Stanca

[IOAN VASILE]

STANCA

 

 

 

Am cunoscut-o pe Stanca  prin anii de după Festivalul de la Woodstock pe când mă învârteam prin cluburile ce aduceau muzica rock către lagărul nostru de liceeni comuniști. Era femeie de serviciu la sindicaliști și tot de acolo a ieșit la pensie după așa-zisa revoluție din ‘89. Pe soțul ei l-a chemat Maricică și a lucrat la turnătorie în combinatul siderurgic multă vreme. Lumea zicea că avusese pensie bună de acolo dar el sărmanul, înghițise o groază de gaze si pulberi de metale pentru acei bani de care nu s-a folosit îndeajuns.

Prin toamna lui ’37 când s-a născut viitorul Maricică, bărbații erau la băut că ieșise tulburelul. Nici nu a apucat tac-su să se ducă pe la primărie să îi dea vreun nume. La vreo 2 săptămâni după aia când născătoarea l-a întrebat pe barbată-su de a declarat copilul ori ba, acesta era tot călare pe zeamă de struguri. S-a dus ea și i-a zis unuia de pe la cancelarie că și-a dorit o fată că fetele sunt mai iubitoare de părinți și dintotdeauna a vrut să îi dea numele Maricica și apăi dacă e băiet, să îi spună tot așa că ea nu mai caută alt nume. Notarul primăriei a hotărât atunci că să fie precum a vrut femeia și a mai băgat o pălăriuță de la sine putere de a ieșit Maricică.

Nu demult, la pomana de după îngropăciunea lui Maricică, soția lui, Stanca, se ducea pe la mai toți bărbații de la mese și dădea cîte ceva, ba o batistă legată cu câțiva bănuți pentru plata podului când s-o trece pe lumea cealaltă, ba câte o bărdăcuță nouă cu puțin vin în ea și spunea fiecăruia: “Să fie de sufletul lui Maricică, că a fost om bun”. La femei mai dădea câte o față de masă ori de pernă brodată cu dichis, cu dantelă pe margini, pregătită cu mulți ani înainte pusă într-un scrin în camera de la față spre păstrare pentru când o veni sorocul,  precum făcea fiecare femeie așezată când îi murea bărbatul ori unul dintre părinți. Ginerelui nu a vrut să îi dea nimic și uitându-se crunt pe sub sprâncene îi reproșă: “Niciodată nu ai vrut să îi zici tată lui Maricică !“ Acesta luat pe nepregătite, îi aruncă vădit deranjat de acele vorbe spuse în fața tuturor: “Cum să-i zic așa că doar un tată am ?” Până la urmă s-a îndurat Stanca de el că și el era băiat bun și-apăi pomana e pomană. I-a dat o pătură spunându-i: “Să fie de sufletul lui Maricică. Să te-nvelești cu ea și când ți-o fi bine și cald să-ți aduci aminte de ăla de ți-a fost al doilea tată-n viață”. Primi răspunsul cuvenit de “Săru-mâna Mamă” și se lumină la față Stanca.

 

Flacăra candelei de lângă poza lui Maricică se roti într-un dans al mulțumirii.

 

 

 

 

[Sofia Sincă]

O pastilă moralizatoare, o proză foarte scurtă. Nu se poate forma impresie pentru proză doar din atât.

Am citit cu plăcere,

Sofi

[IOAN VASILE]

Mulțumesc pentru cuvinte. Da, schița s-a dorit a naște un zâmbet. Mă bucur că v-a produs plăcere.

Duduș

Sofia Sincă a spus :

O pastilă moralizatoare, o proză foarte scurtă. Nu se poate forma impresie pentru proză doar din atât.

Am citit cu plăcere,

Sofi