- Să-mi trimiți toate magnoliile! Eu le-am făcut să-nflorească, sunt ale mele!
- Mi le-ai furat, femeie, și le-ai ascuns în urciorul de cremene. Erai ca o regină când le numărai să vezi de-ți lipsește vreuna! Și triumfai când piesele de șah te umpleau de glorie!
M-a prins! Și cât m-am ferit să nu devin prizoniera lui!
Stăteam spate în spate ca doi întemnițați uitați în soarele stâncilor. Dincolo de noi se auzeau izvoarele împletindu-și glasul în cor de greieri.
- Un văl de dor mi se așează pe ochi...  nu mai știu unde le-am ascuns! Și toate erau pline de har! Ultima dată le-am împărțit unei rochii de bal. Apoi a venit pârjol peste cântecul privighetorii, îl programaseră prăpăstiile mereu flămânde, cu săbii în pereți și ochi ageri.
Punctele cardinale s-au rotit într-un unghi mort. Le-am simțit pulsul pe gâtul meu, pe pleoape...
- Nu, n-am vrut să v-amestec pe voi în povestea asta, le-am spus, vedeți-vă de treabă, eu țes un ștergar pentru sirene, să-l închine adâncurilor spre pacea mea!
Am sărit deodată într-un poem recitat de pustnici și-am împietrit cu piciorul pe ultima scară, cea mai senină. Am reținut lumina care mă călăuzise, să-i învăț puterea de a se dărui și s-o rog să șerpuiască până spre primele mele cuvinte, să le înghețe în adevărul care mă tot încleșta și care mă durea odată cu trecerea mea printr-o Sahară plină de ploi, veșnică și nepăsătoare. M-a privit cum străbăteam aleile rătăcite în oglinda lunii și mi-a atins sfoara de mătase pe care urcasem să deznod inima agățată de talpa îngerilor.
- Cu bine, femeie de foc! Dă drumul corăbiilor să-ți plimbe lacrimile, pirații se vor îmbogăți adunând perle din albia oceanului tău!
Voiam să distrug acele ceasornicului! Mă încuiaseră într-un cadran cu miresme de magnolii și mă botezaseră cu nume nedefinit.
Am închis poarta dintre cer și pământ, cu mâna la ochi:
- Să-mi trimiți, dacă mai găsești vreo magnolie, să mi-o trimiți... că-i a ta...

Vizualizări: 137

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Gingașă scriere, Gina! Cu admirație,

Mihaela

mulțumesc, Mihaela... mi-am amintit de câteva magnolii

Mihaela Popa a spus :

Gingașă scriere, Gina! Cu admirație,

Mihaela

 foarte frumos

mulțumesc, domnule Mony!

Ionel Mony Constantin a spus :

 foarte frumos

Frumos Gina. Încântată!

Cu drag,

S-a făcut! Pot să le pun o fundă roşie?

Cu tot dragul, Mihaela! Sunt de prin august anul trecut:)

Mihaela Suciu a spus :

S-a făcut! Pot să le pun o fundă roşie?

Femeia care nu vrea să recunoască faptul că e îndrăgostită:

- Să-mi trimiți toate magnoliile! Eu le-am făcut să-nflorească, sunt ale mele!

Femeia care se predă:

- Să-mi trimiți, dacă mai găsești vreo magnolie, să mi-o trimiți... că-i a ta...

Între aceste două replici, autoarea, cu pana oferită de Pasărea Paradisului, înşiră diamante.

Îmbrăţişări,

da Coza

mulțumesc, Corina!

Corina Militaru a spus :

Frumos Gina. Încântată!

Cu drag,

deasupra prăpăstiilor, da Coza! uneori sunt... veritabile:))

mulțumesc!

Ion Lazăr da Coza a spus :

Femeia care nu vrea să recunoască faptul că e îndrăgostită:

- Să-mi trimiți toate magnoliile! Eu le-am făcut să-nflorească, sunt ale mele!

Femeia care se predă:

- Să-mi trimiți, dacă mai găsești vreo magnolie, să mi-o trimiți... că-i a ta...

Între aceste două replici, autoarea, cu pana oferită de Pasărea Paradisului, înşiră diamante.

Îmbrăţişări,

da Coza

sublim!

mulțumesc, Lumimnița!

LUMINITA SCOTNOTIS a spus :

sublim!

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR (redactor promovare cultură media)

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ (redactor promovare cultură media)

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

Pentru acest an au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 300 Lei

important!

Comentându-i pe alții, vom fi, la rândul nostru, comentați.
Așa-i într-un cenaclu.

Activitatea Recentă

Dacu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Aștept să-mi vii... a utilizatorului Dacu
cu 1 oră în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dorință a utilizatorului Dacu
cu 1 oră în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog caisa cu pistrui a utilizatorului Mihaela Popa
cu 1 oră în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Răsărit în apus a utilizatorului Monica Pester
cu 1 oră în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog cifra doi a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 1 oră în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Amintiri de avangardă a utilizatorului Costel Zăgan
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului bolache alexandru îi place postarea pe blog Amintiri de avangardă a lui Costel Zăgan
cu 2 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog O noapte cu dor și stele a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 2 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog cifra doi a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 2 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog concert de muzică de gaga a utilizatorului nicolae vaduva
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului bolache alexandru îi place postarea pe blog concert de muzică de gaga a lui nicolae vaduva
cu 2 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog din accidentele altui secol a utilizatorului petrut dan
cu 2 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Frigul este gri a utilizatorului Mihai Katin
cu 2 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog La iarnă voi veni a utilizatorului Maria Mitea
cu 2 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Claustrofobie a utilizatorului Amanda Spulber
cu 2 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog cifra doi a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului bolache alexandru îi place postarea pe blog Peisaj de toamnă (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Dumitru Mocanu îi place postarea pe blog Am uitat... a lui ELENA AGIU-NEACSU
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Am uitat... a lui ELENA AGIU-NEACSU
cu 6 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Am uitat... a utilizatorului ELENA AGIU-NEACSU
cu 6 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor