Motto: Și Dumnezeu mi-a spus: „Iubește-ți dușmanul!” Și eu L-am ascultat, și am început să mă iubesc. – atribuit lui Khalil Gibran (mai caut autorul!) 

 

          Târziu. M-au anunțat că vin, iar vizita inopinată m-a luat prin surprindere. Abia aterizasem dintr-o călătorie prin „locurile sfinte” și frigiderul meu, scos din priză cu o săptămână în urmă, mă privea inocent, alb imaculat și nud complet. Mi-am amintit de încântarea amicilor și câteva like-uri primite la poza: ,,Pui la sticlă” (de fapt singurul fel ce-l încropisem de Crăciun, dar asta nu trebuia să știe lumea) și mi-a picat fisa.

          Ca membră a societății într-o permanentă tranziție, m-am translatat. Proaspăt ieșită din grupul ,,pupătorilor de moaște”, am plecat să îngroș rândul „pupătorilor de rafturi” la supermarket. Foarte bine! Se apropia ora reducerilor, așa că mi-am pus câteva pungi cu legume și fructe, ceva mai acătării, nu le-am cântărit, și-am dat un tur prin magazin să-mi clătesc ochii, un fel de pierde-vară până apar renumitele reduceri, doar n-o să câștige numai patronii, câștigăm și noi, pârliții. După ceva timp, jumate din cumpărăturile mele erau înapoi în raft și norocoasele câștigătoare tronau în cărucior, iar cardul se ascunsese, pesemne nu voia să lingă cititorul, dar la casa de marcat ne-am lămurit. Am ieșit pe fugă și nasul m-a purtat spre mirosurile îmbietoare de „cărneturi”, pe alese! Mno! Un rând substanțial de alți pofticioși, la coadă. Mare șirul, timpul scurt! Acuși vin musafirii... Să cer voie? Cui? La cel din față, la toți? O băbuță m-a scos din impas! Sub ochii mei, o scenă exact ca-n articolul de pe Facebook; îl redau integral, e scris fain:

Kaufland Grill - analfabetism funcțional - proceduri - pui la rotisor

O bătrânică, azi dimineață, la Kaufland Grill... Basma neagră, doliu, soț mort de curând...
A cumpărat doi pui la rotisor și înainte ca vânzătoarea să îi bage în pungile de hârtie, o roagă:
– Poți, te rog, măi mamă, să mi-i tai și mie în două, că vreau să-i dau de pomană?...
Lume la coadă. Toți rămân prostiți de răspunsul vânzătoarei, o fată tânără, vizibil cu educație precară, dintr-o etnie ”defavorizată”:
– Nu pot.
Avea foarfeca aceea mare lângă ea, pe marginea tăvii cu pui.
Bătrânica a rămas mută câteva secunde lungi.
– Cum adică... nu poți? a îngăimat ea.
– Ați comandat pui întreg. Dacă luați jumătăți, puteam să îl tai.
Nimeni nu pricepea nimic... Confuzia și tonul rece al vânzătoarei, lipsa ei de empatie și bunăvoință, m-a determinat să deschid gura și să întreb:
– Și cât e de greu să tăiați un pui în două acum, deși doamna l-a comandat întreg?
– Nu mai pot, că am făcut bon.
– Poftim?
– Puiul întreg e 18 lei și 50 de bani. Jumătățile de pui sunt 10 lei bucata. Scrie acolo, sus!
M-am uitat ”sus” și am văzut că avea dreptate. Dacă luai un pui în două ”jumătăți”, era mai scump cu 1,5 lei.
– Doamna vrea să dea de pomană, așa că puteți face un gest moralmente uman...
– Nu pot.
Refuzul ei ne năucea pe toți. Și-mi creștea tensiunea, gândindu-mă la absurditatea situației.
– Vă dau eu diferența, zic. Dar tăiați-i puiul doamnei, ca să-l poată împărți...
– Nu pot! Și haideți, că mai sunt și alții la coadă!
Atitudinea ei ne-a enervat pe toți. A intervenit și un bărbat:
– Dați-mi mie foarfeca aia, că îl tai eu!
– Nu pot!
– De ce?
– Avem proceduri. Dacă doamna comanda puii la jumate, îi puteam tăia. Acum nu mai putem, că am emis bon.
– Păi vă plătim noi diferența, doar să-i tăiați femeii puiul!!!
– Nu pot. Nu am cum să bat în casă diferența.
Deja tensiunea ajunsese la paroxism! Biata femeie nu înțelegea ce se întâmplă.
– Am trăit în străinătate, la copii, bâiguie ea pierdută, ani de zile, dar așa ceva n-am mai întâlnit nicăieri. Am zis că e mai bine să mă întorc, dar nu e, maică... E mai rău! Țara asta s-a dus de râpă...
Avea lacrimi în ochi.
– Solicit să chemați un șef cu care să putem discuta! am zis imperativ.
O altă vânzătoare m-a privit zeflemitoare și a ridicat telefonul, chemându-și superiorul. Spre surprinderea noastră, o femeie tânără, blondă, aranjată, a sosit ”din spate” în două minute, cu o figură rece, distantă, de parcă era gata să ne mănânce.
– Care e problema?!
I-am expus problema.
– Avem niște proceduri, timpi de execuție, sunt oameni la coadă. Fiecare operațiune este normată și trebuie plătită.
– Dar cu spiritul de întrajutorare a unei femei bătrâne care și-a pierdut soțul și vrea să îi dea de pomană, ce faceți? Cu ”ajută-l pe celălalt ca pe fratele ori sora ta”, cum rămâne? Cu ”a fi oameni, înainte de toate”, cum e? m-am aprins eu.
– Dacă nu ne înțelegeți, nu vă pot ajuta! mi-a zis, a întors spatele și a plecat pe unde a venit, fără să mai privească înapoi.
E aceasta maniera Kaufland de a rezolva situațiile de acest gen? E de vină compania? E de vină ”șefa”? E de vină vânzătoarea educată deficitar (vizibil educată deficitar)? Suntem noi, românii, de vină, fiindcă ne-am înrăit, ne-am uitat bucuria de a trăi într-o comunitate, ca frații?
Nu voi da răspuns la aceste întrebări, fiindcă aș influența prea mult răspunsurile pe care le aștept de la voi. Pur și simplu, eu, ca om, simțind durerea sufletească a acelei bătrâne, aș fi pus mâna pe foarfeca aia blestemată și, într-un minut, aș fi tăiat puii ăia rotisați, ca femeia să își poată duce pomana până la capat.
E doar o poveste, până la urmă... Una care ne arată diferența între a fi om și a fi robot, între a fi o companie care își clădește renumele pe a servi clienții și în afara procedurilor sau doar a-i jecmăni de bani. E o dovadă a analfabetismului funcțional căpătat în școlile românești. E o stare de nefiresc, nenormal, neomenesc, pe care fiecare dintre noi o resimțim din plin, zi de zi...
Bătrâna a plecat fără să-i taie cineva puii... Cu lacrimi în ochi... Învinsă încă o dată de români și România care este așa cum este...  – autor Constantin Pavel

             Nu redau comentariile, să nu pierdem timp. Băbuța mea nu pleca și m-am trezit spunând:

Eu pot! Dați-mi, domnișoară, doi pui tăiați! Plătesc eu și puii doamnei!

             Bogdaproste! Am luat puii întregi și am tulit-o, până să se prindă ceilalți c-am intrat în față. Mai aveam puțin și soseau musafirii. Of, trebuie să trag și puii aștia afurisiți pe sticlă, bine c-am băut berea, și să fac o fundă pe gâtul orătăniilor, așa de pompon. Unde naiba o fi panglica roșie?

Vizualizări: 229

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Mulțumesc, Dorina! A fost o scăpare că n-am răspuns. Te rog să mă scuzi. Îmbrățişări pentru cuvintele frumoase!

Pop Dorina a spus :

Am recitit cu drag. Ești o sursă inepuizabilă de umor, dragă Mihaela. Felicitări!

Așa e regula, dar aici e înainte de g. :))

Mihaela Suciu a spus :

Corect era să scriu panglica, dar am mers pe regula generală că înainte de p sau b se scrie cu m, nu cu n. 

Văleu! :))

Vasilisia Lazăr (da Coza) a spus :

Așa e regula, dar aici e înainte de g. :))

Mihaela Suciu a spus :

Corect era să scriu panglica, dar am mers pe regula generală că înainte de p sau b se scrie cu m, nu cu n. 

Amar, dar... plăcut.

da Coza

Mulțumesc! Ioane, fac exerciții de schimbare a amarului în hilar, aşa mi-e mai senină calea. O toamnă inspirată! 

Ion Lazăr da Coza a spus :

Amar, dar... plăcut.

da Coza

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: Lazăr Vasilisia 

(CEC Bank)

*

DONATORI,

începând cu septembrie 2020:

Valeria Merca 

Sofia Sincă 

Mihaela Popa

Tudor Cicu

Nikol MerBreM

Vasilisia Lazăr 

Activitatea Recentă

Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog Priveşte clipa şi taci ! a lui Stanescu Valentin
cu 14 secunde în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Frunza toamnei a utilizatorului Dinca Valerian
cu 2 minute în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog Frunza toamnei a lui Dinca Valerian
cu 2 minute în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Solstițiu de iarnă a utilizatorului Adelina Labic
cu 3 minute în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog Solstițiu de iarnă a lui Adelina Labic
cu 4 minute în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog Regatul lui Ion a lui gabriel cristea
cu 6 minute în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Regatul lui Ion a utilizatorului gabriel cristea
cu 6 minute în urmă
Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Nod a utilizatorului Dinca Valerian
cu 2 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Vestigiu a utilizatorului Reus
cu 3 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Revolta a utilizatorului Darie Giurgiu
cu 3 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ştiu că sunt a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog Nod a lui Dinca Valerian
cu 4 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Nod a utilizatorului Dinca Valerian
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog Cu zvonuri vestind primăvara a lui gabriel cristea
cu 4 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cu zvonuri vestind primăvara a utilizatorului gabriel cristea
cu 4 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Floare de maidan a utilizatorului Valentin Tufan
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Floare de maidan a lui Valentin Tufan
cu 4 ore în urmă
Chris a contribuit cu răspunsuri la discuţia Castanele a utilizatorului Adelina Labic
cu 4 ore în urmă
Lui Chris i-a plăcut discuţia Castanele a lui Adelina Labic
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Dinca Valerian îi place postarea pe blog Vestigiu a lui Reus
cu 17 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

Labirinturi  2018 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2021   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor