ultimul cadou
Demult, pe vremea când nu apăruseră încă medicii de familie, trăia, într-o mică comunitate de munte, o farmacistă ce avea grijă de sănătatea oamenilor din jur.
Dimineață, farmacista trecea pe la fiecare și-l întreba cum se simte și dacă-l doare ceva. Dacă găsea pe cineva bolnav, farmacista pleca îndată, însoțită de câinele ei Tobi, prin pădure, pentru a căuta leacurile potrivite. Spre seară se întoarcea, le prepara, și-n puterea nopții le ducea celor suferinzi. Nu vroia nimic în schimb - mai toate le oferea cadou, pentru că și ea le primise în dar de la Mama Natură.
Comunitatea supraviețuia datorită cadourilor farmacistei. Fără ele, ar fi pierit demult...
Uneori însă, cineva din sat se îmbolnăvea așa de tare încât aproape nimic nu-l mai putea salva. Oricât de mult se străduia farmacista era în zadar. Plantele pe care le găsea prin pădurile dimprejur nu erau suficient de puternice.
Știa că există o singură plantă care putea trata orice boală. O plantă mică cu frunze ascuțite și flori albastre de culoarea cerului ce înfloarea doar o dată la o sută de ani. Unii o numeau planta vieții. Oricine ar fi băut un ceai din planta vieții, și-ar fi revenit îndată.
Dar, planta vieții creștea doar pe vârful unui munte înalt pe care mai nimeni nu îndrăznea să-l urce. Era atât de abrupt încât orice mică greșeală era fatală. Foarte rar reușea cineva să ajungă la planta vieții și să se întoarcă teafăr cu ea. Foarte rar. Oamenii își pierdeau viața încercând să ajungă la ea.
Farmacista încercase și ea de câteva ori să ajungă pe acel vârf pentru a o culege. Dar nu reușise. Zăpezile, înghețul, foamea cumplită sau rănile, o întorseseră de fiecare dată din drum. Sau, poate Dumnezeu îi blocase calea pentru a-i salva viața.
De fiecare dată se întorcea tot mai abătută și mai îngândurată. Un gând, ca un pat de ace care o făcea noaptea să se întoarcă de pe o parte pe alta, pusese stăpânire pe ea. Un gând din acela care o încărunțea și îi mânca puterile.
Anii treceau în galop. Farmacista îmbâtrânise rapid, roasă fiind de neputința de a salva cazurile grave din jurul ei. Simțea în spate povara unei vieți neîmplinite …
În al cincizecilea an al vieții, într-o zi de iarnă, locuitorii satului o găsiseră înțepenită pe marginea patului. Îi făcuseră o înmormântare tăcută și plină de recunoștiință. O îngropaseră alături de Tobi, într-o poiană, plină de flori, în care farmacista găsise, de-a lungul timpului, multe leacuri pentru cei bolnavi. Pe piatra funerară era scris un singur cuvânt: Mulțumim! Era un ultim semn din partea oamenilor cărora cadourile farmacistei le salvase viața.
În primăvara următoare oamenii care aveau grijă de mormânt observaseră ceva ciudat: întreaga poieniță înverzise și se umpluse de flori, dar pe locul unde fusese înmormântată farmacista nu răsăriseră nici măcar un fir de iarbă. Încercară să ude pământul, dar … nimic. Își făcuseră cruce, chemară și un preot, dar … nimic. Speriați fiind, nu mai veniseră să îngrijească mormântul sterp și ocoleau poienița cu pricina de la mare distanță, făcându-și cruce.
Anii treceau, iarăși în galop. Cincizeci la număr. Oamenii care o cunoscuseră pe farmacistă se prăpădiseră de mult. Le luaseră locul nepoții lor care nu mai știau toate poveștile strămoșești.
Într-o zi de primăvară, doi copii ce se jucau prin sat văzuseră un pui de iepure și se luaseră după el. Iepurele, sprinten, alerga în fața lor, ducându-i tot mai adânc în pădure. Într-un final intră în poiana pe care oamenii bătrâni o ocoleau cu frică și se opri sub un tufiș. Copiii, neștiind ce e aia teamă, îl urmară. Făcură câțiva pași și apoi se opriră cu respirația aproape tăiată: în mijlocul poienii, o bucată de pământ de lățimea unui om era acoperită de sute de tulpini de plante mici, cu frunze ascuțite și flori albastre de culoarea cerului!
Răspunsuri la Aceste Discuţii
-
Legătură Răspunsul lui Chris în
-
cadoul suprem, dar care, din pacate, nu mai stia nimeni ce reprezinta. as fi citit mai mult...
-
Legătură Răspunsul lui Ada Nemescu în
-
Am citit cu răbdare această poveste care de fapt este o LEGENDĂ!
Titlul este bine ales, eu i-aș fi spus, însă, *FLOARE DE NU-MĂ-UITA*
Este un stil de a povesti, IMPERSONAL...
Faptul că se repetă de atâtea ori cuvântul farmacista, este un pic agasant, putea purta un nume, sau se putea găsi termeni sinonimi, cumva îmbunătății bagajul lexical...
Ideea de a face cunoscute legende în istorisiri cu tâlc și învățăminte, este un semn bun...
Spor și inspirație!
Bine ai revenit pe site!
aDa
-
Legătură Răspunsul lui Nikol MerBreM în
-
Povestea e frumoasă, dar câteva pasaje pot fi revizuite.
Despre
colaborări
link-uri utile
Zile de naştere
Zile de naştere sărbătorite astăzi
Zile de naştere sărbătorite mâine
donații
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Așteptăm DONATORI și pentru perioada septembrie 2022 - septembrie 2023:
-
Activitatea Recentă
Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”
© 2023 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
