Surprinzător privirea mi se lipește pe siluetele domnișoarelor din holul spațios. Sunt atrăgătoare, tinere, dezinvolte... Se pare că-și fac bine treaba. Printre ele o splendoare brunetă, îmbrăcată toată în negru. Ciorapi negri, fustă mini, pulovăr pe gât mulat, siluetă impecabilă, aspect de viespe. Brusc am decis că pe ea o vreau. Încerc să-i transmit telepatic că sunt dispus să mă bage în seamă. Mă fixează, alege câteva hârtii apoi cu degetul îmi face semn să mă apropii.
─ Vă rog să mă urmați! O să mergem la etaj ca să avem intimitate.
Mi-a pus Dumnezeu mâna-n cap sau pur și simplu mi-a ascultat rugămintea? O urmez cuminte pe scări. Are mișcări dinamice, hotărâte, postură dreaptă. Când pășește pe scări, șoldurile late de sub talia îngustă se balansează ca un pendul sub capul ridicat și ținut drept, fesele bombate ies în evidență, ritmul este studiat de parcă ar vrea să mă impresioneze cu frumusețea ei neaparat. Nu cred că am mai văzut glezne atât de fine și nici perfecțiune mai mare la corpul unei femei, e conștientă că o privesc admirativ. Ajunși la etaj sunt poftit într-o încăpere cu pereți și mobilier din sticlă transparentă. Oare ce urmărește?
─ Luați loc, să ne cunoaștem un pic mai bine, apoi intrăm direct în miezul problemei.
Se așează cu picioarele superbe unul peste celălalt, le pot admira prin tăblia mesei. Privește hârtia din față, apoi cu pixul își atinge ușor buzele. Parcurge pagina și din când în când îmi aruncă câte o privire de parcă m-ar cântări. Începe să acționeze butonul pixului.
─ Sunteți cam bătrân, nu cred că rezistați mult în poziția asta, este solicitantă, dar...
I se ridică fusta ușor și pulpele ei mă surprind magic. Schimbă poziția picioarelor atent, studiat aș zice, apoi privirea intensă lasă loc unei sclipiri jucăușe.
─ Ceva experiență aveți, văd că stați bine cu limbile...
Corpul ei se destinde brusc și devine relaxată. Abia acum realizez că are un chip încântător și un surâs ce poate topi calota glaciară. Abandonează pixul pe hărtia din fața ei. Se lasă încet pe spate, până la spătarul scaunului, apoi destinsă, își prinde părul cu ambele mâini și se joacă cu el în timp ce înclină grațios capul ca să-i pot observa mai bine linia elegantă a gâtului. E toată un zâmbet seducător, umerii se lasă pe spate și sânii se conturează obraznic sub bluza de material elastic mulat perfect. Sală? Push-up? Ambele? Clar m-a cucerit și nu mă pot abține să zâmbesc la rândul meu.
─ Chiar dacă sunteți calificat, o să vă fac o ofertă de nerefuzat. Două mii cinci sute netul, tichete de masă, muncă de operator în trei schimburi, nimic complicat...
─ Domnișoară, știți ceva? Vin să muncesc gratis cu condiția să vă văd în fiecare zi!
─ Glumiți sau vă bateți joc de mine?
─ Domnișoară, dumneata ai început prima!

Vizualizări: 89

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Un text-poantă, reușit, un stil modern și atractiv, o lectură plăcută și un deznodământ amuzant, în stilul unot tablete de proză modernă ultra-scurtă de prin State.

Vă mulțumesc,domnule Grig. Da, este vorba despre proză scurtă în care am încercat să ofer cititorului un zâmbet. Mulțumesc pentru popas.

Grig Salvan a spus :

Un text-poantă, reușit, un stil modern și atractiv, o lectură plăcută și un deznodământ amuzant, în stilul unot tablete de proză modernă ultra-scurtă de prin State.

text foarte scurt, umoristic, bine scris.

Mulțumesc, mă bucur de apreciere și sper că ați zâmbit.

Chris a spus :

text foarte scurt, umoristic, bine scris.

clar  textul  unui  connaisseur ce  se  amuza   cu   imprevizibilul  situatiilor,un umor   calitativ  ...toate  cele  bune  va  doresc!

Haaaaaa! Umor de calitate, bine scris. Apreciez și cât de îngrijite sunt textele dumneavoastră. Felicitări!

Vă mulțumesc pentru lectură. Asemenea, vă doresc numai bine. Să ne citim sănătoși.

Mihai Katin a spus :

clar  textul  unui  connaisseur ce  se  amuza   cu   imprevizibilul  situatiilor,un umor   calitativ  ...toate  cele  bune  va  doresc!

Vă mulțumesc, sper din suflet că ați zâmbit. Mai avem nevoie și de asemenea momente. Mulțumesc.

Vasilisia Lazăr a spus :

Haaaaaa! Umor de calitate, bine scris. Apreciez și cât de îngrijite sunt textele dumneavoastră. Felicitări!

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

Pentru acest an au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 300 Lei

important!

Activitatea Recentă

Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Nimic... a utilizatorului Dacu
cu 1 oră în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Nimic... a utilizatorului Dacu
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului gina zaharia îi place postarea pe blog poem fără titlu a lui Vasilisia Lazăr
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului gina zaharia îi place postarea pe blog Cerneală simpatică (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 1 oră în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Nimic... a utilizatorului Dacu
cu 1 oră în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Izgoniţi la graniţa vorbei a utilizatorului Ada Nemescu
cu 1 oră în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Visul trece ca un trăznet a utilizatorului Costel Zăgan
cu 1 oră în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cerneală simpatică (Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Cerneală simpatică (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 1 oră în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog poem fără titlu a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 1 oră în urmă
Gavrilă(David) Giorgiana Teodora a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Izgoniţi la graniţa vorbei a utilizatorului Ada Nemescu
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora îi place postarea pe blog Izgoniţi la graniţa vorbei a lui Ada Nemescu
cu 2 ore în urmă
Gavrilă(David) Giorgiana Teodora a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog ninge iarna ta a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora îi place postarea pe blog ninge iarna ta a lui Stanescu Valentin
cu 2 ore în urmă
Gavrilă(David) Giorgiana Teodora a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog poem fără titlu a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora îi place postarea pe blog poem fără titlu a lui Vasilisia Lazăr
cu 2 ore în urmă
Gavrilă(David) Giorgiana Teodora a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cerneală simpatică (Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora îi place postarea pe blog Cerneală simpatică (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 2 ore în urmă
Gavrilă(David) Giorgiana Teodora a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Când... a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora îi place postarea pe blog Când... a lui Stanescu Valentin
cu 3 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor