Procesul Buclucas Calatoria

[Exemplu de Titlu]

                          Călătoria

    Luna se rotea solitară pe cerul nopţii. Lumina stelelor îndepărtate o învăluia ca într-un giulgiu amintindu-i că momentul hulpav o pândea ascuns în sclipiri jucăuşe. În spatele ei, soarele ardea mocnit. Palidă, ascuţi raza, pătrunzând adânc în pădurea întunecată. Priviţi de sus, arborii subţiri, păreau creaturi din alte lumi, cu braţe mişcându-se haotic, fracturate pe ici pe colo.
- Ar face implozie martinica de-ar vedea ! Îşi spuse luna clătinându-se uşurel în jurull axei sale. Aerul îi juca feste, ascunzându-se în cratererele adânci. Simţea că se sufocă. Cândva, la începuturi, primea loviturile rocilor venite din neant, cu nepăsare. Era tânără cu chipul neted. Vulcanii ei bolboroseau, şi ea era mai puţin cenuşie. Aşa, albă, întimpina cometele şi asteroizii într-o nemişcare nesimţită, cum ar spune Marte. Acum însă, liniştea ucigaşa se aşternuse peste scoarţa ei Nisipurile netede rămâneau încremenite în dunele formate la începuturi, vulcanii, cândva activi, dormeau în craterele imense şi goale.
- Fata palidă, ce vezi tu acolo ?
Vocea o trezi din reverie. Roşu, Marte se rotea neliniştit şi fără umbre.
- De toate, Martnica, de toate !
- Curioasă piticanie ! De când a apărut din neant, un Vulcan n-a bubuit să-l auzim şi noi ! O fi având şi el miez, sau doar manta ?
Luna nu-I răspunse. Un nor cenuşiu o gâdila plăcut. Se ascunse după el, cochetă.
Jos, marea o chema să se scalde în valurile spumoase. Din locul ei de sus admira Marea Barieră de Corali. Razele gălbui se strecurau printre culori, printre peştii cu botul căscat gata gata să o înhaţe. Jos, pământul mustea de viaţă. Pe mare sau pe uscat, razele lunii străluceau puternic, adunate într-un buchet aprins, străjer fidel al nopţii terestre.În clipele de relaxare, îngrijorător de multe, cobora curioasă, înfăşurată într-un văl subţire. Agăţată de cer urmărea forfota cu răbdare. Din când în când obrazul ei palid se înroşea. Oamenii pot vedea când luna roşeşte dar pun fenomenul pe seama reflexiei luminii. Cui i-ar trece prin cap ca luna se mai ruşinează din când în când ? Oamenilor în nici un caz !
- Lunuta gălbinicioasa, de ce tremuri ? Ai văzut ceva ?
- Eu văd de toate martinică ! Aşa să ştii ! Şi nu tremur, dansez !
- Ce faci ?
- Dansez mă !
- Axa ţi-e cam într-o parte !
- Aş putea să te învăţ. Nu fi aşa de roşu ! E chiar plăcut !
- O fi !
- Hai să ne rotim amândoi, legănat. O rază la dreapta, una la stânga, şi tot aşa !
- Cum ajung unii în Haos !? Galbeni ca luna. Prietenul tău te împinge uşurel în neantul de unde ai venit. Nu te lasa dusă de iluziile terestre !
- Ah, Marte, câte culori, ce intensitate. Mişcare, viaţa, culoare, umbre, lumina. Nu-s iluzii, este vis ! Visul nostru al tuturor !
- Cine se mişca ? Eu stau fix ! Nimic nu e mai plăcut decât să dormi !
Mercur vorbea bâlbâit. Prin scoarţa ruptă pătrundea vântul îngheţat.
- Când eşti prapăstios ca mine, somnul e pur şi simplu ceresc !
Venus strălucea pe cerul nopţii pământene. Curioasă ca o cadână îşi trimitea razele în recunoaştere. Iarba umedă o chema. Un gândac negru se târa somnoros printre pietre, o gărgăriţă zbura sfioasa într-o direcţie ştiuta numai de ea, în timp ce o floare mică dormea aplecată, închisă în petale.
Lipită de bolta, Venus cea fierbinte, nu-şi găsea locul. Se plictisise. În depărtare, luna, muscata de un nor buclucaş, părea că doarme într-o rână.
- Totul pare strâmb sau rotaţia mea anapoda o fi de vină ?
 Un fulger puternic îşi croi drum printre nispurile fierbinţi, risipindu-se în atmosfera rarefiată.
- Cum, razele mele, aici te văd rotundă că farfuria omului şi acolo înghesuită într-o paranteză ? Cum poţi fi aceeaşi tu, într-un loc întreagă şi în altul strânsă într-o curbă ?
- Venus, ai apărut cam devreme ! Vrei să te ascunzi ? Aici eu pot lua orice formă vreau eu ! Tu, în schimb, eşti la fel de comună de oriunde te-ai ivi !
Venus nu răspunse provocării. Pe cerul nopţii terestre ea vestea venirea Soarelui, de la începutul lumii. Deşi, lovită de o arşiţa cumplită, cu rocile crăpate şi rotaţia inversată, venus, aducea cu ea lumina difuză a răsăritului. Razele ei uscate, înmuiate în roua limpede, dăruiau pământului înnegrit strălucirea diamantului. Pe urmele ei calca Soarele înroşit în foc.
- Cine mă tulbura ? Cum se poate să nu păstraţi liniştea în spaţiu ? Cine va asculta imploziile ? Eu nu. Miezul meu de fier atârna greu. Luaţi aminte. Momentul e aproape. Soarele déjà miroase a rugina. Eu ştiu. Eu nu mă mişc din locul meu. Eu stau aproape. Îngheţat pe o parte, fierbinte pe cealaltă mă rotesc greoi şi am timp să observ.
Vocea lui Mercur se auzea gros cu întreruperi. În şanţurile adânci, se ascundea vântul dezordonat, maturând pietrele.
Luna nu-I răspunse. Venus nu-l auzise. Marte, se strâmba la el. Pe suprafaţa lui roşie apăruse de nicăieri un punct galben. Planeta părea că se umflă şi creşte în dimensiuni. Punctul îşi mărea treptat circumferinţă, devenind un cerc din ce în ce mai mare şi mai agitat. Marte se lupta cu o furtună de nisip.
- Uite mă, observa şi învaţă cum trebuie să stăpâneşti aerul cu folos ! Ce-ai spune de puţin praf să-ţi mai acoperi ruşinea ? N-ai mai fi avut atâtea şanţuri dacă te mişcai şi tu, măcar puţin ! Chiar aşa, toţi bolovanii, să te nimerească ?
Mercur, îşi ascunse faţa. La ce bun să răspundă ? Un efort în plus. El cunoscuse majoritatea asteroizilor din Univers. În timp ce altora le tremura atmosfera, el înfruntase nemişcat groaza impactelor uriaşe. În timp însă, greutatea rocilor, îi slăbiseră scoarţa care într-un final cedase, făcând loc rifturilor uriaşe, fără ecou.
Acum se rotea lent în jurul Soarelui, privind steaua fierbinte, ascultând doar golul din el însuşi.
Luna, galbenă ca un bănuţ, îşi strecura raza pe sub uşile oamenilor, luminând ochii închişi. Uneori, apărea pe la ferestrele lor, plină, scânteietoare. Razele cenuşii se încălzeau, descoperind fetele pruncilor adormiţi, blana moale a vreunui animal de casă, sau , frunzele unui ficus prăfuit. Discul se lumină.
   Alteori, razele coborau timid, palid, în adâncuri, mângâind oasele în descompunere, viermii lipicioşi ori crucile din piatră. Atunci, lumina se ascundea într-un sâmbure ceresc şi oameni o căutau printre vise sau plăceri furate. Parcările miroseau a transpiraţie şi latex. Luna îşi retrase raza ruşinată.
   Venus se scalda în culorile Aurorei Boreale. Ar fi vrut să coboare mai mult dar febra de care suferea îi provoca spasme incredibile. Fulgerele ei crescuseră în intensitate. Oare Momentul se apropia ? Pe chipul Soarelui apăruseră tot mai multe puncte negre. Jupiter devenise lacom şi arţăgos, Saturn se rotea lent în inelele sale. Cochet, mai adăugase câteva.
- Praf, praf ! Dar ce bine arată. !
Câte planete îşi găsiseră sfârşitul, doar Saturn putea şti. Înconjurată de resturi şi moarte, planeta, plutea în spaţiu, calmă şi gălbuie. Un vortex călduţ, atrăgea în pâlnia lui, pulberea şi rocile. Saturn, nu-si mai încăpea în inele ! Cine, afară de el, se putea lăuda cu un volum atât de mare şi o densitate mică ?

va urma

[Sofia Sincă]

Interesantă călătorie în lumea planetelor. Interesant textul şi documentar. Scris în acest fel, foarte agreabil, sub formă de poveste, poate fi material didactic pentru copii. Pot învăţa câte ceva despre fiecare planetă şi mai ales, despre doamna Lună.

Însă trebuie să treci să corectezi textul, Mara. Ai căciuliţe în plus şi în minus, punct nepus şi multe virgule. Dacă treci textul prin autocorect, trebuie corectat, apoi, deoarece se pun aiurea semne diacritice şi altele nu.

întimpina - întâmpina

martinica,Martnica, - cred că ai vrut Martinica (cu literă mare) iar la a doua îi lipseşte un ''i''.

Fata palidă - fata palidă sau faţa palidă sau faţă palidă?

Am citit cu plăcere şi aştept continuarea, Sofy!

[Corina Militaru]

M-am lasat purtata de imaginatia ta prin univers. Inedit!

Am citit cu placere.

Cu prietenie,