Despre Scrisoarea a IV-A        partea 1/2

 

     Nu cred că mai pot comenta şi a patra scrisoare a MPN, ea foloseşte aceeaşi tematică şi acelaşi sictir! „Sunt sătul de aşa viaţă…” Eu nu! Sper că nici voi cei care aţi ajuns să citiţi până aici! Cu atât mai puţin tu „suflete al nostru”!

Cum ar fi scris poezie MPN dacă ar fi trăit după Nichita, Sorescu şi Dinescu? Sunt convins că şi în acest caz ar fi devenit, incontestabil, tot MPN!

A patra scrisoare către tine este lipsită de poezie.

                                                          

 

 

                          

Scrisoarea   a IV-a.   Piciorul de lemn

 

 

Trenul nu pornise bine din gară când uşa compartimentului s-a deschis şi a intrat preotul. Nu avea bagaje multe, doar o geantă diplomat, mai mult un semn al rangului decât o necesitate.

- Bună seara! Chiar dacă nu am loc aici am fost îndrumat să intru şi să stau cu dumneavoastră. Peste trei ore ajung la Iaşi şi cobor.

- Este liber, sunt singur în această cuşetă. Merg mai departe, peste Prut. L-am trecut prima dată şi m-am întors fără un picior. Aici, în compartiment, este loc pentru încă un picior. Acum…

Liniştea a fost necesară pentru ca preotul să constate că omului din faţă îi lipsea piciorul drept de la genunchi.

- Războiul, spuse preotul, aduce atâtea nenorociri!…

- Spune-mi, părinte, de ce lasă Dumnezeu oamenii să se omoare între ei? Dumneata ai învăţat la şcoala dumitale. Dacă suntem făcuţi după chipul şi asemănarea Lui înseamnă că răutatea noastră o avem…

- Opreşte-te! Gândurile şi cuvintele au în ele, odată formulate, puteri deosebit de mari! Ştii că la început a fost Cuvântul care a creat lumea! Răutatea, precum şi toate fărădelegile noastre sunt ferestrele prin care noi vrem să fim ceea ce suntem cu adevărat şi să arătăm aceasta prin fapte… Sunt, într-un fel, imaginea adevăratei noastre condiţii, cea în care am ajuns… Iar suferinţa este încercarea prin care curăţăm aceste racile din suflet… Ar trebui să fim mult mai buni şi mai îngăduitori!

- Părinte, prea multe vorbe! Nu te-am înţeles! Spune-mi de ce am pierdut eu piciorul acolo?

- Alţii au pierdut viaţa! Pentru ei nu erau multe căi de salvare a sufletului, de aceea au murit! Dumneata, cu siguranţă, nu ai fost atât de căzut în păcat, suferinţa trebuia să te ajute… Nu ai fost nici destul de sfânt pentru a fi chemat şi iertat de suferinţă! Ai fost lăsat în viaţă pentru a te gândi la Creator, numai aşa puteai să înţelegi faptele Lui… să-ţi înalţi sufletul spre El!

- De ce a lăsat războiul, pentru ce am fost trimis la abator?

- A fost alegerea oamenilor! Oferta cea mai generoasă, pacea, nu a convins spiritele înfierbântate ale vremii, s-a ales războiul!

- Vorbeşti altă limbă! Înseamnă că războiul acela înfiorător a fost voinţa Lui!?

- Dorinţele Sale sunt împletite cu ale noastre, ale oamenilor! Ca un Tată ce ne este, primeşte de la noi semnele şi ne trimite acele răspunsuri pe care la merităm. Neînţelegând legile cele mai importante ale desfăşurării faptelor, oamenii folosesc libertatea dată de Creator în scopul urcării spre bine, tocmai invers, alergând spre rău. Atunci când relele se strâng şi sunt prea multe, când atârnă greu şi apasă Pământul, ele sunt azvârlite în neant. Această eliberare este grea şi dureroasă! Când ţi s-a retezat piciorul, odată cu el s-a pierdut şi o mică parte din urgia acumulată prin păcatele oamenilor…

- Adică moartea a milioane de oameni a fost un bine? Cei ucişi aduceau, fiecare înparte, o uşurare a păcatelor?!

- Da… Oricum m-aş strădui să-ţi explic, tot nu m-ai crede!

Au tăcut amândoi, preotul surprins de greutatea exprimării unor argumente clare şi convingătoare, iar ostaşul cu piciorul tăiat nemulţumit de faptul că nu pricepea nimic din vorbele acestuia.

Ar fi fost simplu, dar neconvingător să-i spună: „Aşa a fost să fie!” Sau: „Cine poate dezlega şi înţelege faptele sau lucrarea Domnului?” Simţea că pentru acest om era nevoie de mai mult decât generalităţi.

- Pentru fiecare dintre noi, şi moartea este importantă… Câştigul căpătat în acel moment este esenţial… Depinde dacă mori iubind sau hulind pe Dumnezeu!

- Nu vorbeşti ca un preot, mai mult ca un cărturar… Dar mă duc după el!

Preotul nu a înţeles bine după cine este plecat omul din faţa lui. Aştepta continuarea, dar, nevenind, întrebă:

- De fapt, ce ai vrut să spui? După cine te duci?

- Am plecat să-mi găsesc oasele pe acolo pe unde au rămas! Spune şi dumneata, cum am să fiu îngropat cu o parte din trup lipsă? În loc de picior o buturugă! Aşa ceva nu se poate! Deci, atunci când voi muri, vreau să am măcar toate oasele împreună!

- Câţi ani au trecut de atunci?

- A!… Peste patruzeci.

- Cum crezi că le vei descoperi? Poate au fost arse împreună cu alte resturi umane, aşa cred că se face cu…

- Nu părinte, acolo nu prea erau lemne, benzina trebuia pentru tancuri… Le îngropau într-o râpă. Am pus semn un pietroi.

- De unde ştiai locul?

- Am dat mâncarea pentru o zi celui care făcea gropile şi acoperea resturile cu pământ. Tot el îngropa şi morţii. Fără preot, ei nu aveau pe front aşa ceva! Doar votcă! În Crimeia nu aveau cum să ne împingă înapoi! Trimiteau valuri, valuri de soldaţi beţi… Se ţineau la braţ şi cântau! Ce puteam să fac? Trăgeam cu mitraliera, eram servant, trăgeam până se încălzea ţeava. Nu mă puteam opri, valurile de siberieni veneau într-una şi nu avea cine să mă înlocuiască! Mai trăgeam o rafală, mai culcam douăzeci-treizeci… Ştiam că se va bloca, nu aveam ce face! Atunci am fugit, am lăsat-o şi alergam cât de repede se putea. Trăgeau şi ei, dar nu ne ajungeau pe toţi! Pe mine m-a retezat! Căzând am crezut că mă împiedic, nu mă puteam scula, picasem ca o curcă. Mă ţineam cu mâinile de picior, deasupra genunchiului, încercam să opresc sângele. Repede au ajuns primii soldaţi ruşi, aveau automate cu roată şi trăgeau aiurea în camarazii mei care fugeau. Aveau, fiecare, câte două picioare! S-au uitat la mine, au trecut mai departe cântând şi trăgând.

- Curios, nu te-au ucis? Auzisem că nu luau prizonieri!

Povestitorul nu-l auzise, rămăsese pe dealurile Basarabiei. Continuă fără să răspundă:

- Apoi s-au apropiat alţii cu puşti, ei au baionetele lungi ca nişte ţepuşe de fripturi. Cred că trebuiau să ucidă răniţii fără a mai consuma gloanţe! Mă ţineam de picior cu amândouă mâinile, dar sângele tot se scurgea… Vedeam balta crescând şi o priveam buimac, nu ştiam cum pot opri hemoragia! Când am ridicat ochii, soldatul era la trei paşi, avântat, peste o secundă baioneta mi-ar fi străpuns pieptul, sau gâtul zic eu. Aşa mi s-a părut atunci… Am strigat cât am putut slujit de groază: „Nuuu!” Avea ochi albaştrii ca vioreaua… Şi el a cârmit spre dreapta, spre dreapta mea vine spre stânga lui, şi a înfipt baioneta în pământ. A sta rezemat în puşcă un timp. Se odihnea şi el, obosise. Puţea a sudoare nespălată, era la fel de murdar ca noi. Şi păduchii erau din acelaşi neam. Când s-a întors am văzut cum respira greu. A lăsat arma aşa înfiptă şi s-a uitat la picior, mi-a desfăcut centironul şi l-a strâns deasupra genunchiului. Nu mirosea a băutură.

A tăcut lingându-şi buzele, se uscaseră de atâta vorbit. Preotul nu a intervenit sperând să audă restul povestirii. În liniştea vagonului se auzeau doar zgomotele macazelor traversate în staţiile mici. Fără a fi îndemnat soldatul continuă:

- I-am spus pe ruseşte, învăţasem câte puţin de la femei: „Nu-ţi place vodca!? Mulţumesc pentru tot!” Deoarece nu ştiam cum se spune pe limba lui, am adăugat  româneşte: „Dumnezeu să te păzească!” El a strigat după sanitari şi a plecat mai departe, alergând cu baioneta îndreptată către un duşman mult prea departe pentru a fi împuns. Nu cred că a omorât vreun rănit! Eu aş fi fost primul, dar Dumnezeu l-a ocrotit! După o oră au venit brancardierii. Doi bărbaţi şi o femeie. Ea mă înjura, dar mi-a legat piciorul mai bine. Am înţeles că îl vor tăia. Sanitarii m-au dus până la o căruţă plină de răniţi ruşi, m-au răsturnat ca pe un sac de cartofi, iar după o vreme îndelungată am ajuns la spitalul instalat în şcoală. Durerile erau foarte mari! Cunoşteam locul, stătusem câteva zile acolo. Nu ştiu dacă vă plac toate câte vă povestesc!?

- Sunt întâmplări atât de tragice încât îţi taie dorinţa de a vorbi. Doresc să cunosc sfârşitul…

- N-am ajuns la sfârşit! Pentru aceasta, părinte, mai aşteaptă dumneata nişte ani, atâţia câţi vor fi număraţi de Îngerii  Domnului! Muream şi înviam, nu aveau timp de mine. Aduceau mereu alţi răniţi, printre ei şi cei ciuruiţi de mitraliera mea… Că mă gândesc, părinte, am aflat mai târziu, în război au murit multe zeci de milioane de oameni! Şi fiecare om a avut un criminal care l-a ucis! Deci, chiar dacă şi dintre aceştia au mai murit tot sunt acum pe Pământ alte zeci de milioane de ucigaşi! Cum de ne ţine el pe toţi, pe toţi aceia care au ucis încălcând o porunca Divină? Unii au neveste, copii, iubite, se duc la biserică, se roagă şi spun rugăciuni, cer mila Domnului! Cum de nu se crapă catapeteasma şi nu cade crucea din vârful turlei cu atâţia nemernici adunaţi sub icoana lui Iisus Pantocrator?

- El aşteaptă să se ivească remuşcarea fiecăruia…Dumneata mai ştii câţi ai ucis cu mitraliera aceea de care eşti atât de mândru? Şi dacă ai şti ai avea somnul neliniştit, sau ai sta în rugăciuni de dimineaţa până seara, sau ai face pentru sufletele lor pomeni în fiecare sâmbătă? Nu! Toţi v-aţi făcut datoria faţă de regele vostru şi de Mareşal! Şi dacă vor trebui să răspundă… chiar au făcut-o! Mareşalul a fost executat, iar regele fiind, chiar de nu mă vei crede, înscăunat numai cu voia Lui, a fost coborât dintre cei aleşi şi nu va mai putea conduce neamuri! Nu atât pentru moartea oamenilor este el vinovat cât pentru trădarea aliaţilor, lucrare împotriva iubirii! Dumneata ai linişte, zici că ţi-ai făcut datoria! Dar păcatele se fac cu voie sau fără voie, ştiute sau neştiute! Şi nu se iartă uşor!

- Părinte! Glasul soldatului era ferm şi dur. Uimit, preotul se ruşină de elanul său şi se roşi. De ce judeci dumneata pe cei mari, pe cei aşezaţi acolo sus de Cel care  este Stăpânul nostru?  Tocmai dumneata!?... Erai copil când Ţara pierduse bucăţi din trupul ei! Şi nici Patriarhul nu s-a opus să mergem să ne luăm înapoi cea ce era al nostru! Chiar dacă nu am câştigat totul, trebuia să dăm ceva de la noi, ceva, aşa ca piciorul meu, mâna altuia, sau întreg trupul a foarte mulţi! Şi dacă n-a fost să fie să ne luăm toată ţara înapoi atunci să-mi dea mie piciorul lăsat acolo pentru schimb. Acesta este motivul adevărat, vreau să anulez o negustorie necinstită!

- Cred că ai dreptate!...

Urmează scrisoarea a IV-a,  partea 2/2

 

 

Vizualizări: 54

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Încurcate sunt căile Domnului...

Un text impresionant care pune probleme filosofice nerezolvate, din punctul meu de vedere. Nu știu ce amestec poate avea Dumnezeu în războaiele făcute de oameni, deși s-au dus destul lupte în numele Lui sau în numele crucii. Se mai duc și astăzi în religia noastră și mai ales în cea islamică. Se zice că este războiul sfânt. Două noțiuni complet abstracte. Dacă e război nu poate fi sfânt.

Textul este condus bine, are pasaje dramatice, de-a dreptul macabre, greu de imaginat - de război, stări sufletești complexe.

Aș avea un amendament : Puţea a sudoare nespălată, - sună pleonastic. Sudoarea spălată nu pute.

Am citit și am apreciat textul.

Sofy

# Dna Sofia, vă mulţumesc pentru lectură şi comentariul amplu. Observaţia este corectă, se pare că vorbirea curentă este plină de astfel de greşeli.

Dumnezeu este omnipotent, omniprezent şi omniscient. Nimic nu se "întâmplă" decât conform Arhistrategiei Divine.

Răspunde la discuţie

Insignă

Se încarcă...

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

DONAȚII

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII

la: RO82RZBR0000060016707555

titular cont: Lazăr Vasilisia (Raiffeisen Bank)

*****************

Donatori (nume sau pseudonim),

începând cu sept. 2019:

 Mica - 260 lei

 Valeria Merca - 250 lei

Activitatea Recentă

Utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza) îi place postarea pe blog cavaler a lui Djamal mahmoud
cu 5 ore în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog cavaler a utilizatorului Djamal mahmoud
cu 5 ore în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Tânguirea unei cruci - poem dedicat sărbătorii de mâine, 14 septembrie, Înălțarea Sfintei Cruci a utilizatorului Lhana ROMA-NOVA
cu 5 ore în urmă
Lui Mihaela Chitic i-a plăcut discuţia Labirintul verde - II - a lui Emil Dumitru
cu 6 ore în urmă
Lui gina zaharia i-a plăcut discuţia Gicu și cu Ticu fac unu! a lui Mihaela Suciu
cu 10 ore în urmă
Bidulescu Constantin a adăugat o discuţie la grupul
cu 11 ore în urmă
gina zaharia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog și nu mă sperie jefuitorii de comori a utilizatorului gina zaharia
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului Crinu Sorin Leşe îi place postarea pe blog și nu mă sperie jefuitorii de comori a lui gina zaharia
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului Crinu Sorin Leşe îi place postarea pe blog pastel a lui nicolae vaduva
cu 11 ore în urmă
Lui Mihaela Chitic i-a plăcut discuţia Deliciile ultimei luni a verii a lui Pop Dorina
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului Crinu Sorin Leşe îi place postarea pe blog Micuța japoneză a lui Dolha Paul-Alexandru
cu 11 ore în urmă
Lhana ROMA-NOVA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Visul nostru de aramă a utilizatorului Lhana ROMA-NOVA
cu 13 ore în urmă
Lhana ROMA-NOVA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Visul nostru de aramă a utilizatorului Lhana ROMA-NOVA
cu 13 ore în urmă
Lhana ROMA-NOVA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Visul nostru de aramă a utilizatorului Lhana ROMA-NOVA
cu 13 ore în urmă
Lhana ROMA-NOVA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Visul nostru de aramă a utilizatorului Lhana ROMA-NOVA
cu 13 ore în urmă
Postare de log efectuată de Lhana ROMA-NOVA
cu 13 ore în urmă
Lhana ROMA-NOVA şi-a partajat postarea de blog pe Facebook
cu 13 ore în urmă
Lhana ROMA-NOVA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Tânguirea unei cruci - poem dedicat sărbătorii de mâine, 14 septembrie, Înălțarea Sfintei Cruci a utilizatorului Lhana ROMA-NOVA
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Ana C. Ronescu îi place postarea pe blog Lumea ca un vis a lui Corneliu Neagu
cu 13 ore în urmă
Lhana ROMA-NOVA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Tânguirea unei cruci - poem dedicat sărbătorii de mâine, 14 septembrie, Înălțarea Sfintei Cruci a utilizatorului Lhana ROMA-NOVA
cu 13 ore în urmă

© 2019   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor