Motto: Și Dumnezeu mi-a spus: „Iubește-ți dușmanul!” Și eu L-am ascultat, și am început să mă iubesc. – atribuit lui Khalil Gibran (mai caut autorul!) 

 

          Târziu. M-au anunțat că vin, iar vizita inopinată m-a luat prin surprindere. Abia aterizasem dintr-o călătorie prin „locurile sfinte” și frigiderul meu, scos din priză cu o săptămână în urmă, mă privea inocent, alb imaculat și nud complet. Mi-am amintit de încântarea amicilor și câteva like-uri primite la poza: ,,Pui la sticlă” (de fapt singurul fel ce-l încropisem de Crăciun, dar asta nu trebuia să știe lumea) și mi-a picat fisa.

          Ca membră a societății într-o permanentă tranziție, m-am translatat. Proaspăt ieșită din grupul ,,pupătorilor de moaște”, am plecat să îngroș rândul „pupătorilor de rafturi” la supermarket. Foarte bine! Se apropia ora reducerilor, așa că mi-am pus câteva pungi cu legume și fructe, ceva mai acătării, nu le-am cântărit, și-am dat un tur prin magazin să-mi clătesc ochii, un fel de pierde-vară până apar renumitele reduceri, doar n-o să câștige numai patronii, câștigăm și noi, pârliții. După ceva timp, jumate din cumpărăturile mele erau înapoi în raft și norocoasele câștigătoare tronau în cărucior, iar cardul se ascunsese, pesemne nu voia să lingă cititorul, dar la casa de marcat ne-am lămurit. Am ieșit pe fugă și nasul m-a purtat spre mirosurile îmbietoare de „cărneturi”, pe alese! Mno! Un rând substanțial de alți pofticioși, la coadă. Mare șirul, timpul scurt! Acuși vin musafirii... Să cer voie? Cui? La cel din față, la toți? O băbuță m-a scos din impas! Sub ochii mei, o scenă exact ca-n articolul de pe Facebook; îl redau integral, e scris fain:

Kaufland Grill - analfabetism funcțional - proceduri - pui la rotisor

O bătrânică, azi dimineață, la Kaufland Grill... Basma neagră, doliu, soț mort de curând...
A cumpărat doi pui la rotisor și înainte ca vânzătoarea să îi bage în pungile de hârtie, o roagă:
– Poți, te rog, măi mamă, să mi-i tai și mie în două, că vreau să-i dau de pomană?...
Lume la coadă. Toți rămân prostiți de răspunsul vânzătoarei, o fată tânără, vizibil cu educație precară, dintr-o etnie ”defavorizată”:
– Nu pot.
Avea foarfeca aceea mare lângă ea, pe marginea tăvii cu pui.
Bătrânica a rămas mută câteva secunde lungi.
– Cum adică... nu poți? a îngăimat ea.
– Ați comandat pui întreg. Dacă luați jumătăți, puteam să îl tai.
Nimeni nu pricepea nimic... Confuzia și tonul rece al vânzătoarei, lipsa ei de empatie și bunăvoință, m-a determinat să deschid gura și să întreb:
– Și cât e de greu să tăiați un pui în două acum, deși doamna l-a comandat întreg?
– Nu mai pot, că am făcut bon.
– Poftim?
– Puiul întreg e 18 lei și 50 de bani. Jumătățile de pui sunt 10 lei bucata. Scrie acolo, sus!
M-am uitat ”sus” și am văzut că avea dreptate. Dacă luai un pui în două ”jumătăți”, era mai scump cu 1,5 lei.
– Doamna vrea să dea de pomană, așa că puteți face un gest moralmente uman...
– Nu pot.
Refuzul ei ne năucea pe toți. Și-mi creștea tensiunea, gândindu-mă la absurditatea situației.
– Vă dau eu diferența, zic. Dar tăiați-i puiul doamnei, ca să-l poată împărți...
– Nu pot! Și haideți, că mai sunt și alții la coadă!
Atitudinea ei ne-a enervat pe toți. A intervenit și un bărbat:
– Dați-mi mie foarfeca aia, că îl tai eu!
– Nu pot!
– De ce?
– Avem proceduri. Dacă doamna comanda puii la jumate, îi puteam tăia. Acum nu mai putem, că am emis bon.
– Păi vă plătim noi diferența, doar să-i tăiați femeii puiul!!!
– Nu pot. Nu am cum să bat în casă diferența.
Deja tensiunea ajunsese la paroxism! Biata femeie nu înțelegea ce se întâmplă.
– Am trăit în străinătate, la copii, bâiguie ea pierdută, ani de zile, dar așa ceva n-am mai întâlnit nicăieri. Am zis că e mai bine să mă întorc, dar nu e, maică... E mai rău! Țara asta s-a dus de râpă...
Avea lacrimi în ochi.
– Solicit să chemați un șef cu care să putem discuta! am zis imperativ.
O altă vânzătoare m-a privit zeflemitoare și a ridicat telefonul, chemându-și superiorul. Spre surprinderea noastră, o femeie tânără, blondă, aranjată, a sosit ”din spate” în două minute, cu o figură rece, distantă, de parcă era gata să ne mănânce.
– Care e problema?!
I-am expus problema.
– Avem niște proceduri, timpi de execuție, sunt oameni la coadă. Fiecare operațiune este normată și trebuie plătită.
– Dar cu spiritul de întrajutorare a unei femei bătrâne care și-a pierdut soțul și vrea să îi dea de pomană, ce faceți? Cu ”ajută-l pe celălalt ca pe fratele ori sora ta”, cum rămâne? Cu ”a fi oameni, înainte de toate”, cum e? m-am aprins eu.
– Dacă nu ne înțelegeți, nu vă pot ajuta! mi-a zis, a întors spatele și a plecat pe unde a venit, fără să mai privească înapoi.
E aceasta maniera Kaufland de a rezolva situațiile de acest gen? E de vină compania? E de vină ”șefa”? E de vină vânzătoarea educată deficitar (vizibil educată deficitar)? Suntem noi, românii, de vină, fiindcă ne-am înrăit, ne-am uitat bucuria de a trăi într-o comunitate, ca frații?
Nu voi da răspuns la aceste întrebări, fiindcă aș influența prea mult răspunsurile pe care le aștept de la voi. Pur și simplu, eu, ca om, simțind durerea sufletească a acelei bătrâne, aș fi pus mâna pe foarfeca aia blestemată și, într-un minut, aș fi tăiat puii ăia rotisați, ca femeia să își poată duce pomana până la capat.
E doar o poveste, până la urmă... Una care ne arată diferența între a fi om și a fi robot, între a fi o companie care își clădește renumele pe a servi clienții și în afara procedurilor sau doar a-i jecmăni de bani. E o dovadă a analfabetismului funcțional căpătat în școlile românești. E o stare de nefiresc, nenormal, neomenesc, pe care fiecare dintre noi o resimțim din plin, zi de zi...
Bătrâna a plecat fără să-i taie cineva puii... Cu lacrimi în ochi... Învinsă încă o dată de români și România care este așa cum este...  – autor Constantin Pavel

             Nu redau comentariile, să nu pierdem timp. Băbuța mea nu pleca și m-am trezit spunând:

Eu pot! Dați-mi, domnișoară, doi pui tăiați! Plătesc eu și puii doamnei!

             Bogdaproste! Am luat puii întregi și am tulit-o, până să se prindă ceilalți c-am intrat în față. Mai aveam puțin și soseau musafirii. Of, trebuie să trag și puii aștia afurisiți pe sticlă, bine c-am băut berea, și să fac o fundă pe gâtul orătăniilor, așa de pompon. Unde naiba o fi panglica roșie?

Vizualizări: 346

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Mulțumesc, Dorina! A fost o scăpare că n-am răspuns. Te rog să mă scuzi. Îmbrățişări pentru cuvintele frumoase!

Pop Dorina a spus :

Am recitit cu drag. Ești o sursă inepuizabilă de umor, dragă Mihaela. Felicitări!

Așa e regula, dar aici e înainte de g. :))

Mihaela Suciu a spus :

Corect era să scriu panglica, dar am mers pe regula generală că înainte de p sau b se scrie cu m, nu cu n. 

Văleu! :))

Vasilisia Lazăr (da Coza) a spus :

Așa e regula, dar aici e înainte de g. :))

Mihaela Suciu a spus :

Corect era să scriu panglica, dar am mers pe regula generală că înainte de p sau b se scrie cu m, nu cu n. 

Amar, dar... plăcut.

da Coza

Mulțumesc! Ioane, fac exerciții de schimbare a amarului în hilar, aşa mi-e mai senină calea. O toamnă inspirată! 

Ion Lazăr da Coza a spus :

Amar, dar... plăcut.

da Coza

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR (redactor promovare cultură media)

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ (redactor promovare cultură media)

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

Pentru acest an au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 300 Lei

important!

Comentându-i pe alții, vom fi, la rândul nostru, comentați.
Așa-i într-un cenaclu.

Activitatea Recentă

Costel Zăgan şi-a partajat postarea de blog pe Facebook
cu 2 ore în urmă
Postare de log efectuată de Costel Zăgan
cu 2 ore în urmă
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Amintiri de avangardă a utilizatorului Costel Zăgan
cu 2 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog you and i a utilizatorului petrut dan
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog caisa cu pistrui a lui Mihaela Popa
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog şi tristeţea se-ntristează a lui Stanescu Valentin
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Romanță de toamnă (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Peisaj de toamnă (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 12 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog şi tristeţea se-ntristează a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 13 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog şi tristeţea se-ntristează a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 13 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog şi tristeţea se-ntristează a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog şi tristeţea se-ntristează a lui Stanescu Valentin
cu 14 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog you and i a utilizatorului petrut dan
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog you and i a lui petrut dan
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog picturile au învățat să învie a lui Ariana Zburlea
cu 14 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog picturile au învățat să învie a utilizatorului Ariana Zburlea
cu 14 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Zidirea a utilizatorului Monica Pester
cu 15 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog Zidirea a lui Monica Pester
cu 15 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Fără îmbrățișare (poezie scrisă în timpul pandemiei) a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 15 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ninge cu amintiri a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 15 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor