Sonet de toamnă

[Lucian Oltean]

Mi-am dorit întotdeauna să păşesc în pădure desculţ pe frunzele toamnei.
Ele spun vechi poveşti ce vin din pamânt şi urcă în mine prin tălpi ca seva de viaţă reprimată de brumă.
Copacii sunt atât de frumoşi când plâng frunze şi rostu-şi găsesc în covor.
Acolo-s şi eu şi vorba şoptită atinsă-i în cald şi în molcom în rece şi ud .
Copacii sunt goi şi eu sunt gol la picioare.
Ei nu suferă frig iar mie mi-e cald pentru că ei ard în mine de dorul frunzelor lor.

[Corina Militaru]

Acolo în pădure, în frunze, în natură suntem și noi. Înțelegem, dacă ne îngăduim să simțim această legătură. :)

[Ion Lazăr da Coza]

Cu un strop de atenție în plus, putea ieși un foarte frumo poem în proză.

da Coza

[Vasilisia Lazăr]

Toamna frunzele nu mor... Cântă numai... Cântec de lebădă... Şi-n risipita frumuseţe te cheamă, te îmbie, te aşteaptă... Îndrăgostite de vântul hoinar se aruncă toate în vârtej nebun. E atât de incitant să descoperi frumuseţea ascunsă a frunzelor căzute! Ele au modestia de a îngenunchea înaintea ta, de a-ţi îmbrăţişa picioarele cu tremurul vântului trecând prin ele. Dar ochii tăi le-au uitat... Treci indiferent, cu paşii obosiţi... A mai căzut o frunză. Şi ce dacă? Dar ea se-avântase în salt nebunesc să-ţi cadă ţie la picioare... Şi tu o calci indiferent, în pas grăbit... Speranţele mor în pas de dans, călcate în picioare de ochi care nu ştiu încă să vadă... Nu călca frunzele care ţi se aştern la picioare! S-ar putea să fi cântat special pentru tine! Undeva, în splendoarea lor, poate îţi vei regăsi visele...

Frumos poem în proză!

[Lucian Oltean]

Vasilisia, sunt onorat şi simt că am primit un tort, cu toate că sunt născut în iulie. Primeşte un buchet din ale toamnei frunze şi să-ţi atingi cu ele fruntea in prietenesc sărut. De am călcat pe frunze nu le-am strivit că sunt uşor şi sunt sărac în spirit . Doar am citit în ele bucuria viselor regăsite în nobila rugină.