În noaptea tristă, limpede, banală, te plimbi prin cameră, goală, te înfăşori în umbre, pe pereţi scrii poveşti şi tot întrebi în şoaptă "Unde eşti? Unde eşti?", nu mai vrei să-ţi imprimi pe pânza lungă a răbdării şi aşteptării, chipul serbăd de Penelopă uitată, dintr-o epopee zbuciumată şi scăpătată, te rănesc florile, cărţile, culorile, te întorci temător pe urmele unui gând înşelător, venit dintr-un vis sau din abis (nici tu nu mai ştii, printre atâtea melancolii, grele ca plumbul sau străvezii), cauţi înfrigurată şi găseşti privind dintr-o parte umbra ochiului meu printre pagini ca un semn de carte, prin colţuri întunecate îmi descoperi tăcerea, dulce ca mierea, amară ca fierea şi, cercetând insistent pe covor, vezi urma pasului meu şovăitor în dormitor, din cearşafuri şifonate şi perne scuturate, cad alintate săruturi fierbinţi sau cuminţi, iar lângă o ceaşcă pe jumătate plină cu cafea amară, stăruie gestul meu de a-mi aprinde-o ţigară, rosteşti cuvinte ciudate, reinventate, închegate în cântece-descântece, în jelanii-litanii, rogi frunzele şi vântul să colinde pământul, să-mi găsească gândul, rogi cocorii şi norul să-mi găsească dorul, rogi ploaia să găsească văpaia iubirii mele de astă-vară, să ţi-o aducă povară uşoară, rogi cochilia găunoasă să m-aducă acasă, rogi zei păgâni să întârzie ziua de luni, iar luna şi ceaţa să adoarmă dimineaţa, Penă Corcoduşă proiectată într-un veac postmodern şi buimac, ce nu găseşti leac durerii tale autumnale, care te frânge şi răsfrânge, care te chinuie, chirceşte, înfrânge, şopteşti racului ezitant să înveţe mersul înapoi pe dusul tău amant, cu trei lacăte şi nouă petale încerci să mă întorci din cale, cu panglici roşii şi-un fir de pelin mă inviţi la un pahar cu vin, trimiţi doi şoricei cenuşii cu doi clopoţei argintii să dea zvon peste zare să mă înfioare, şi iată că vin toate, şi piciorul, călătorul, şi celula, sprânceana şi geana, şi sângele, şi neuronul, şi barba nerasă, şi privirea ceţoasă, şi inima, şi respiraţia, şi excitaţia, şi sărutul, mutul, pe degetul cu inel, pe cercel, pe părul despletit şi sânul înflorit, iată ochiul tău înecat în ochiul meu şi liniile din palma ta curgând în cele din palma mea, ca nişte pâraie mărunte în râuri vijelioase de munte, iată povestea mea contopindu-se cu a ta şi drumurile noastre toate intersectate, iata noaptea în care ca un copil năzdrăvan fac să se aprindă artificii pe tavan, iată braţele mele cuprinzându-te, mângâindu-te, alintându-te, legănându-te, adormindu-te..., iar prin somnul izbăvitor te aud cum tresari uşor şi îngâni rugăcini către zeii păgâni să întârzie ziua de luni, iară luna şi ceaţa măcar puţin s-adoarmă dimineaţa...

Vizualizări: 92

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Înlănţuire de sentimente, de trăiri într-un text epico-liric fascinant şi muzical. O muzică suavă care se transformă în după viziunea aluzivă, după simţământul sufletului şi după rima existentă.

Un mic text care se adresează sensibilităţii cititorului.

serbăd - searbăd

Cu deosebită admiraţie, Sofy!

O mică bijuterie. Mi-a plăcut!

Cu drag,

Răspunde la discuţie

Insignă

Se încarcă...

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

Activitatea Recentă

Emil Dumitru a contribuit cu răspunsuri la discuţia Labirintul verde - XIX - a utilizatorului Emil Dumitru
cu 9 minute în urmă
Postări de log efectuate de Dinca Valerian
cu 1 oră în urmă
Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Un lan de trestii înfloreşte... a utilizatorului Camelia Ardelean
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Dinca Valerian îi place postarea pe blog Un lan de trestii înfloreşte... a lui Camelia Ardelean
cu 1 oră în urmă
Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog la plug a utilizatorului Dinca Valerian
cu 1 oră în urmă
Camelia Ardelean a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog E noapte în mine... a utilizatorului Camelia Ardelean
cu 2 ore în urmă
Camelia Ardelean a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog E noapte în mine... a utilizatorului Camelia Ardelean
cu 2 ore în urmă
Camelia Ardelean a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog E noapte în mine... a utilizatorului Camelia Ardelean
cu 2 ore în urmă
Camelia Ardelean a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog E noapte în mine... a utilizatorului Camelia Ardelean
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Marginean Liliana îi place postarea pe blog dar a lui Vasilisia Lazăr (da Coza)
cu 3 ore în urmă
Ana Cîmpeanu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Un lan de trestii înfloreşte... a utilizatorului Camelia Ardelean
cu 3 ore în urmă
Postare de log efectuată de Camelia Ardelean
cu 4 ore în urmă
Lui Marginean Liliana i-a plăcut discuţia Din Cuvânt, prin Cuvânt şi pentru Cuvânt a lui Vasilisia Lazăr (da Coza)
cu 4 ore în urmă
Camelia Ardelean a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Mă tem a utilizatorului Blăjan Ovidiu
cu 4 ore în urmă
Camelia Ardelean a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog la plug a utilizatorului Dinca Valerian
cu 4 ore în urmă
Camelia Ardelean a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog dar a utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza)
cu 4 ore în urmă
Lui Vasile Grozav i-a plăcut discuţia Din Cuvânt, prin Cuvânt şi pentru Cuvânt a lui Vasilisia Lazăr (da Coza)
cu 5 ore în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog În Epoca Luminilor difuze a utilizatorului gabriel cristea
cu 6 ore în urmă
Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog erudiție a utilizatorului Dinca Valerian
cu 6 ore în urmă
Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tramvaiul de lângă casă a utilizatorului Dinca Valerian
cu 6 ore în urmă

© 2020   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor