Motto:

„Nu s-a mai semnat în nici un fel;

 era o modalitate de a rupe orice comunicare,

de a se păstra într-un spaţiu de neutralitate,

unde nu mai intervin alte pulsiuni externe.”

Marin Mincu- Intermezzo

 

                 „Totul e bine când se sfârşeşte cu bine!” hotărăsc în timp ce mă las, în sfârşit, într-o relaxare lenoasă într-un fotoliul mare, confortabil şi pufos. Ne chemase soacră-mea la un aşa zis parastas al bunicului lui.

            „Lui” adică el, curajosul meu consort care mă socoate imposibilă şi totuşi, rămâne nedescurajat lângă mine. Şi aşa este. Sunt imposibilă.

            Bunicul lui – macedonean (machedonean, cum le place de fapt să spună), mort acum... treizeci de ani. Intrăm în apartamentul circular şi privesc tulbure prin spaţiul care fără nici o raţiune pare curbat cumva.

            Prin uşa întredeschisă a sufrageriei zăresc chipuri pe care nu mi le mai amintesc, sau pe care nu le-am văzut niciodată în viaţa mea. O gălăgie surdă, zgomot înfundat şi, oarecum confuz, de farfurii lovite de linguri şi furculiţe întregeşte tabloul cuprins într-o lumină palidă.

            Intrăm în cealaltă cameră, alăturată sufrageriei în care ne izbim politicos unii de alţii. Sub masca unui zâmbet strepezit, dar suficient de larg, fiecare se luptă „amiabil” pentru un scaun sau un loc lângă bufetul suedez de lângă pat.

            Încep să mă îngălbenesc puţin câte puţin. Cineva cu voce suav-curioasă mi se agaţă fluture de umăr şi îmi şopteşte drăgăstos că e verişoara de la Constanţa. Ceilalţi mă sărută lăptos pe obraz, pe gură, ori, din grabă, pe ureche şi încep să realizez dintr-o dată cât de rău îmi e.

            Îi arunc lui o privire plină de un „nu mă lăsa” lipsit de orice fel de rezonanţă şi mă agăţ disperată de haina-i. Braţul lui mă cuprinde leneş - ocrotitor şi schiţez un vag surâs de recunoştinţă.

            Reuşim să ne aşezăm.

            Verişoara de la Constanţa salvează situaţia. O ador dintr-o dată pentru că nu ştie câte urechi are. Îmi deschide geamul şi-mi ciripeşte numai nimicuri, pentru ca râzând să mă destind.

            Cam după două ceasuri conştientizez în sfârşit că suntem nici mai mult nici mai puţin decât la o pomană. Parastasul de treizeci de ani de la trecerea bunicului în lumea celor drepţi...

            Şi simt şi mai acut izul de tămâie. Întrevăd feţele pământii din camera mesei prin uşa întredeschisă şi-mi vine să cânt dintr-odată aria îndrăgostiţilor din Aida în timp ce-şi aşteptau sfârşitul în peştera blocată.

            Sunt impresionată până la lacrimi de o femeie îmbrăcată în negru, cu dantura cenuşie şi slabă de-i citeşti printre oase. Fiinţa mitologică se aşează chiar lângă mine şi aştept din moment în moment să-şi scoată coasa de undeva din mimul ei de sâni, sau poate din cotul ciolănos din stânga mea.

            Bunica lui îşi face apariţia în cameră: femeia - copil, cu reminiscenţe paralitice. Îi curg lacrimi din ochi când mă vede. Mi-e milă de ea şi-aş vrea s-o pot ajuta cu ceva, dar nu reuşesc să-mi adun fiinţa împrăştiată în fiecare din cei de faţă.

            Îmi şopteşte furişat că eu sunt nepoata preferată şi apoi se adresează tare celorlalţi, rămaşi cu furculiţele în aer, cum că ea a zis întotdeauna să fiu tratată cum trebuie.         Apoi, iarăşi, mie: că sunt a lor de acum dacă port numele lui-lor. Mă sărută până la epuizare şi, tremurând se aşează în dreapta mea. Găsesc puterea să supravieţuiesc “potopului”, după care scena se  sfârşeşte cu amintiri povestite în aromână.

            Toată lumea sporovăie fericită şi râde. Râd şi eu cu gura până la urechi deşi sunt româncă sadea şi nu pricep o iotă din tot ce aud. Observ că fiecare muşchi: buzele, tot chipul meu e un nesfârşit zâmbet pe care aş vrea să-l dărui tuturor, dar nu reuşesc.

            Peste alte câteva minute mi se spune că acuşi vine şi rândul nostru la masă şi o anume Lenci (despre care aflu că a fost în război încă din mediul uterin cu soacra mea) îmi pune plocon în braţe un pachet. „E de sufletul bunicului”.

            Desluşesc o cratiţă, un prosop, ceva ce cred că e o lingură şi îngaim înspăimântată un „bogdaproste”.  Se ciocneşte, se bea în sănătatea fiecăruia. Văd bătrâni şi bătrâne vineţi, ameţesc, sunt scoasă din flanc de verişoara de la Constanţa şi mă uit recunoscătoare la izbăvitoare.

            El - prinţul consort discută cu un domn bine şi bun despre care apuc să aflu că e unchiul meu prin alianţă, tatăl norocului meu constănţean.

            În cele din urmă mă apucă o foame felină, înfulec tot ce găsesc şi sunt rând pe rând felicitată de cei din jur pentru bravură. „Unei femei la casa ei nu-i şade bine slabă” e o frază care pluteşte undeva în aer, prin preajma urechilor mele.

            Mi se încâlceşte orice imagine, văd un pat undeva, dar mi-e neclar unde exact şi rămân cu via senzaţie că m-am aşezat pe el.

            Răsuflu uşurată şi-mi promit să studiez mai bine situaţia. Văd chipul îngrijorat al lui aplecându-se peste faţa mea şi cad într-un soi de aer - apă mlăştinoasă şi întuneric.

           

 

 

Vizualizări: 121

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Nu vă faceţi probleme doamnă Iris-))) Nu e vorba despre nici o "realitate" ci doar despre o felie  de viaţă cu tentă amuzantă şi atât. Mulţumesc mult pentru timpul lecturării.-)))

Amuzant şi ironic aşa cum ai spus... De fapt aceste pomeni, pomeniri, la un momenta dat devin o întrunire între rude. Toată lumea sporovăie fericită şi râde. - aşa cum ai spus, apoi se ciocnesc pahare, se rostesc banalităţi convenţionale, nu se mai zice, Dumnezeu să primească. Apoi, pomenire de 30 de ani...

Îmi place, ador stilul tău de a povesti, puţin exagerat, tăios, cu tâlc şi cu umor... Descrierea senectuţiei este tristă, dar dacă reuşeşti să te desprinzi de tristeţe devine amuzantă, şi, de ce nu? M-a amuzat teribil,
Râd şi eu cu gura până la urechi deşi sunt româncă sadea şi nu pricep o iotă din tot ce aud - desigur râdeai de comicul situaţiei.

Noroc că el este destul de atent. Cred că altfel nu ar avea ce căuta lângă tine... :))

Am citit, m-am distrat şi am admirat!

Sofy

Mul'umesc foarte mult Sofy, mai ales pentru empatia literară-)))

Mi-a fost usor sa intru in atmosfera fiindca am trait astfel de momente si recunosc, adeseori mi-am pus intrebarea: Pentru cine este mai importanta pomana, pentru noi ori pentru cel plecat? 

Bine scris!

Cu prietenie,

Se vede clar că ai dat curs sfaturilor primite aici (deși inițial le-ai respins vehement!) și scrierea ți-a devenit curată, însă mai ai scăpări. De ex: El - prinţul consort discută cu un domn > El - prinţul consort - discută cu un domn

Povestea m-a încântat mult.

da Coza

Dragul meu Ion, 

 Îţi mulţumesc mult pentru aprecieri şi pentru popasul literar  făcut cu textele mele.

 Nu pricep nicicum de ce nu primesc nici un mesajcând cineva cometează o expunere, în mail, iar dacă nu intram acum "accidental" prin altă parte decât prin  alerta lui, nici nu vedeam comentariile.

În ce priveşte respectivele discuţii...-) Să nu facem confuzii-) Vehemenţele au fost cu privire la cu totul altceva, iar tu, eu şi cei implicaţi ştim asta foarte bine.  Dar asta e altă poveste-)

Uite, de exemplu sunt  un pic confuză: ce anume din ce ai subliniat nu merge? Ştii cum e când eşti cufundat în situaţie: nu o mai vezi aşa de bine. Vorbesc de mine acum. Tu eşti mai detaşat (ca filosoful  pe marginea vieţii) aşa că la modul concret dă-mi o soluţie. Altfel doar îmi adânceşti ceaţa-)))

Acum  serios, mulţumesc  mult pentru tot,

Sorina

Ion Lazăr da Coza a spus :

Se vede clar că ai dat curs sfaturilor primite aici (deși inițial le-ai respins vehement!) și scrierea ți-a devenit curată, însă mai ai scăpări. De ex: El - prinţul consort discută cu un domn > El - prinţul consort - discută cu un domn

Povestea m-a încântat mult.

da Coza

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: Lazăr Vasilisia 

(CEC Bank)

*

DONATORI,

începând cu septembrie 2020:

Valeria Merca 

Sofia Sincă 

Mihaela Popa

Tudor Cicu

Nikol MerBreM

Vasilisia Lazăr 

Activitatea Recentă

Eftimie Gheorghe a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Bolnavi a utilizatorului Eftimie Gheorghe
cu 3 ore în urmă
Sofia Sincă a contribuit cu răspunsuri la discuţia 2. Drumul spre Liège a utilizatorului Ovidiu Gligu
cu 4 ore în urmă
Sofia Sincă a contribuit cu răspunsuri la discuţia 1. Potopul a utilizatorului Ovidiu Gligu
cu 4 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Poemul După Amiezii a utilizatorului Darie Giurgiu
cu 4 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Bolnavi a utilizatorului Eftimie Gheorghe
cu 4 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Balada Sfântului Tot a utilizatorului Gheorghe
cu 4 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog croitor de iluzii a utilizatorului gina zaharia
cu 5 ore în urmă
Lui Ovidiu Gligu i-a plăcut discuţia 3. Proba de lucru a lui Ovidiu Gligu
cu 5 ore în urmă
Ovidiu Gligu a postat discuţii
cu 5 ore în urmă
Eftimie Gheorghe a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Tăieri a utilizatorului Eftimie Gheorghe
cu 6 ore în urmă
Eftimie Gheorghe a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Decizie a utilizatorului Eftimie Gheorghe
cu 6 ore în urmă
Grig Salvan a postat o discuţie
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Bolnavi a lui Eftimie Gheorghe
cu 8 ore în urmă
Grig Salvan a contribuit cu răspunsuri la discuţia În arșița verii a utilizatorului Grig Salvan
cu 8 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog S-a dus aprilie a utilizatorului Grig Salvan
cu 8 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog S-a dus aprilie a utilizatorului Grig Salvan
cu 8 ore în urmă
Lui Mihaela Suciu i-a plăcut discuţia Apartamentul de lux a lui Maria-Ileana Tănase
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Păcatul pocinog a lui Gheorghe
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog De veghe în pragul luminii a lui Nădejde Angelina
cu 12 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog De veghe în pragul luminii a utilizatorului Nădejde Angelina
cu 12 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

Labirinturi  2018 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2021   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor